Netflix, dat în judecată pentru „scenele ofensatoare“ din serialul „Sacred Games“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saif Ali Khan, în rolul poliţistului Sartaj Singh, în serialul „Sacred Games“
Saif Ali Khan, în rolul poliţistului Sartaj Singh, în serialul „Sacred Games“

Serviciului online Netflix i-a fost cerut, într-o petiţie depusă la Înalta Curte de Justiţie din New Delhi, să şteargă anumite „scene jignitoare“ şi remarci făcute la adresa prim-ministrului Rajiv Gandhi în serialul „Sacred Games“, producţie originală a platformei.

În prezent, cererea depusă de Nikhil Bhalla împotriva Netflix este analizată. Bhalla este membru al partidului de opoziţie Congress, pe care Gandhi l-a condus până în 1991, când a fost asasinat.

„Sacred Games“ este primul serial original realizat în India de compania americană. 

Acţiunea serialului este plasată în Mumbai şi examinează scena politică şi pe cea a lumii interlope din India. Producţia a fost lansată luna aceasta şi este bazată pe un roman scris de Vikram Chandra, apărut în 2006.

În serial, despre Gandhi - fiul Indirei Gandhi - se spune că este „fattu“, cuvând care în limba hindusă înseamnă „laş“.

„Serialul «Sacred Games» are dialoguri neadecvate, atacuri politice şi chiar discursuri care aduc atingere reputaţiei fostului prim-ministru Rajiv Gandhi“, se arată în reclamaţia citată de Deadline.com.

Gandhi a devenit prim-ministru după ce mama lui a fost asasinată în 1984. Fiul lui, Rahul Gandhi, este acum preşedintele partidului.

În India, programele de televiziune şi filmele sunt puternic cenzurate, însă nu şi conţinutul încărcat online. Netflix nu a comentat încă situaţia.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite