Mihai Găinuşă va realiza un late night show la TVR: primele declaraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mihai Găinuşă va realiza late night show-ul „Ştirile de mâine“ la postul public de televiziune, începând de la jumătatea lunii octombrie.

Mihai Găinuşă se alătură echipei Televiziunii Române din 17 octombrie, când  va aduce „Ştirile de mâine“, de luni până vineri, de la ora 22.30, la TVR 1.

Late night show-ul va fi o trecere în revistă a ştirilor zilei, prezentate şi comentate într-o manieră proprie de Mihai Găinuşă, producător fiind Adriana Ciobanu.

„Partea bună e că, în ţărişoara noastră, ştirile de mâine sunt cunoscute încă de ieri. Nimic nu e nou sub soare la noi: aceeaşi creştere uluitoare a nivelului de trai în ani electorali, aceleaşi bucăţele de autostradă reinaugurate, aceiaşi reporteri în faţă la DNA (aici diferă doar nevinovaţii), acelaşi showbiz, dar îmbunătăţit cu botox, aceleaşi scoruri la fotbal. De ce n-ar fi şi acelaşi prezentator care să comenteze aceleaşi ştiri? Şi cred că am experienţa necesară unui tânăr jurnalist la început de drum. În plus, vă asigur că nu am niciun fel de doctorat“, a declarat Mihai Găinuşă.

Mihai Găinuşă lucrează în media din anul 1995, când a debutat la Radio Delta RFI, ca reporter de ştiri, în perioada studenţiei. În acelaşi timp, realiza şi emisiunea radiofonică de umor „Săptămâna nebunilor“. În 1997, a fost cooptat la „Chestiunea Zilei“, realizată de Florin Călinescu la ProTV. Din 2000 până în 2003 a dat deşteptarea ascultătorilor Radio 21, iar apoi, timp de zece ani, l-am ascultat în matinalul KissFM. În paralel, timp de 14 ani, a prezentat alături de Şerban Huidu emisiunea de satiră „Cronica Cârcotaşilor“ la Prima TV. În prezent, Mihai Găinuşă realizează matinalul 7 Dimineaţa la Radio Seven.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite