„Las Fierbinţi”, lider de audienţă, cu peste 2 milioane de telespectatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Las Fierbinţi

Serialul „Las Fierbinţi” difuzat de Pro TV a fost lider de audienţă joi seară, cu peste 2 milioane de telespectatori la nivel naţional.

Atât marţi, cât şi aseară, Las Fierbinţi a fost lider de audienţă. Aseară, producţia a înregistrat o medie de 10 puncte de rating şi 26.9% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, în timp ce televiziunea de pe poziţia secundă avea 7,3 puncte de rating şi 19,6% share. Peste 2 milioane de români au urmărit aseară serialul, la nivel naţional.

Actorii din Las Fierbinţi sunt bucuroşi să vadă că personajele lor aduc veselie în casele a milioane de români, în fiecare săptămână.

„Pentru mine e important că lumea iubeşte acest serial şi personajul meu. Asta mă bucură şi mă responsabilizează – să fiu serios şi să fac cât de bine pot, în continuare, fiecare secvenţă. Fac tot ce pot să nu dezamăgesc, nici colegii şi nici spectatorii. Câteodată îmi iese, câteodată mai puţin, dar eu fac tot ce pot.” Adrian Văncică

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite