Jeremy Clarkson, despre şefii BBC: Ticăloşi nenorociţi care au distrus o emisiune bună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jeremy Clarkson s-ar putea întoarce la BBC, dar sub atentă supraveghere
Jeremy Clarkson s-ar putea întoarce la BBC, dar sub atentă supraveghere

Jeremy Clarkson, realizatorul emisiunii de succes „Top Gear“, i-a înjurat în mod public pe şefii BBC, declarând că se aşteaptă să fie concediat după disputa violentă pe care a avut-o cu unul dintre producătorii show-ului, notează „The Guardian“.

Jeremy Clarkson, în vârstă de 54 de ani, a vorbit în termeni duri despre şefii BBC, etichetându-i drept „ticăloşi nenorociţi“. De asemenea, Clarkson a declarat că se aşteaptă să fie demis în urma anchetei cu privire la altercaţia pe care a avut-o cu unul dintre membrii echipei „Top Gear“.

„BBC s-a nenorcit singur. A fost un show bun şi ei l-au distrus (The BBC have fucked themselves. It was a great show and they fucked it up)“, a declarat controversatul realizator la un eveniment caritabil din Londra. 

Fanii show-ului şi-au arătat susţinerea faţă de Jeremy Clarkson, iar în această dimineaţă un tanc a adus la sediul BBC o petiţie semnată de peste 9.000 de persoane care cer ca realizatorul să se întoarcă la cârma emisiunii „Top Gear“. Poliţia Metropolitană s-a văzut nevoită să emită un avertisment pentru ca oamenii să nu se sperie la vederea vehiculului blindat care a circulat pe străzile din centrul Londrei.


Tancul care a adus petiţia la sediul BBC FOTO The Independent

image

Suspendarea lui Jeremy Clarkson, „un adevărat coşmar“

Jeremy Clarkson a fost suspendat de BBC săptămâna trecută, pentru că l-ar fi lovit pe asistentul de producţie după o ceartă pornită de la un motiv banal: echipa de catering nu ajunsese la studiourile unde se filma emisiunea, aşa că nu a putut lua cina la timp, potrivit dailymail.co.uk. Acest lucru l-a enervat atât de tare pe Clarkson, încât starul BBC l-a lovit pe asistentul de producţie Oisin Tymon (36 de ani). Ulterior, Clarkson a declarat că a încercat să-i ceară scuze producătorului, însă acesta nu a dorit nici măcar să-i deschidă uşa, scrie „The Telegraph“. 

Directorul general al postului BBC, Lord Hall, evaluează cele întâmplate şi urmează să decidă dacă îl va demite sau nu pe Clarkson. „A fost un adevărat coşmar, ne dorim doar să se termine cât mai repede. Prioritatea noastră este persoana care a fost atacată, dar suntem între ciocan şi nicovală“, a declarat o sursă apropiată televiziunii.

Jeremy Clarkson, sub supraveghere

Totuşi, nu mai departe de ieri, „The Independent“ scria că Jeremy Clarkson s-ar putea întoarce la cârma show-ului „Top Gear“, dar cu o condiţie: va avea un supraveghetor.

Potrivit „Daily Mail“, un manager va fi alături de producătorul executiv al show-ului, Andy Wilma, aceştia urmând să-l ţină sub control pe Jeremy Clarkson. „Cred că oamenii văd o modalitate pentru a rezolva această situaţia, iar aceasta este de a ăune pe cineva puternic să gestioneze show-ul, dar şi pe Clarkson. El este un realizator genial, toată lumea poate vedea acest lucru“, a declarat o sursă, citată de „The Independent“.

Emisiunea „Top Gear“ ar fi putut fi difuzată în continuare, însă colegii lui Jeremy Clarkson au refuzat să prezinte show-ul fără el, potrivit „The Telegraph“. Celorlalţi realizatori, James May şi Richard Hammond, li s-a oferit şansa de a prelua cârma producţiei în lipsa lui Clarkson, potrivit directorului executiv al BBC.

Au existat discuţii cu privire la difuzarea ultimelor trei episoade din acest sezon cu segmente deja filmate, iar May şi Hammond urmau să înregistreze în studio scenele care lipseau, însă aceştia au refuzat oferta şi nu au fost de acord să apară pe micile ecrane fără colegul lor.

„Nu au vrut să facă nimic fără Jeremy, aşa că discuţiile au eşuat. Există sentimentul că ori vor fi toţi, ori niciunul“, a declarat o sursă din echipa „Top Gear“, citată de „The Telegraph“.

Jeremy Clarkson: fanii au plecat odată cu realizatorul

Nu doar May şi Hammond îl vor înapoi pe Jeremy Clarkson, ci şi telespectatorii. Pentru a umple golul lăsat de cea mai urmărită emisiune din grilă, BBC a difuzat reluarea unui documentar despre Forţele Armate Britanice, „Red Arrows: Inside the Bubble“. Producţia, însă, a reuşit să ţină în faţa micilor ecrane doar 1,3 milioane de telespectatori, adică 5,7% din audienţă, cu aproape patru milioane de telespectatori mai puţini decât ultima ediţie a show-ului „Top Gear“.

Emisiunea despre automobile, prezentată de Jeremy Clarkson, James May şi Richard Hammond, este cea mai populară a postului BBC2, ediţia de săptămâna trecută fiind urmărită de 5,1 milioane de telespectatori.

Într-un editorial pentru „The Sun“, Jeremy Clarkson a lăsat să se înţeleagă că nu are de gând să revină la BBC cu emisiunea „Top Gear“, precizând că vine o zi când trebuie „să îţi iei rămas bun de la marii monştri.“

Totuşi, controversatul realizator de televiziune Jeremy Clarkson este programat să găzduiască al treilea episod al show-ului satiric „Have I Got News For You“, în luna aprilie, după cum a confirmat producătorul seriei, Jimmy Mulville. Acesta din urmă a dezvăluit că se va întâlni cu şefii BBC pentru a discuta dacă ancheta în care este implicat Jeremy Clarkson, după ce a avut o dispută violentă cu unul dintre membrii echipei „Top Gear“, îl va împiedica să revină pe micile ecrane. 

Jeremy Clarkson, despre şoferii care conduc maşini Dacia: „Oameni care nu au văzut asfalt în viaţa lor“

Mai mult decât atât, Jeremy Clarkson a recidivat în stilul caracteristic, jignindu-i pe taximetriştii din Londra şi spunând despre şoferii de automobile Dacia că „n-au văzut asfalt în viaţa lor“. Într-un editorial din revista „Top Gear“, starul TV i-a împărţit pe şoferii de taxi în două categorii: „imigranţii în maşinile cărora miroase a boală“ şi „şoferii de Mercedes care te jecmănesc“.

„În Londra există două feluri de taximetrişti. Îl avem pe tipul care a emigrat dintr-o ţară de care n-ai auzit niciodată, a cărui maşină miroase a levănţică şi a boală, tipul care nu ştie unde merge şi oricum nu ajunge nicăieri pentru că nu pune niciodată benzină de mai mult de 2 lire sterline“, a scris Clarkson. 

În editorialul său, acesta a precizat că poţi da şi de taximetrişti buni în Londra, dar că serviciile acestora sunt exagerat de scumpe. „Avem şi şoferi îmbrăcaţi în costum, care conduc un Mercedes clasa S, care ştiu cum să ajungă la destinaţie, care sunt foarte politicoşi, dar care te taxează cu 7.500 de lire pe kilometru“, a mai scris realizatorul emisiunii „Top Gear“.

Jeremy Clarkson a criticat şi nordul Angliei, spunând despre şoferi că trebuie să se lupte pentru un loc de muncă cu „o jumătate de milion de Dacii înregistrate în străinătate, care sunt conduse de oameni care n-au mai văzut asfalt în viaţa lor şi care cred că limita de viteză este viteza maximă a maşinii lor. Care este de vreo 70 de kilometri pe oră.“

Jeremy Clarkson: alte scandaluri în care a fost implicat realizatorul

Nu este prima oară când Jeremy Clarkson se află în centrul controverselor. În mai 2014, prezentatorul „Top Gear“ a fost nevoit să prezinte scuze după ce a folosit un termen rasist în cadrul unor filmări din Birmania.

De asemena, în octombrie 2014, autorităţile din Argentina au depus o plângere oficială la postul BBC, acuzându-l pe Jeremy Clarkson de comportament insultător. În timpul filmărilor din Argentina, starul „Top Gear“ putea fi observat conducând un automobil cu numerele de înmatriculare H982 FLK, făcându-se astfel aluzie la războiul Argentinei cu Marea Britanie pentru controlul asupra Insulelor Falkland (Malvine).

Nici românii nu au scăpat de ironiile britanicilor, atunci când aceştia au filmat în ţara noastră. „Port această pălărie pentru ca ţiganii să creadă că sunt de-al lor. Mi s-a spus că pot fi violenţi dacă nu le place cum arăţi“, spunea Jeremy Clarkson, care considera România „ţara lui Borat“.

Jeremy Clarkson se numără printre cele mai populare şi bogate vedete britanice. În anul financiar 2012-2013, veniturile totale ale lui Jeremy Clarkson au fost de peste 14 milioane de lire sterline (19,7 milioane euro).

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite