FOTO VIDEO „Războiul” televiziunilor în noaptea de Revelion. Ce post tv a fost cel mai urmărit la cumpăna dintre ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andra şi Cătălin Măruţă au prezentat emisiunea de la Pro Tv FOTO bzi.ro
Andra şi Cătălin Măruţă au prezentat emisiunea de la Pro Tv FOTO bzi.ro

Lupta pentru audienţă, în noaptea de Revelion, s-a disputat, ca în fiecare an, între posturile generaliste Antena 1 şi Pro TV. La nivel naţional, cea mai bună audienţă în primul minut din 2013 a avut-o Antena 1, iar la nivel urban Pro TV a fost fruntaş.

La nivel naţional,  la miezul nopţii, 2,3 milioane de români urmăreau Antena 1, iar la Pro TV se uitau 2,17 milioane, potrivit paginademedia.ro.

La nivel urban, Pro TV a obţinut, în primul minut din 2013, 12,2 puncte de rating, ceea ce înseamnă că aproape 1,3 milioane de orăşeni urmăreau emisiunile postului tv, în vreme ce la Antena 1 se uitau 1,2 milioane de persoane, postul tv obţinând 10,8 puncte de rating. 

audienţe tv

La Pro Tv, românii au văzut-o pe Bianca Drăguşanu într-un număr de striptease în care aproape a mimat o partidă de sex cu Victor Slav. În tot acest interval, Pro TV a fost pe primul loc, atât la nivel naţional, cât şi la nivel urban. După miezul nopţii, pe Pro TV au urmat alte două numere de striptease cu Roxana Ionescu şi Nicoleta Luciu.

Emisiunea „Eu de Revelion nu dorm“, prezentată de Andra şi de Cătălin Măruţă a început la ora 21.45 şi a cuprins momente de magie, scenete umoristice, muzică populară şi lecţii de gătit.

De asemenea, baletul lui Edi Stancu a prezentat momente celebre din caravana „Românii au talent“ şi din istoria celor 100 de ediţii „Dansez pentru tine“.

La Antena 1, Dan Negru a fost  pentru a 13-a oară gazdă în noaptea dintre ani. În ton cu această cifră a fost ales şi numele show-ului, „Revelionul bate ghinionul“. Începând cu ora 20.30, în platoul postului din Băneasa s-au perindat peste 100 de vedete din mai multe domenii care au luat parte la cele mai trăznite probe.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite