Oana Sârbu, din nou liceană la „Cronica Cârcotaşilor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 28 de ani, Oana Sârbu îmbracă din nou sarafanul de elevă, la „Cronica Cârcotaşilor“, în continuarea seriei „Liceeni“, alături de Alex Bogdan, Orlando Ivan şi Puştiu’. Tot în ediţia de miercuri, Loredana vine în platoul emisiunii.

Seria de filme pentru adolescenţi, „Liceenii“, merita o continuare, tocmai de aceea echipa „Cronicii“ a invitat-o pe Oana Sârbu să reinterpreteze personajul care a consacrat-o în lumea filmului. Astfel, Dana va reveni pe ecrane, cele mici de această dată, alături de Mihai, Ionică şi Socrate, într-o continuare mai tare decât cele pentru „Matrix“ sau „Războiul Stelelor“.

„Este uluitor că, după atâta timp, seria cu «Liceenii» continuă. Mă simt onorată că am primit invitaţia de a colabora cu echipa «Cronicii»“, a spus entuziasmată Oana Sârbu. Vedeta consideră că scenele jucate alături de Alex Bogdan, Orlando Ivan şi Puştiu’ merită repetate: „M-am simţit bine în sarafanul de liceu şi unii zic că n-ar fi vreo diferenta între Dana de acum şi cea de mai ieri, deşi eu zic că e. Un lucru e sigur, aş juca oricând acest personaj“.

image

FOTO Prima TV

Tot în această ediţie a „Cronicii“, Traian Băsescu şi Barack Obama vor sta la un pahar de vorbă, împărtăşindu-şi opiniile despre estetica părului blond. Cele două oficialităţi, interpretate de Orlando Ivan şi Puştiu’, vor purta o conversaţie relaxată, chiar la Casa Albă.

image

FOTO Prima TV

Ediţia de miercuri a „Cronicii Cârcotaşilor“, va fi una cu adevărat specială pentru că în platou vine şi Loredana. Ce va cânta vocea blondă a României şi cum va decurge întâlnirea Danei cu Mihai în continuarea seriei „Liceenii“, telespectatorii pot afla miercuri, de la ora 20:30, la Prima TV.

Cele mai bune momente ale emisiunii pot fi urmărite aici.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite