Poziţia echipei „România, te iubesc!“ după ce a refuzat premiul APTR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa „România, te iubesc!“ a refuzat distincţia oferită de Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din România (APTR), invocând valorile şi principiile după care se ghidează cei şase jurnalişti care fac posibilă emisiunea de la Pro TV.

„Echipa «România, te iubesc!» îşi rezervă dreptul de a accepta sau refuza un premiu, iar decizia e în strânsă legătură cu valorile şi principiile după care se ghidează cei şase jurnalişti. Anchetele acestei emisiuni sunt realizate la cel mai înalt standard de profesionalism, iar în spatele lor stau mii de ore de documentare şi filmare“, a declarat echipa emisiunii pentru „Adevărul“. 

Poziţia a fost solicitată după ce Paginademedia.ro a dezvăluit că jurnaliştii de la „România, te iubesc“ a refuzat premiul în momentul în care organizatorii galei APTR i-au contactat. 

De altfel, Pro TV nu mai participă de multă vreme la concurs, pentru că nu-l mai consideră relevant, însă anul acesta, spre deosebire de ediţiile precendente, câştigătorii nu au mai fost aleşi dintr-o listă de înscrişi, ci pe baza unor nominalizări făcute de un juriu, motiv pentru care „România, te iubesc!“ a fost inclusă. 

În plus, gala APTR a stârnit controverse după ce printre câştigători au fost anunţaţi şi Ionuţ Cristache, realizatorul talk show-ului „România 9“, de la TVR 1, aflat în ultima perioadă în mijlocul mai multor controverse, dar şi Adrian Ursu, recompensat la gala susţinută de Primăria Capitalei pentru o emisiune sponsorizată de aceeaşi Primărie.

APTR a oferit distincţii şi premii de câte 1.500 de lei tuturor celor 15 câştigători, cei mai mulţi de la TVR (nouă) şi Antena 3 (patru). Devenită deja o tradiţie, gala este organizată anual de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB şi de Televiziunea Română, însă Paginademedia.ro scrie că a fost pentru prima dată când costurile întregului eveniment au fost suportate exclusiv de PMB. 

De altfel, şi Cosmin Prelipceanu, recompensat pentru o ediţie specială a „Jurnalului de seară“, de la Digi 24, a anunţat că refuză premiul în bani, după ce iniţial distincţia a fost ridicată de colega lui, Ioana Ciurlea.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite