Record istoric pentru Antena 1 cu „Asia Express“: câţi români au urmărit finala celui de-al treilea sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Finala celui de-al treilea sezon „Asia Express“, câştigată de echipa Sorin Bontea - Răzvan Fodor, aduce recorduri istorice de audienţă pentru Antena 1.

La nivel naţional, aproximativ 2,5 milioane de români au urmărit finala show-ului „Asia Express“, de la Antena 1. Cifrele au fost de trei ori mai mari decât ale Pro TV şi Kanal D, următoarele locuri pe interval. 

Astfel, Pro TV a fost urmărită de 889.000 de telespectatori, în timp ce la Kanal D s-au uitat 807.000 de români. 

Cota de piaţă pe publicul comercial (18-49 de ani) s-a apropiat de 50%, cea mai mare din ultimii zece ani a Antenei 1. Doar „Revelionul cu Dan Negru“ a avut o astfel de audienţă. Practic, jumătate dintre tinerii care se uitau la televizor aseară erau pe finala „Asia Expres“, potrivit Pagina de Media.  

De asemenea, audienţa „Asia Express“ a fost mult peste finala de anul trecut (la jumătate faţă de cea de acum) şi chiar peste startul acestui sezon, potrivit sursei citate.   

„Asia Expres“ a avut o evoluţie ascendentă în cel de-al treilea sezon: a debutat de la o medie de audienţă de 1,2 milioane la nivel naţional şi a ajuns în finală la aproape 2,5 milioane.

Răzvan Fodor şi Sorin Bontea au câştigat sezonul 3 „Asia Express“ FOTO Antena 1

image

Şi la nivel urban, Antena 1 s-a bucurat de o audienţă foarte mare: 1,5 milioane de telespectatori pe minut la finala „Asia Express“. Audienţa a fost de aproape patru ori mai mare decât cea a Kanal D (locul doi) şi Pro TV (poziţia a treia).

Astfel, Kanal D era urmărită de 397.000 de români, iar la Pro TV s-au uitat 375.000. 

La nivel comercial (18-49 de ani), Antena 1 a stabilit un record istoric în materie de audienţă. Au fost 750.000 de tineri în fiecare minut, iar cota de piaţă a fost de 46,2%.

Practic, aproape jumătate dintre tinerii care se uitau la televizor urmăreau finala „Asia Express“. Nicio altă emisiune nu a avut astfel de performanţe cel puţin în ultimii zece ani. Doar Revelioanele lui Dan Negru mai aduceau astfel de cifre, notează Pagina de Media.

Pe acest segment, Antena 1 a avut cifre de patru ori mai mari decât ale Pro TV (185.000) şi de peste opt ori mai mari decât Kanal D (93.000).

TV



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite