Netflix, mesaj amuzant privind lansarea ultimului sezon „Game of Thrones“ produs de HBO FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Netflix România a publicat pe pagina oficială de Facebook a platformei un mesaj amuzant în contextul lansării ultimului sezon din „Game of Thrones“, pe HBO.

UPDATE Reacţia HBO

Al optulea şi ultimul sezon al producţiei HBO „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones“, va fi lansat duminică seară, 14 aprilie, în Statele Unite, după cea mai îndelungată pauză din serial, 1 an şi 9 luni. 

Sezonul final cuprinde şase episoade, iar în România va debuta luni dimineaţă, pe 15 aprilie, la ora 4.00, dar va fi reluat luni seara, la ora 20.00. Ultimul episod din sezonul final va fi difuzat pe 19 mai, iar după o săptămână, pe 26 mai, va fi lansat lungmetrajul „Game of Thrones: The Last Watch“.

În acest context, Netflix România a postat un mesaj amuzant care face referire la serialul lansat de HBO, platformă cu care se află în concurenţă. 

„14 aprilie. Ziua oficială de vacanţă la Netflix. #GoT“, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook Netflix România. 

De asemenea, pe 1 aprilie, platforma a făcut o altă referire ironică la celebrul serial HBO „Game of Thrones“. „Am vrut să postăm GoT, dar apoi am primit asta - La Casa de Papel | partea a 3-a, din 19 iulie“, se arată în mesaj. 

Platforma Netflix este celebră pentru stilul degajat, glumeţ şi ironic pe care îl adoptă pentru a-şi promova produsele şi pentru a atrage un public cât mai numeros. Netflix răspunde, de asemenea, cu ironie la diverse evenimente de pe scena politică, iar premierul României, Viorica Dăncilă, a fost de mai multe ori luată în vizor. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite