Netflix a şters scena sinuciderii din serialul „13 Reasons Why“. Care este motivul FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Netflix a înlăturat, la sfatul unor experţi, scena sinuciderii din primul sezon al serialului cu adolescenţi, „13 Reasons Why“, a anunţat compania, printr-un mesaj pe Twitter.

Serialul, bazat pe cartea omonimă, descrie, în ultimul episod al primului sezon, sinuciderea protagonistei, şi conţine o scenă în care Hannah îşi taie venele în cadă.

Compania a scris pe Twitter că, la sfatul unor experţi medicali, „am decis împreună cu creatorul Brian Yorkey şi producătorii «13 Reasons Why» să edităm o scenă în care Hannah îşi ia viaţa”.

„Am aflat de multe cazuri de tineri încurajaţi de «13 Reasons Why» să discute despre chestiuni sensibile, precum depresia sau sinuciderea şi, mai apoi, au decis să ceară ajutor. Cum ne pregătim să lansăm sezonul al treilea, în această vară, am fost atenţi la dezbaterile din jurul acestui serial. Prin urmare, la sfatul specialiştilor, am decis, împreună cu producătorul şi creatorul serualului, să edităm scena în care Hannah îşi ia viaţa, în primul sezon“, au declarat reprezentanţii Netflix, scrie Variety. 

Serialul de succes a fost criticat de mai multe grupuri, între care Parents Television Council (PTC), pentru că, spun ele, glorifică sinuciderea în rândul tinerilor, scrie Reuters, citat de news.ro. 

PTC, care a făcut lobby pentru anularea serialului, a apreciat decizia luată de compania de streaming. „Netflix a recunoscut în sfârşit impactul dăunător pe care îl are conţinutul explicit asupra copiilor“.

Potrivit unui studiu, numărul sinuciderilor în rândul adolescenţilor americani a crescut cu aproximativ o treime în luna următoare debutului serialului Netflix, în aprilie 2017.

Cercetătorii au spus că studiul a fost limitat şi nu au putut face o legătură cu „13 Reasons Why”.

Serialul spune povestea unei adolescente care înregistrează 13 casete în care explică de ce a decis să îşi pună capăt vieţii. Un al doilea sezon al serialului a fost lansat în mai 2018, iar al treilea este în dezvoltare.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite