Probleme pentru Radu Banciu. Vedeta B1 TV a fost la un pas de leşin în emisiunea de joi seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistului Radu Banciu i s-a făcut rău joi seară, 29 octombrie, în timpul emisiunii pe care o prezintă la postul B1 TV, „Lumea lui Banciu“, show-ul fiind întrerupt brusc de un calup de publicitate, după ce prezentatorul şi-a dus mâinile la cap şi s-a oprit din comentariul pe care îl făcea.

Înainte de întreruperea emisiunii, Radu Banciu, care comenta o ştire despre refugiaţii care au refuzat cazarea într-o vilă cu piscină din Suedia, şi-a dus mâna la cap, a avut un moment în care părea că va cădea de pe scaun, apoi şi-a acoperit faţa cu ambele mâini. Imaginile transmise din studio au fost schimbate de la prim-plan la cadru general, pentru ca emisiunea să fie apoi întreruptă de un calup de publicitate. B1 TV a difuzat apoi jurnalul de ştiri.

Radu Banciu nu şi-a pierdut cunoştinţa. Ulterior, realizatorul şi-a revenit şi a plecat acasă, iar, vineri dimineaţă, starea lui de sănătate era bună, după cum au declarat, pentru Mediafax, angajaţi ai televiziunii B1 TV.

Radu Banciu are programată emisiune şi vineri seară, până la momentul difuzării acestei ştiri nefiind anunţată nicio eventuală anulare a acesteia.

Potrivit dcnews.ro, înregistrarea emisiunii „Lumea lui Banciu“ din 29 octombrie a fost scoasă de pe site-ul postului de televiziune, deşi iniţial fusese disponibilă. În momentul transmiterii acestei ştiri, pe site-ul b1.ro ultima ediţie a emisiunii lui Banciu disponibilă utilizatorilor este cea de miercuri, 28 octombrie.

Emisiunea „Lumea lui Banciu“ a fost difuzată, în grila de toamnă a B1, iniţial de la ora 20.00, dar din 26 octombrie show-ul a fost mutat pe tronsonul orar 23.00 - 00.00.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite