Jurnalista Iuliana Roibu s-a stins din viaţă la vârsta de 41 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul decesului a fost făcut pe contul de Facebook al jurnalistei, de către familia sa. Iuliana Roibu avea 41 de ani.

"Sunt fericită că am fost mamă, fiică, soră, soţie şi prietenă. Vă mulţumesc că aţi fost familia mea. Vă iubesc!", a scris familia Iulianei pe reţeaua de socializare, drept ultim mesaj al Iulianei.

Postarea continuă cu o informare pentru cei care doresc să i se alăture Iulianei pe ultimul său drum: „Cu demnitatea şi discreţia pe care i le ştiu toţi cei care o cunosc, Iuliana a plecat dintre noi. Cei care vor să o conducă pe ultimul drum o pot face marţi, 12 ianuarie, la ora 12, la Cimitirul Bellu. Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească!”

Iuliana Roibu a fost jurnalistă pentru Evenimentul Zilei, Business Magazin, Financial Times şi Pro TV, petrecând peste 15 ani în presă şi devenind una dintre cele mai apreciate şi cunoscute jurnaliste din domeniul de business şi economic din România. După experienţa presei, aceasta a devenit antreprenor şi consultant pe probleme de comunicare, implicându-se în mai multe proiecte.

Ea a studiat Ştiinţele Sociale la Colegiul Green Templeton, din Oxford, Marea Britanie, şi era membră a Institutului Reuters pentru Studii Jurnalistice. De asemenea, Iuliana era şi preşedinta Ascoiaţiei Române pentru Intoleranţă la Gluten, pagina oficială a structurii onorând-o cu un ultim mesaj:

„Cu mare durere în suflet vă anunţăm că preşedinta Asociaţiei Române pentru Intoleranţă la Gluten, un om deosebit, un lider extraordinar şi o prietenă minunată, doamna Iuliana Roibu Bonoiu, a pierdut lupta cu o boală nemiloasă.

Rămânem cu un imens gol în suflet pentru că am pierdut un om extraordinar de puternic, o vizionară, omul care a avut un imens impact în vieţile noastre, care ne-a adus împreună şi care ne-a dat încrederea că putem schimba lumea pentru copiii noştri, dar şi pentru alţii ca ei.

Iuliana a fost mereu cea care ne-a provocat să ne depăşim limitele, ne-a încurajat şi motivat să facem planuri şi proiecte care ne tăiau respiraţia. Iuliana a condus zi de zi activitatea noastră şi ne-a făcut să dăm ce puteam mai bun în munca pe care am desfăşurat-o la Asociaţie.

Iuliana şi-a dorit ca fiecare actiune a noastră să aducă un zâmbet pe chipul unui copil celiac sau al unui adult. Noi rămânem în urmă să continuăm misiunea ei. Astăzi, inimile noastre sunt grele, pierderea este imensă. Suntem alături de familie şi de cei dragi, într-o zi atât de tristă.

Drum lin, om minunat! Îţi mulţumim că ne-ai atins vieţile.”

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite