Nemulţumiri după finala Chefi la cuţite. Singura finalistă, reacţie critică la adresa câştigătorului: „Prefer să pierd aşa decât să câştig nemeritat“. Fanii, divizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andrei şi Maria, finaliştii lui chef Scărlătescu, alături de câştigătorul Munti, din echipa lui chef Bontea FOTO Antena 1
Andrei şi Maria, finaliştii lui chef Scărlătescu, alături de câştigătorul Munti, din echipa lui chef Bontea FOTO Antena 1

Munti, din echipa condusă de chef Sorin Bontea, a fost desemnat câştigătorul „Chefi la cuţite, însă există voci care îi contestă victoria, inclusiv singura femeie care a ajuns în finala sezonului şase al show-ului culinar de la Antena 1.

Mihai Munteanu (Munti), în vârstă de 32 de ani, este câştigătorul sezonului 6 „Chefi la cuţite“ şi a premiului de 30.000 de euro. Victoria lui a fost o mare surpriză pentru fanii emisiunii, el fiind cotat cu cea mai mică şansă, în timp ce principalii favoriţi la câştigarea trofeului au fost adversarii săi – Maria Burlacu (care a primit „cuţitul de aur“) şi Andrei Balasz (chef într-un restaurant din Londra), ambii din echipa lui Cătălin Scărlătescu. 

Mai mult, există voci care susţin că Munti nu ar fi câştigat dacă nu l-ar fi avut în echipa sa pe Silviu Nedelea, bucătar cu o vastă experienţă, considerat unul dintre cei mai buni din acest sezon, care a fost eliminat chiar înainte de finală. 

Ca în fiecare sezon, cei trei finalişti îşi formează echipe alegând dintre toţi concurenţii sezonului. În finala „Chefi la cuţite“, Munti a reîntregit echipa albastră alegându-I pe Silviu, Alex, Denis, Sorin şi Valentin. 

Şi eliminarea lui Silviu Nedelea a fost aprig dezbătută, întrucât s-a bazat pe faptul că chef Cătălin Scărlătescu i-a recunoscut farfuria şi, pentru a le spori concurenţilor săi şansa de a câştiga, l-a scos din joc dându-i cea mai mică notă mică. 

Deşi a avut şansa de a face prima alegere, finalist Maria Burlacu şi-a dorit o echipă de fete, aşa că a ales-o mai întâi pe Ana Maria Crudu, apoi pe Nela, Smiley, Edna, Creaţa. Celălalt finalist, Andrei, i-a avut alături pe Marian, Cătălin, Marius, Mona şi Ovidiu.

Una dintre primele reacţii negative după desemnarea câştigătorului „Chefi la cuţite“ a venit chiar de la finalista din echipa lui Scărlătescu. Maria Burlacu a subliniat că este dezamăgită şi a sugerat că Munti „a câştigat nemeritat“. Mai mult decât atât, ea a făcut şi un gest neaşteptat - l-a felicitat pentru victorie pe Silviu: „Bravo, Silviu, eşti câştigător“. 

„Sunt dezamăgită. Nu de mine, de rezultat. Munca mea a fost ce trebuie, am muncit cu nişte neprofesionişti, le mulţumesc, sunt fericită cu alegerea făcută, prefer să pierd în modul acesta decât să câştig nemeritat“, a comentat finalista Chefi la cuţite. 

Totuşi, Munti a repetat de mai multe ori că victoria îi aparţine şi lui Silviu, iar fără el nu ar fi reuşit să iasă câştigător. 

Părerea ei a fost în asentimentul mai multor fani, care şi-au exprimat nemulţumirea pe pagina de Facebook a emisiunii. De altfel, mulţi consideră că regulile formatului, potrivit cărora finaliştii sunt ajutaţi de o echipă, nu sunt tocmai corecte. 

„Din păcate,nu se jurizează ce găteşte concurentul, ci ce găteşte toată echipa, deci câştigă cine este mai inspirat în alegerea oamenilor care să îl ajute şi nu cel cu adevărat mai bun!“, „Silviu a făcut farfuriile! A fost super emisiunea, dar Munti nu merita să câştige. Merita clar Maria. Dacă îl alegea ea pe Silviu câştiga clar, dar a vrut să îşi facă ea singură meseria“, „După cum a spus şi Maria, câştigătorul este Silviu, nu Munti. Munti nu a fost nici pe departe cel mai bun. Dacă era probă individuală, nu era câştigător“, au fost câteva dintre reacţiile negative. 

finala chefi la cutite sezon 6 foto antena 1

Chef Sorin Bontea, alături de câştigător şi de Silviu Nedelea, considerat unul dintre cei mai buni concurenţi din sezon FOTO Antena 1

Pe de altă parte, au existat şi foarte multe aprecieri la adresa câştigătorului „Chefi la cuţite“, dar şi critici la adresa lui chef Cătălin Scărlătescu şi a finalistei lui. „Scărlătescu credea că dacă a scăpat de Silviu a câştigat finala... soarta mai ţine şi cu ăia corecţi“, „Bravo Munti! Indiferent de ce zic unii, chiar ai meritat şi le-ai dat peste nas“, „Maria a fost cam răutăcioasă, Silviu chiar l-a ajutat mult pe Munti. Munti şi-a ales bine echipa având numai concurenţi din echipa lui. Inteligent acest lucru din partea lui. Se spune că mâncarea cea mai bună iese când pui suflet. Văd că Munti are un suflet bun. Este un om deosebit. În acest moment chiar mă bucur că a câştigat“, „Maria se oftică degeaba. Putea lejer să-l aleagă pe Silviu în echipa ei, pentru că a fost prima care a ales. A avut un atu, însă nu a făcut-o. Aşa se întâmplă când esti prea plin de tine. Bravo, Munti băiatule! Ai meritat din plin“, au scris fanii emisiunii. 

Şi Cătălin Scărlătescu a fost foarte afectat, primind înfrângerea cu lacrimi în ochi. După ce l-a felicitat pe câştigătorul „Chefi la cuţite“, el a părăsit platoul. „Dacă Munti a putut face faţă celor doi concurenţi ai mei, înseamnă că a gătit. Îţi mulţumesc că te-am cunoscut şi sunt sigur că fără voi trei, Andrei, Maria şi Munti, bucătăria şi gastronomia românească nu ar fi atât de împlinită. Acest sezon ne-a ridicat mingea sus, sus de tot. În seara asta am fost la mustaţă să duc cea mai talentată lady-chef acolo sus! În sezonul şapte, vreau să câştig cu o lady-chef, ţara aceasta are nevoie de aşa ceva“, a declarat chef Scărlătescu. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite