Pagina de Media: Plecare în masă de la Ziare.com. Publicaţia rămâne fără echipa care se ocupa de site

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Pagina de Media
FOTO Pagina de Media

Publicaţia online Ziare.com rămâne, în perioada următoare, fără întreaga echipă care se ocupa de site, scrie Pagina de Media.

Ziare.com rămâne fără personalul din redacţia condusă de Serinela Spătărelu, dar şi de cel din departamentele de suport, de tehnic şi de vânzări. În total, câteva zeci de persoane au părăsit publicaţia. 

La mijlocul acestor plecări este o neînţelegere care datează de câteva luni între echipa redacţională şi reprezentantul patronatului, Andrei Siminel. Ziariştii ar fi acuzat tentative de ingerinţe editoriale din partea lui Andrei Siminel, potrivit Pagina de Media.

De cealaltă parte, patronatul şi-ar fi arătat nemulţumirea de faptul că Ziare.com este deţinut de NCH (New Century Holdings), însă operaţiunile erau derulate prin compania deţinută de Serinela Spătărelu.

Noul redactor-şef care urmează să reconstruiască Ziare.com este jurnalista Ramona Ursu, notează sursa citată. 

NCH administrează şi fonduri de investiţii (Broadhurst – acţionar la Vel Pitar) şi Lindsell Enterprises. În portofoliul administrat sunt companii din imobiliare (United Capital), retail (Romarta), bănci (Libra Bank) şi internet (Netbridge).

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite