Reality show-ul „Burlacul“ revine la Antena 1 după o pauză de cinci ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răzvan Fodor va prezenta noul sezon „Burlacul“, de la Antena 1 FOTO Antena 1
Răzvan Fodor va prezenta noul sezon „Burlacul“, de la Antena 1 FOTO Antena 1

Reality show-ul „Burlacul“ revine pe micile ecrane, la Antena 1, după cinci ani de pauză. Noul sezon va avea şi un nou prezentator, anunţă reprezentanţii postului.

Show-ul „Burlacul“ revine la Antena 1. Răzvan Fodor va fi noul prezentator în sezonul cu numărul şase, anunţă reprezentanţii postului. 

Fodor îl va ajuta pe „burlac“, care nu a fost încă anunţat, să-şi găsească soţie. 

„Mi-a plăcut şi mi se pare potrivit faptul că nu se vrea o emisiune la care prezentatorul trebuie să anunţe ce se întâmplă, ci mă pot implica să îl trag de mână pe «Burlacul», să îl ghidez. Am înţeles că se vrea altceva, că noi, membrii echipei, putem să îi fim prieteni, să îl ajutăm pe băiatul acesta să se căsătorească, pentru că îşi doreşte foarte tare o familie. Îmi doresc foarte tare ca dacă îi dau un sfat să fie pertinent, iar dacă el va ţine cont şi trage lozul norocos înseamnă că mi-am făcut treaba“, a declarat Răzvan Fodor.

„Este un tip mişto, e foarte normal, frumuşel şi chiar este în punctul în care îşi doreşte o relaţie serioasă. Filmul acela cu tipul care coboară din avionul privat, cu maşina la scară şi cu inelul de diamante cumpărat din Damasc în buzunar nu există. Cât despre fete, noi ne asigurăm că el va avea de unde să aleagă”, a spus Fodor despre viitorul „Burlac“. 

Filmările pentru cel de-al şaselea sezon al emisiunii „Burlacul“ vor avea loc în locaţii inedite atât din România, cât şi din străinătate, mai spun reprezentanţii Antenei 1. 

Cine au fost „burlacii“ celor 5 sezoane 

Ultimul sezon din „Burlacul“ a fost difuzat în anul 2015, cu fotomodelul Andrei protagonist. Primul sezon a debutat, la Antena 1, în 2010. Cătălin Botezatu a fost „burlacul“ primului sezon, notează Pagina de Media.  

Emisiunea a fost prezentată de Cătălin Botezatu, Bogdan Vlădău şi Andreea Mantea. 

Formatul de la vremea respectivă: 20 de tinere, diferite ca înfăţişare şi fel de a fi, vor încerca să-l cucerească pe „burlac”.

Antena 1 a avut pe post şi varianta „Burlăciţa“, care s-a văzut trei sezoane. Daniela Crudu, Bianca Drăguşanu şi Andreea Mantea au fost „burlăciţele“, cu Radu Vâlcan şi Bogdan Vlădău în rol de prezentatori.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite