Realitatea TV, amendată de CNA pentru „Jocuri de putere“: ce titluri a afişat postul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rareş Bogdan primeşte o nouă amendă de la CNA, insituţie căreia i-a declarat război
Rareş Bogdan primeşte o nouă amendă de la CNA, insituţie căreia i-a declarat război

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a sancţionat cu amendă postul de ştiri Realitatea TV pentru două ediţii „Jocuri de putere“ în care au fost comise mai multe derapaje.

Realitatea TV a fost amendată cu 20.000 de lei pentru două ediţii din luna septembrie ale emisiunii realizate de Rareş Bogdan, anunţă agenţia News.ro

Potrivit raportului de monitorizare, emisiunile au avut teme precum: răspunsuri la întrebarea dacă s-a predat statul de drept din România; Proiectul de lege în favoarea minorităţilor sprijinit de PSD-ALDE; Schimbări în cadrul Uniunii Europene; Agresiunea fizică asupra senatorului USR Mihai Goţiu de către Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al guvernului Ponta, care a avut loc în cadrul unei pauze de publicitate de la televiziunea B1 TV; Problemele din justiţie şi evoluţia României sub aceste aspecte şi plecarea din PNL a amiralului Vergil Chiţac.

Pe ecran au fost afişate titluri precum: „Plan diabolic pentru a controla complet România“, „Urmează marea capitulare?“, „Proiect: 400 de oraşe unde maghiara devine oficială“, „Dragnea: S-a depăşit linia roşie“, „Faraonul de Teleorman capturează România“, „Dragnea, ofensivă contra justiţiei şi jurnaliştilor“, „Troc PSD/ ALDE-UDMR să elimine cuvântul Centenar“, „PSD-Dragnea: Centenarul nu, limba maghiară da“ şi „România sub asediu“,  „Dacă avea Palada la el un pistol?“, „Violenţe incredibile. Urmează suprimarea fizică?“, „Noua strategie: Pumni în gură şi picioare în stomac“, „România, în zodia pumnului în cap“, „Noua ideologie a PSD: croşeul de stânga“, „Smardoii din politică duc România spre Rusia“ şi „Dragnea şi Tăriceanu duc România în zona anarhiei“.

Amenda a fost dată în baza articolului 3, alineatul 2 din Legea audiovizualului, care spune că toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea, CNA a subliniat că nu a fost respectat nici articolul 40, alineatul 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, potrivit căruia moderatorul este obligat să solicite un punct de vedere de la persoanele cărora le sunt aduse diverse acuzaţii. 

Şi nu în ultimul rând, potrivit articolului 65, litera c, titlul afişat pe ecran trebuie să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate în acel moment, iar potrivit articolului 70, în cadrul programelor de ştiri şi dezbateri care abordează probleme de interes public privind minorităţile etnice, religioase sau sexuale se va prezenta şi un punct de vedere al acestora.

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite