Malpraxis, indiferenţă cu premeditare - un nou reportaj marca „Adevărul despre România“, în această seară la Prima TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emisiunea „Adevărul despre România“ vă prezintă, în această seară, la Prima TV, începând cu ora 20.30, un reportaj care analizează una dintre cele mai grave probleme ale sistemului sanitar românesc: malpraxisul.

Reporterii „Adevărul despre România“ au investigat cazuri celebre de malpraxis şi au intervievat avocaţi, medici, reprezentanţi ai caselor de asigurări şi ai organizaţiilor de profil pentru a afla ce se întâmplă în sistemul medical românesc. 

Soţii Lungu, al căror copil s-a nascut cu paralizie cerebrală după o sarcină perfect normală, se luptă de ani de zile cu autorităţile, căutând dreptatea. Gabriela Rândaşu, care a fost mutilată în urma unui şir de operaţii inutile, şi soţii Oprea, al căror băiat a venit pe lume fără picioare, deşi ecografiile arătau că este perfect sănătos, sunt în aceeaşi situaţie după ce au avut de înfruntat un întreg sistem birocratic, construit parcă împotriva lor.

„Este o emisiune în care vorbim despre ce li se întâmplă pacienţilor care suferă de pe urma unui act medical incorect, la ani de zile după ce au început lupta împotriva sistemului. Şi nu este vorba doar de sistemul sanitar, ci şi despre cel juridic. Este greu de crezut cât de anevoios este parcursul unui proces care analizează un caz de malpraxis. Câţi ani durează o expertiză medico-legală şi cât de mult timp se pierde până se ajunge, efectiv, în instanţă“, a explicat reporterul special Cristina Iordan. 

Cum se ajunge la vătămarea gravă a unor pacienţi, care caută alinarea în spitalele din România? Ce se întâmplă cu aceştia după ce calitatea vieţii le-a fost grav afectată de către nepriceperea, graba sau inconştienţa unor cadre medicale? Cum sunt despăgubiţi şi care sunt paşii, mulţi, mici şi chinuitori, pe care victimele trebuie să-i urmeze? Cine sunt cei care câştigă din asigurările de malpraxis şi cine plăteşte suferinţa pacienţilor trataţi prost de un sistem sanitar la pământ?

Răspunsurile la aceste întrebări le puteţi afla urmărind marţi, 4 noiembrie, de la ora 20.30, la Prima TV, un documentar care pleacă de la încrengătura de erori şi defecte din sistemul medical românesc şi ajunge, în final, la amestecul de deznădejde şi furie al pacienţilor.

Puteţi afla mai multe detalii despre emisiune accesând pagina de Facebook „Adevărul despre România“.


Puteţi viziona şi celelalte reportaje prezentate în emisiunea „Adevărul despre România“:

EXCLUSIV VIDEO Războiul românilor din Ucraina De mai bine de o jumătate de an, la graniţa cu România se poartă un război în toată regula între armata ucraineană şi separatiştii proruşi. Reporterii „Adevărul“ au ajuns pe Frontul de Est, acolo unde etnicii români din Ucraina luptă şi mor în limba română.

DOCUMENTAR Istoria alegerilor prezidenţiale. 1990, Ion Iliescu şi păcăleala democraţiei originale În acest sfârşit de an vom avea alegeri prezidenţiale şi se vor împlini 25 de ani de la Revoluţie. Ziarul „Adevărul” vă propune o serie de articole despre cum ne-am ales preşedinţii şi despre cum s-a transformat România în acest sfert de secol. O incursiune în istoria noastră recentă care ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine trecutul şi să ne construim mai atenţi viitorul.

DOCUMENTAR Istoria alegerilor prezidenţiale (1992-1996). Emil Constantinescu: „E important ca un şef de stat să creadă în Dumnezeu“ România a fost ţara cea mai afundată în simpatia pentru comunism dintre toate statele fostului bloc sovietic. Până şi în Bulgaria, la alegerile din 1990, partidul comunist metamorfozat în Partidul Socialist Bulgar a obţinut scoruri mai mici decât Frontul Salvării Naţionale.

DOCUMENTAR Istoria alegerilor prezidenţiale (2000): Pericolul Vadim şi votul de dispreţ al tinerei generaţii „Adevărul“ continuă campania „Alegerile noastre“ cu rememorarea scrutinului prezidenţial din anul 2000, când românii au votat masiv un candidat care voia să conducă ţara cu mitraliera.

VIDEO Istoria alegerilor prezidenţiale. 2004-2009, marile victorii ale lui Traian Băsescu Ultimul episod al campaniei „Alegerile noastre” este dedicat alegerilor prezidenţiale din 2004 şi 2009, când Băsescu a câştigat la mustaţă în faţa lui Adrian Năstase, respectiv Mircea Geoană, candidaţi PSD.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite