Reacţia lui Tolontan în scandalul Udrea-Viva: „Mi s-a părut o idee bună şi la fel mi se pare şi acum. Eu aş fi amintit de condamnare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Tolontan FOTO Eduard Enea
Cătălin Tolontan FOTO Eduard Enea

Cătălin Tolontan a reacţionat în scandalul Elena Udrea-Viva Cătălin Tolontan a reacţionat în favoarea revistei „Viva!“, aducând o serie de argumente pentru care fotografiile şi interviul cu Elena Udrea i se par o idee bună. Jurnalistul remarcă însă şi că au existat erori – omiterea condamnării –, însă adaugă şi că „nimic nu se clădeşte dacă vă aducem numai ceea ce vă convine şi vă ascundem restul“.

Cătălin Tolontan, responsabil editorial de „Gazeta Sporturilor“ şi „Libertatea“, care alături de revista „Viva!“ fac parte din grupul de presă Ringier, a reacţionat după criticile dure primite de revista „Viva!“. Opinia publică a taxat faptul că Elena Udrea, condamnată definitiv la 6 ani de închisoare şi dată în urmărire internaţională, apare semi-nud pe copertă, iar interviu cu fostul ministru al Turismului a fost anunţat printr-un editorial semnat de redactorul-şef al publicaţiei, Dana Enache, care iniţial nu a pomenit nimic de condamnare, ci doar că „trăieşte în exil în Costa Rica“. 

Cătălin Tolontan, ale cărui anchete despre „Gala Bute“ au trimis-o pe Udrea în judecată, a comentat scandalul pe blogul personal, tolo.ro, precizând că ştia de mai multă vreme că redacţia „Viva“ a obţinut pictorialul. 

„Mi s-a părut o idee bună şi la fel mi se pare şi acum. Vreţi să mă judecaţi? Foarte bine, e dreptul vostru şi am luptat mereu pentru el, dar ascultaţi până la capăt. Mi s-a părut că e un subiect legitim, că răspunde unei întrebări pe care mulţi ne-o puseserăm: «Este Elena Udrea într-adevăr gravidă sau e din nou unul dintre jocurile sale de putere?». Avem răspunsul pe coperta Viva. E adevărat, Elena Udrea va fi mamă, iar fata ei se va numi Eva Maria. Probabil că, polarizaţi şi intransigenţi, ne-a mai rămas atâta umanitate ca să înţelegem că fata care urmează să vină pe lume nu are niciun amestec. Aş fi publicat fotografiile şi interviul dacă aş fi fost în locul redactorului-şef. A făcut Viva o copertă perfectă, un interviu şi o abordare inatacabile? Nu! Eu aş fi pus pe copertă cuvântul «fugară» şi aş fi amintit în text despre condamnare, dar cu siguranţă că, retroactiv, toţi suntem deştepţi în profesiile noastre. Pentru ceea ce consideră erori, redacţia Viva şi-a cerut deja scuze“, a scris Tolontan. 

După valul de critici, redactorul-şef al revistei „Viva!“ a venit cu explicaţii, însă scuze publice a prezentat doar pentru folosirea pe copertă a termenului „exil“. Despre omiterea condamnării, Dana Enache a declarat că „poate da, într-adevăr, ar fi trebuit să spunem explicit că ea este condamnată şi de ce“, dar a subliniat şi că este tentată să spună aceste lucruri având în vedere reacţiile negative. 

Cătălin Tolontan a vorbit şi despre faptul că mai multe agenţii de publicitate cochetează cu gândul de a pedepsi „Viva“, existând deja un caz: „Să o facă, dacă asta vor! Ringier face presă de 200 de ani şi îi cunoaşte foarte bine regulile. Dar noi chiar vrem să lăsăm corporaţiile şi Guvernul să conducă editorial ziarele şi revistele şi să hotărască ce informaţie primiţi şi ce informaţie nu primiţi pentru că v-ar leza?! Nu e vorba despre Elena Udrea, despre ce credem fiecare dintre noi, jurnalişti pe care nu a putut să-i nimicească sau oameni care o dispreţuiesc, cu tot ce a reprezentat ea. Aici e vorba despre un principiu care ne ţine împreună ca lume democratică: şi când vă place ce descoperim şi când nu, noi suntem mesagerii. Nimic nu se clădeşte dacă vă aducem numai ceea ce vă convine şi vă ascundem restul“.

Cătălin Tolontan a făcut şi o paralelă cu revista „Time“ „care pe 1 ianuarie 1940 îl avea pe copertă pe Stalin şi îl declara Omul anului“. „Nicio agenţie de publicitate sau firmă occidentală nu s-a gândit să scoată reclama din revistă! Cu siguranţă că au fost oameni şocaţi şi nemulţumiţi că Stalin, un criminal în masă şi duşmanul neîmpăcat al lumii capitaliste, apare pe coperta Time drept «Omul anului», fără să fie înfierat, prezentat în toată puterea sa. Dar coperta nu a fost privită ca un pact cu diavolul, ci drept ceea ce este: o copertă de revistă! Adică o comprimare imperfectă a lumii, fie că ea place sau nu“, a scris Tolontan. 

De fapt, Joseph Stalin a fost declarat de revista „Time“ de două ori „Omul anului“, în 1939 şi în 1942, însă publicaţia a explicat în mai multe rânduri că titlul a fost acordat pentru impactul avut şi în niciun caz în semn de recunoştinţă, iar în portretul realizat erau trecute în revistă toate atrocităţile comise. De altfel, şi revista „Time“ s-a confruntat cu reacţii negative, mai ales că pe copertă au mai apărut şi alte personaje controversate, inclusiv Hitler. Din 1979, când l-a numit „Omul anului“ pe Ayatollah Ruholla Khomeini şi a fost pusă la zid, revista „Time“ a renunţat la astfel de personaje din raţiuni comerciale, temându-se că vor scădea vânzările şi veniturile din publicitate. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite