FOTO Străinii au talent: numai unul dintre primii trei finalişti ai show-ului de la Pro TV este român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Basarabeni, columbieni, români şi un italian au luptat pentru un loc în finala show-ului de talente de la Pro TV. După ce juriul a apreciat unele prestaţii drept senzaţionale şi originale, iar pe unii concurenţi i-a considerat talentaţi peste măsură sau rupţi din filme, numai trei dintre cei 12 participanţi au ajuns în finala „Românii au talent“: Andrei Cerbu, Los Hermanos Dinamita şi trupa Workout.

Micul chitarist Andrei Cerbu a obţinut cele mai multe voturi de la public, pe locul al doilea s-au clasat columbienii Los Hermanos Dinamita, iar al treilea finalist a fost ales de juriu dintre ocupanţii locurilor trei şi patru: italianul Ricardo Massidda şi trupa Workout din Republica Moldova. 

Totodată, juriul a propus un concurent pentru premiul de originalitate care va fi acordat în finală: Ricardo Massidda.

Membrii Ansamblului Crişul au deschis semifinala cu un număr de dans şi step pe butoaie, recunoscând că o calificare în finală ar fi un vis împlinit. 

Au continuat cu un dans ţigănesc „îndrăcit“, care a atras imediat aplauze din sală.

„Eu asta aştept de la toţi concurenţii din semifinală: să se reinventeze. Un talent adevărat e dacă reuşeşti să te întreţii din el, iar eu cred că voi puteţi face spectacole“, a spus Mihai Petre despre cei trei „feciori ritmici“, cum i-a numit Pavel Bartoş.

image

Pentru că la Chişinău (oraş în care Caravana Românii au talent a ajuns pentru prima dată în acest sezon) au venit foarte mulţi concurenţi deosebiţi, moldovenii au dominat prima semifinală. Alla Moisei (27 de ani) a uimit din nou cu un număr de contorsionism, împingându-şi corpul dincolo de limite.

„Dacă intră acolo (un cilindru), atunci o garsonieră popentru ea e un penthouse“, a glumit Pavel Bartoş. „Mă laşi mereu cu gura căscată“, a mărturisit Andra.

„Cred c-a fost cel mai bun număr de contorsionism pe care l-am avut la «Românii au talent»“, a apreciat Petre.

image

RWBrothers din Huşi au venit cu un număr de dans mult mai sincronizat ca la audiţii. „Aţi greşit pe ici, pe colo. Dacă aţi şti să faceţi alegeri, aţi evolua mai bine“, a spus Petre.

„Mie mi-a plăcut foarte mult şi mi s-a părut total diferit faţă de ce am văzut până acum la «Românii au talent»“, le-a spus Andra. Numărul i-a plăcut şi lui Andi Moisescu: „Voi, în dans, aveţi umor“.

image

Adina Gherasim, care a făcut o artă din dansul la bară, a avut din nou o prestaţie spectaculoasă, cu elemente de forţă şi acrobaţie. „Consider acest număr un număr acrobatic, nu un dans la bară. Ai lăsat să se vadă mai bine arta“, a spus Petre.

image

Iluzionistul Paul Lungu (27 de ani, Bucureşti) a avut un număr de magie cu cărţi. Deşi ajutat de jocul de lumini de pe panoul din spatele său, Lungu nu a avut o prestaţie magică. 

image

Un alt basarabean, forţosul Rodion Sucman, a făcut o nouă demonstraţie de forţă după cea de la audiţii, când a rupt un top de hârtie şi a făcut „haltere“ cu Smiley şi Bartoş. De data aceasta, atletul a tras un TIR şi a ţinut pe loc o maşină în mişcare până ce automobilul a scos fum din cauciucuri. Şi acestea doar cu propriul corp.

„Adio Superman, vine Rodion. Mihai Petre, ai grijă. E prietenul meu“, a glumit Bartoş. „Aş vrea să fii şi prietenul meu“, i-a spus Mihai Petre lui Rodion. „Numai în filme am văzut aşa ceva“, a comentat Andra.

image

Grupul de dansuri ucrainiene Cervona Kalena din Suceava a susţinut un moment alert şi colorat. „Aţi adus o energie pozitivă în platou şi aţi făcut spectacol“, a spus Andra. „Mie îmi plac nespus oamenii care îşi respectă tradiţiile“, a comentat cel mai dur membru al juriului.
Numai trei dintre cei doisprezece semifinalişti vor intra în marea finală a competiţiei.

image

Ioan Bugnar a cântat din nou la saxofon în timp ce a făcut acrobaţii pe monociclu, un număr dificil, dar jucăuş, după cum a considerat Mihai Petre. 

image

Andrei Cerbu (11 ani, Iaşi), micul chitarist îndrăgostit de Gary Moore şi unul dintre favoriţii lui Andi Moisescu, a interpretat, la înălţime (la propriu), o altă piesă a idolului său şi a cucerit audienţa cu virtuozitatea sa. Aplaudat în picioare de juriu, micul chitarist a adunat imediat aprecierile juriului.

„E talentat peste măsură, e talentul total, este unul dintre cei mai talentaţi români pe care i-am văzutr în 42 de ani. Nu prea are cum să-i scape finala“, a comentat Andi Moisescu. „Eşti numărul meu preferat, vreau telefonul ca să te votez“, a spus Andra. „Andrei nu cântă muzică. Este muzica, devine una cu actul său artistic“, a apreciat Petre.

image

Ricardo Massidda, circar, după cum s-a caracterizat - un circar italian care trăieşte şi lucrează în România - a distrat pe toată lumea cu balonul său.

„Eşti spectaculos, mă gândeam ce mai poţi să faci, eşti grozav“, l-a complimentat Andra. „Eşti cel mai sănătos nesănătos. Ai fost senzaţional“, i-a spus Andi Moisescu, în timp ce Mihai Petre a considerat acest număr unul dintre cele mai originale din competiţie.

image

Basarabenii din trupa de acrobaţii la bară Workout i-au sfătuit pe telespectatori să-şi „ţină maxilarul, ca să nu le cadă şi să nu rămână cu gura căscată“. Numărul lor a demonstrat că au dreptate.

„Cel mai mult mi-a plăcut faptul că aţi reuşit să aduceţi un număr cu care faceţi spectacol în spatele blocului pe o scenă serioasă“, a spus Petre.

image

Los Hermanos Dinamita, doi fraţi columbieni care trăiesc în România, au încheiat prima semifinală cu un număr la fel de alert ca cel de la audiţii: muzică, dans şi percuţie. 

image

Publicul a avut primul cuvânt în desemnarea finaliştilor: telespectatorii şi-au putut vota preferaţii, iar primii doi clasaţi au mers direct în ultima etapă. Cel de-al treilea finalist a fost ales de Andra, Mihai şi Andi dintre ocupanţii locurilor trei şi patru.

Cel de-al patrulea sezon al show-ului aduce, pe lângă marele premiu de 120.000 de euro, un premiu de originalitate în valoare de 10.000 de euro oferit celui mai surprinzător număr.

Premiul de originalitate este o noutate a acestui sezon şi vizează numerele ieşite din comun, numerele care surprind prin felul în care au fost concepute şi pregătite. 

În fiecare semifinală, pe lângă cei trei finalişti, juriul desemnează concurentul care merge mai departe în lupta pentru premiul de originalitate. În finală vor exista 5 concurenţi pentru acest premiu, iar publicul îi va vota în funcţie de prestaţia lor din audiţii şi din semifinală.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite