Rămâne de văzut...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

PNL a intrat la guvernare. Rămâne de văzut cum se vor da la fund slugile PSD din televiziunea şi radioul de stat, împinse de clientela PNL. Rămâne de văzut cum vor juca slugile PSD din CNA în guvernarea PNL.

Aceste instituţii publice sunt pline de oportunişti şi slugi. Cu siguranţă, s-au strâns multe frustrări în rândul oamenilor PNL din Televiziunea Română şi Societatea Română de Radio în ultimii ani de domnie PSD. Este momentul să iasă în faţă şi să ceară ceea ce îşi doresc: funcţii, emisiuni, poziţii, deplasări, putere. Deşi Guvernul Orban este minoritar în Parlament, instituţia care controlează activitatea TVR, SRR şi CNA, un transfer de putere, cât de cât, trebuie să aibă loc şi către prestatorii de servicii PNL. Nu pot fi lăsaţi cu ochii-n soare.

Angajaţii acestor instituţii muncesc rareori în interesul telespectatorilor şi radioascultătorilor. Declaraţiile sforăitoare de iubire ale vedetelor televiziunii şi radioului de stat la adresa publicului sunt minciuni. Slugile lucrează la stăpân, cu interesele personale, puţin le pasă de fraierii care pun botul la „echidistanţa” jurnalistică. Să ne uităm la Ionuţ Cristache de la „România9“ (TVR 1)! Este acesta modelul de profesionalism al unei televiziuni de stat? Stăpânii săi de la PSD vor răspunde afirmativ. Rămâne de văzut ce vor spune noii stăpâni din Palatul Victoria. Dar preşedintele TVR, Doina Gradea, câţi purici va mai face în guvernarea PNL? Rămâne de văzut cum se va face rotaţia slugilor la putere.

Chiar dacă radioul public este mult mai discret în dezbaterile publice, lustruindu-şi cu viclenie imaginea de instituţie profesionistă, echidistantă şi cu valoare istorică (e plină de comunişti, de progeniturile acestora, familii şi pile!), rămâne de văzut cum oamenii PSD vor negocia puterea cu oamenii PNL. Pesedistul Georgică Severin, preşedintele SRR, va fi înlocuit cu un penelist sau va jura credinţă în calitatea de slugă la PNL?    

Rămâne de văzut dacă oamenii pe care PSD îi are în CNA vor mai amenda cu frenezie televiziunile ostile partidului, menajându-le ostentativ pe cele de casă, Antena 3 şi România TV. 

Oricum, aceste televiziuni sunt prea puternice pentru a le permite membrilor CNA să crâcnească. Slugile nu crâcnesc, slugile execută.

Dar să nu privim atât de pedestru viitorul televiziunii şi radioului de stat. Să încercăm un exerciţiu imaginativ: în această dezvoltare explozivă a mijloacelor de comunicare în masă, generată de Inteligenţa Artificială şi de reţelele de socializare, cum vor arăta TVR şi SRR peste 15-20 de ani? Are cineva vreo viziune pentru aceste instituţii? Tot slugăreală vor face? Sau nu vor mai exista pentru că vor fi irelevante pentru public? Generaţiile care au deschis ochii în digital nu vor mai avea nevoie de nişte băbăciuni eşuate în audiovizual. Nicio pierdere, bani economisiţi la bugetul de stat! Dar politicienii viitorului vor putea să trăiască fără slugile de la TVR şi SRR? Rămâne de văzut...

Opinii

Mai multe de la Petre Barbu


Ultimele știri
Cele mai citite