TV / Media

articolul anterior articolul urmator

Mihai Bobonete: „Televiziunea a fost dragoste la prima vedere, de 20 de ani suntem soţ şi soţie“ INTERVIU

11
27 Nov 2021 17:14:28
Autor: Maria-Alexandra Mortu
Sursă foto: PRO TV
Sursă foto: PRO TV

Mihai Bobonete a apărut prima dată „pe sticlă“ în urmă cu 20 de ani, iar de atunci a fost o prezenţă constantă în diferite producţii. A devenit cunoscut publicului larg cu rolul lui Bobiţă, din „Las Fierbinţi“, personaj despre care mărturiseşte că a devenit parte din el.

Comedia şi actoria merg mână în mână, iar Mihai Bobonete ne arată de 20 de ani cum pasiunea şi talentul le pot duce la cote maxime. Pentru el, televiziunea a fost dragoste la prima vedere, iar încă de la început s-a implicat în fiecare proiect peste limite şi, aşa cum mărturiseşte pentru „Weekend Adevărul“, a învăţat „de la unii şi de la alţii“ şi a avut repere bune. Pentru actor, umorul s-a născut în Oltenia, locul lui de baştină, precum şi în viaţa la ţară, şi l-a adus pe micile ecrane, precum şi pe scenă, avându-l ca model şi pe Amza Pellea. Am discutat cu Mihai Bobonete (41 de ani) despre copilăria din Oltenia, perioada de „DJ-ală“, dar şi despre ce sentimente te încearcă atunci când te afli pe scenă şi mii de oameni te aplaudă.

„Weekend Adevărul“: Cum era Mihai Bobonete copil?

Mihai Bobonete: Am avut o copilărie frumoasă. Am stat mult cu părinţii, dar am cunoscut şi dragostea bunicilor mei care au fost foarte protectori, iar ultima mea bunică a dat dovadă şi de sacrificiu până la sfârşitul vieţii. Dacă părinţii munceau de dimineaţa până noaptea târziu, bunicii au fost cei care le-au ţinut locul atunci când trebuia, şi atât eu, cât şi fratele meu am primit tot ce trebuia.

Ai locuit un timp în Giurgeni. Cum a fost copilăria acolo? Ai prins o perioadă şi lagărul de muncă. Cum era să trăieşti lângă o închisoare şi să vezi deţinuţii la muncile impuse de comunism?

Da, am locuit acolo timp de 10 ani, începând cu anul 1982 şi până după Revoluţie, în fostul I.A.S. Giurgeni, care era amplasat fix în locul în care era şi puşcăria politică. Câţiva ani m-am jucat pe lângă gardurile care delimitau zona în care erau scoşi la plimbare deţinuţii. Cu unii dintre ei chiar interacţionam pentru că nu era un penitenciar pentru făptaşii mari, ci mulţi dintre ei erau închişi pentru că se ridicaseră împotriva regimului. Partea cu munca nu îmi era aşa necunoscută, şi chiar dacă vedeam deţinuţii muncind la câmp sau tăind stuf în baltă, nu era ceva nou. Mai târziu, la şcoală, făcând practică, am băgat şi eu, cu clasa, cules de cartofi şi tăiat de stuf de mi-au ieşit prin ochi.

Transformarea în „Venom

În adolescenţă ai început să pui muzică, ai devenit DJ. Cum ţi-ai descoperit această pasiune? Cum erau petrecerile atunci?

Unul dintre prietenii tatălui meu locuia în Bucureşti şi când ne vizita venea cu noutăţi. La un moment dat, a venit cu o valiză de casete audio – doar selecţii proaspete. De aici şi până la discoteca de la Căminul Cultural a fost doar un pas, iar DJ-ala mi-a venit mănuşă mai ales când opream muzica şi, cu microfonul spre public, strigam Lais iz Lais!

Ai fost student la Facultatea de Electrotehnică din Craiova, iar tatăl tău deja te vedea inginer la Toulouse. Cum era Mihai Bobonete în „epoca Golden Brau şi Salatini“ din timpul facultăţii?

 Studentul din mine nu a existat niciodată sau, cum ar veni, s-a născut mort oricum. Eu am fost un elev olimpic la matematică în şcoala generală, dar de prin a VII-a am început să dezvolt un fel de „Venom“ care nu a mai preferat niciodată şcoala în faţa distracţiei şi asta s-a transmis şi în studentul din mine, mai târziu. Nu sunt făcut pentru asta cu facultate, examene, copiat, învăţat – tot ce am e din naştere şi de la Dumnezeu. Însă nu interpretaţi asta în niciun fel – şcoala e bună, iar în timpurile noastre nu mai poţi răzbate fără şcoală şi fără să fii deştept. La mine s-a potrivit cumva.

Cum ai ajuns în Bucureşti şi cum era viaţa ta la început, când te-ai mutat?

A fost o perioadă destul de dificilă atunci, şi de multe ori deschid această cutie cu amintiri din perioada aia doar în faţa terapeutului, pentru că altfel, un om care nu a trecut prin ceea ce am trecut eu atunci nici nu va înţelege ce spun şi nu vreau să aud un „mdea“ sau un „vai“ de complezenţă. Mai bine un cântec vesel să cântăm.

Frica de prima replică

Ai dat la Actorie la vârsta de 23 de ani. Ce te-a determinat să faci asta? Ai avut vreun mentor în facultate?

Octavian Strunilă m-a adus la Facultatea de Actorie şi Vlad Rădescu m-a trimis la Cafe Deko, unde m-a preluat Dan Chişu şi asta a fost.

Ce te-a determinat să renunţi la teatru?

Aş putea spune că am renunţat la teatru doar dacă m-aş fi apucat de făcut teatru vreodată, dar după trei spectacole de teatru pe care le-am avut, prin tot felul de spelunci, şi după nopţi nedormite cu frica în sân că uit prima replică... la ce teatru să renunţ, despre ce piese să vorbim?

„Este ceva aparte la spectacolele astea, tu faci lumea să râdă, iar lumea apreciază efortul tău şi te face să simţi asta dându-ţi înapoi aplauze, sunt ca valul tsunami – aproape că te doboară din pantofi, uiţi ce să mai spui şi ce să mai faci şi plângi ca prostul în tine de fericire“ - Mihai Bobonete, actor

Îţi mai aduci aminte de prima apariţie pe sticlă? Ce sentimente te încercau atunci? Aveai trac?

Am apărut într-un episod din serialul „La bloc“ şi nu am avut nicio emoţie. Televiziunea a fost pentru mine dragoste la prima vedere şi am rămas aşa, împreună, de 20 de ani – soţ şi soţie.

 Fără simţul penibilului

La începuturile carierei TV ai făcut parte din echipa Serviciului Român de Comedie, din serialul „Vine poliţia“, dar şi din alte proiecte. În care te-ai regăsit şi te-ai simţit bine cel mai mult?

De fiecare dată, în orice proiect de televiziune am fost implicat, m-am dedicat peste cât puteam eu de mult şi nu a fost vorba de regăsire nicăieri. De învăţat, am învăţat multe de fiecare dată şi am fost ca un burete, am absorbit tot şi de la unii, şi de la alţii, dar tot timpul am avut repere bune.

Care a fost cel mai penibil moment din timpul unei filmări şi cum ai trecut peste? Dar de pe scenă, la stand-up comedy?

Nu îmi amintesc momente penibile. La filmări sunt multe momente amuzante şi nu neapărat penibile, aşa cum în stand-up comedy sunt seri şi seri, şi sunt glume care prind şi glume care prind mai puţin în anumite locuri sau la un anumit public, dar penibil nu cred că am fost vreodată. În schimb, spectacolele de improvizaţie, în care trebuia să şi cânt, m-au făcut să-mi pierd orice simţ al penibilului, pentru că la improvizaţie, dacă nu dădeai totul nu ieşea nimic, aşa că de multe ori am fost la limită... spre deliciul spectatorilor.

Renumele umoristic al oltenilor

De aproape 10 ani joci rolul lui Bobiţă în serialul „Las Fierbinţi“. Cum ţi se pare că a evoluat personajul de-a lungul timpului?

Cred că Bobiţă a devenit parte din mine, şi faptul că ne-am împrietenit atât de mult încât putem convieţui împreună fără să ne deranjăm prea tare unul pe celălalt înseamnă de fapt o evoluţie a amândurora şi un lucru benefic pentru telespectatori. Le mulţumesc tuturor celor care se uită la acest serial şi care ne-au adus record de audienţă anul acesta, în sezonul 19, când am ajuns la peste 500 de episoade, cred, şi 10 ani de când suntem pe post.

Susţineai că stand-up-ul este „lucrul tău de suflet“. Unde îşi are rădăcinile inspiraţia pentru comedia pe care o faci?

Tot timpul am spus că rădăcinile mele sunt adânc înfipte în Oltenia, eterna Terra Nova, şi că vin de pe meleaguri care mustesc de umor, iar renumele nostru, al oltenilor, este dat şi de umorul care ne defineşte. Viaţa la ţară, dar şi ochiul format pentru a vedea tot timpul partea frumoasă a lucrurilor şi, de departe, Amza Pellea – şi aici am spus tot.

Susţii că, de fapt, „comedia este autoterapie“. De ce?

De multe ori, un comediant vorbeşte pe scenă de ceva ce i s-a întâmplat şi care l-a marcat, iar faptul că împarte informaţia asta cu altcineva, şi o face în forma cea mai potrivită pentru el, reprezintă un fel de autoterapie. De partea cealaltă, de partea publicului, râsul se ştie că vindecă orice fel de stare, aşa că serviţi cu încredere, nu strică, face bine.

Pe marile scene

Ai făcut stand-up pe scene importante din România, dar şi din alte ţări. Mărturiseai că ai rămas impresionat de The Comedy Store din Londra. Cum a fost experienţa?

Tot timpul în Anglia m-am simţit ca în casa stand-up comedy, iar la Comedy Store, să dea dracii dacă nu e locul ăla făcut special să-ţi dea energie, flow, tot ce trebuie ca să iasă mega show-uri. Oricum, publicul din Marea Britanie e foarte şmecher şi, stând acolo, oamenii au căpătat o formă de respect pentru genul acesta de spectacol, iar mulţi dintre ei sunt şi fani ai serialului „Las Fierbinţi“ şi vin să ne vadă live făcând ceea ce ne place cel mai mult.

Ce ai simţit atunci când aveai show la Sala Palatului, iar peste 4.000 de oameni au râs de cum ai urcat pe scenă, fără să spui nimic? Ce te-a determinat să faci asta?

Da, a fost un moment destul de emoţionant, m-au aplaudat preţ de trei minute fără să spun nimic şi, la final, am gâtuit timid un „Bună seara“ pentru că am fost mai copleşit decât toate apariţiile mele live la un loc... Este ceva aparte la spectacolele astea, tu faci lumea să râdă, iar lumea apreciază efortul tău şi te face să simţi asta dându-ţi înapoi aplauze, iar când ele vin de la peste 4.000 de oameni în acelaşi timp, sunt ca valul tsunami – aproape că te doboară din pantofi, iar dacă eşti om, că eşti om, uiţi ce să mai spui şi ce să mai faci şi plângi ca prostul în tine de fericire.

 

„Meseria nu trebuie să vină în contrapunct cu însuşirea de a fi părinte

 

Te numeri printre cei care şi-au găsit marea dragoste încă din adolescenţă. Care este secretul longevităţii relaţiei dintre tine şi soţia ta?

Eu şi Cătălina ne ştim de aproape 30 de ani, aşa că nu vă pot spune ce e acel ceva mai exact care să fie secretul longevităţii unei relaţii ca a noastră, dar trebuie să ştii că doar atunci când simţi adevărata dragoste, doar atunci vei afla că nimic nu mai poate schimba viitorul, şi, asumându-ţi un drum mână în mână cu persoana pe care o iubeşti, totul va fi mai uşor, mai benefic, mai minunat, şi veţi simţi fericirea şi în clipele în care veţi plânge îmbrăţişaţi unul cu celălalt. Cătălina pentru mine a fost, pe rând, şi mamă, şi copil, şi tovarăş, şi duhovnic, şi tot timpul iubita mea şi partea luminată a lunii.

Ai doi copii, Octavian şi Maria. În ce stadii ale vieţii te-au prins naşterile lor? Cum reuşeşti să te împarţi între rolul de tată şi cele din televiziune?

A fost greu, dar şi frumos, e mult de povestit la treaba asta şi nu e timp de scris şi de citit cum m-au prins pe mine naşterile celor doi copii, dar vă pot spune că fiecare dintre ei s-a născut şi. imediat după, la nici măcar o lună, am fost chemat să fac un mega-proiect de televiziune. Despre cum reuşesc să fiu şi tată, dar să şi muncesc în televiziune, vă pot spune că e fix acelaşi lucru pe care îl face şi un miner sau un şofer pe tir sau un medic care are şi gărzi, nu diferă cu nimic, meseria pe care o faci nu trebuie să vină contrapunct cu însuşirea de tată sau de părinte al copiilor tăi şi niciodată nu se vor călca pe bombeuri cele două forme de existenţă. Toţi taţii noştri au fost şi muncitori undeva, cândva. Toţi s-au priceput şi la alte lucruri decât la a fi părinţi, doar că acum, la pensie, noi nu mai stăm să-i ascultăm, că ştim noi totul mai bine...

Ai câteva tatuaje. Ce reprezintă şi cum te-ai hotărât să le faci?

Majoritatea sunt desene făcute de copiii mei şi bătute în piele ca un fel de rezistenţă sau, dacă vrei, ca o formă de a fi tot timpul aproape de ei, chiar şi atunci când sunt departe.

„Pescuitul, a doua formă de existenţă liniştită

Una dintre pasiunile tale este pescuitul. Cine ţi-a insuflat această pasiune?

Pescuiesc de mic, şi faptul că am copilărit şi pe malul Dunării a făcut ca pescuitul să fie a doua mea formă de existenţă liniştită şi în pace cu natura. Când sunt în Deltă mă transform, nu mai sunt eu, când lansez prima oară ştiu ce urmează, şi e ca un drog atât de puternic încât îţi deformează percepţia asupra realităţii, dar e atât de plăcut încât devii dependent. Pescuitul nu e o boală grea, aşa cum mai spun unii, în glumă, pescuitul e relaxare şi e vindecare.

Pescuiesc de mic, şi faptul că am copilărit şi pe malul Dunării a făcut ca pescuitul să fie a doua mea formă de existenţă liniştită şi în pace cu natura. Pescuitul nu e o boală grea, aşa cum mai spun unii, în glumă, pescuitul e relaxare şi e vindecare.“ - Mihai Bobonete, actor

Ai mărturisit că faci parte din Liga Română de Spinning şi participi la concursuri. Ai câştigat vreun concurs? Cine este Mihai Bobonete când participă la astfel de concursuri?

Nu, n-am câştigat, dar m-am clasat pe un onorabil loc 6 în perioada când pescuiam cu Rareş la etapa de pe Snagov Cupa Arrow, acum dau cu Nicu Ana, care e la fel de competitiv ca şi mine şi vedem tot timpul partea plină a paharului şi credem amândoi că trofeele în pescuitul la răpitor sunt şi ele ca şi prada, catch and release, aşa că nu rămâne nimic în afară de amintiri, seri petrecute cu băieţii din LRS pe barcă, nopţile în care te mănâncă ţânţarii, dar nu renunţi la paharul de rom până nu îl termini şi nu-ţi spui bancul, dimineţile cu minus 10 grade în care îţi îngheaţă mustaţa în barcă, ca la Polul Nord, şi doar gândul la cele 60 de grade, din etapa de vară, te decongelează pe interior şi poate şi o ştiucă care atacă pe recuperare fix când nu te aştepţi... moment în care se aude: „Peşteee!!! Minciog!!!“.

De asemenea, eşti şi microbist, susţinător al Universităţii Craiova. Ai declarat la un moment dat că ai fost bătut de jandarmi la un meci. Povesteşte-ne, te rog, puţin.

A fost de mult, o altercaţie la Braşov între suporteri şi jandarmerie, şi eu, ca fraierul, am rămas mai pe urmă să discut cu domnii jandarmi de voie bună. Nu mi-am dat seama că ei, fiind jandarmi, sunt veniţi acolo pentru altceva decât credeam eu. În scurt timp m-am trezit că spun „Staţi aşa, că eu n-am făcut nimic“ şi, hop-ţop, m-am înfipt singur, ca prostul, într-o balustradă de metal şi am rămas puţin înfipt acolo, iar jandarmul nu înţelegea de ce stau eu calm aşa să mă bată el cu pulanul pe spate. A fost mişto, nu? Dar, în rest, frumos pe stadioane.

L-ai cunoscut şi pe Ilie Balaci. Cum era marele fotbalist?

Marea Minune Blondă a Craiovei, un om cu un bun-simţ ieşit din comun, un profesionist în tot ceea ce a făcut şi un sfătuitor de pomină atunci când avea chef să-ţi vorbească sau să te înveţe. Am avut norocul să stăm de vreo câteva ori de vorbă aşa, faţă în faţă, şi de fiecare dată m-a impresionat.

Dacă ar fi să schimbi ceva la tine, ce anume ai schimba şi de ce?

Aş renunţa la fumat şi aş mânca mai puţin, restul ar veni de la sine. Şi n-aş mai judeca aşa ca fraierul pe oricine din greşeală.

„Ficaţi puternici în perioada izolării

Cum a fost perioada de lockdown, ţinând cont că vecinii tăi de izolare au fost Mihai Mărgineanu, Mihai Rait, Robert Tudor Magicianu?

Vă daţi seama că au fost seri de izolare în care a trebuit să dezbatem toate problemele ţării chiar şi după ora închiderii programului TV, dar s-a reuşit pentru că avem ficaţi puternici.

În urmă cu ceva timp spuneai că scrii la o carte bazată pe întâmplări reale şi care urma să aibă 12 capitole. În ce stadiu eşti cu scrisul? Când vrei să o lansezi?

Nu spun nimic pentru că sunt în impas cu această carte şi nu ştiu dacă pot să o termin anul ăsta, aşa cum îmi propusesem eu să aniversez cei 10 ani de când facem „Las Fierbinţi“. Dacă voi găsi energia, inspiraţia şi liniştea necesare pentru a termina ceea ce am început, atunci cu siguranţă că nu vă rămân dator şi o lansez numaidecât.

Mărturiseai la un moment dat că l-ai cunoscut pe Jean Constantin. Cum a fost întâlnirea cu marele actor?

Am scris şi în cartea mea, aşa că nu vreau să dezvălui nimic. V-am pupat pe portofele. Programul s-a terminat.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

11 Comentarii

Torquemada
27.11.2021, 17:39:38

Circula pe net niste clipuri in care face Gorobete poponete stand up comedy.E de o marlanie rara.Unul dintre ele e ala in care le spune el tuturor femeilor din sala ca trebuie sa recunoasca faptul ca toate ug mula.Si o tot tine cu mizerii de-astea,crezandu-se amuzant.Asta nici sa-l stearga la fund pe Malaele nu merita.Se duce naibii comedia ,ramanem cu Babardeala cu bucluc si Las Fierbinti,umor cocalaresc.

+3 (23 voturi)
Ludwig
27.11.2021, 18:55:18

Torq...Bobonete nu e vinovat de asta, e actor. Asta cere piata si el asta ofera. Angajatorii te angajeaza pentru rating, nu pentru pudoare, altfel ar muri de foame!

+8 (14 voturi)
Dracula
27.11.2021, 20:49:50

Iti inteleg frustratea, nevasta nu ti-o in gura. Trist

-6 (8 voturi)
Ionel Marcu
27.11.2021, 17:45:36

Dacă televiziunea a fost prima dragoste, haleala a câta a fost? Cum zice el cu umor, „când eram mic, eram gras”. S-o lase mai ușor cu scrisul, am văzut câteva episoade în care apare ca scenarist, au fost cele mai proaste din tot Las Fierbinți-ul. Ca Mimi Brănescu nu scrie nimeni dar Adrian Văncică și Leonid Doni se apropie cât de cât. Să se țină de actorie, e de râs, aduce cu Oliver Hardy, mai puțin mustața. Îi lipsește și bretonul lui Bran.

+13 (19 voturi)
muresan anna
27.11.2021, 18:11:58

Nici actorii nu mai sunt ce-au fost odata!

+18 (22 voturi)

Vezi toate comentariile (11)

Modifică Setările