„Mondenii“ îi înfurie pe cei 300 de spartani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua ediţie din noul sezon al show-ului de la Prima TV aduce în prim-plan un scenariu istoric. „Mondenii“ îmbracă hainele luptătorilor spartani din filmul „300 - Eroii de la Termopile“.

După un debut live în forţă, „Mondenii“ continuă într-un cadru atipic şi renunţă la ţinutele moderne, pentru suliţe şi scuturi. Actorii au făcut o călătorie în timp, dar înainte de luptă, au vrut să-şi facă încălzirea la bar, cu tărie.

Planurile lor, însă, nu s-au potrivit cu regulile localului, căci barmanul, interpretat de Angel Popescu, a refuzat să le ofere băutură, fiindcă nu şi-au făcut rezervare. Cum înainte de Hristos nu se punea problema de a rezerva o masă pentru a consuma alcool în spaţiul public, eroii de la Termopile s-au enervat şi l-au răpus pe chener dintr-o lovitură.

Deznodământul îl aflăm sâmbătă, pe 5 aprilie, de la 21.30, în emisiunea live de la Prima TV. 

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite