Serialul „Sacrificiul“ revine la Antena 1: când începe al doilea sezon VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana (Oana Cârmaciu) este însărcinată şi nu ştie cine este tatăl copilului FOTO Antena 1
Ioana (Oana Cârmaciu) este însărcinată şi nu ştie cine este tatăl copilului FOTO Antena 1

„Sacrificiul“, cel mai nou serial semnat de Ruxandra Ion, revine în curând cu cel de-al doilea sezon la Antena 1.

„Sacrificiul“ va reveni pe micile ecrane cu un nou sezon: „Sacrificiul – Alegerea“, ce va avea marea premieră pe 12 şi 13 februarie, de la 20.00, la Antena 1. Cel de-al doilea sezon va aduce în prim plan trei poveşti de dragoste atipice, dar inspirate din viaţa reală. 

În primul sezon al serialului, cele trei surori Eva (Maia Morgenstern), Elena (Ana Ciontea) şi Viorica (Adriana Trandafir) s-au regăsit la mai bine de 55 de ani de la despărţire, dar acum prioritatea lor sunt copiii, fericirea lor şi alegerile pe care le au de făcut Ioana (Oana Cârmaciu), Andrei (Denis Hanganu), Irina (Ioana Blaj) şi Amza (Vlad Gherman). 

La finalul primului sezon, Ioana şi Andrei urmau să aibă cununia civilă. După multe peripeţii părea că în sfârşit viaţa lor va intra pe un „drum“ fericit. Dar, cu puţin timp înainte de nuntă, Ioana descoperă că este însărcinată. Un amalgam de gânduri şi trăiri o fac să-şi amintească de faptul că ea s-a culcat şi cu iubirea vieţii ei, Andrei, dar şi cu devotatul ei prieten din studenţie, Robert (Daniel Nuţă). Neştiind al cui poate fi copilul, Ioana ia decizia să plece undeva departe şi să nu se prezinte la nuntă. Povestea celor doi va continua în sezonul doi. 

   

Maria, interpretată de Mădălina Bellariu, este în acel punct al vieţii când nu ştie încotro să o apuce. Viaţa ei a fost până acum nimic altceva decât un amalgam de încercări şi secrete care i-au schimbat nu doar o dată destinul. Moartea mamei ei va fi evenimentul care o va face să se întoarcă în România pentru un nou început. Ajunsă în România, singura rudă care o poate primi este Eva, la care caută, în cele din urmă, ajutorul. În casa Oprea, Maria va încerca să-şi pună gândurile şi sentimentele în ordine, dar trecutul ei o aduce întotdeauna în punctul din care a plecat. Singurul care o ajută să se îndepărteze de aceste drame este Amza, în prezenţa căruia se simte în siguranţă şi apreciată ca femeie. 

Irina Popescu, sătulă să fie respinsă la castinguri, va face o alegere care îi va schimba viaţa. Tânăra actriţă va lua o decizie importantă pentru a-şi putea ajuta familia să iasă dintr-un imens impas financiar. Ceea ce va întâmpina Irina pe acest drum pavat cu capcane o va face să se îndrăgostească de Bobi, iubitul Divei (Oana Zăvoranu). 

Recent, un alt proiect de succes semnat de Ruxandra Ion, „Fructul Oprit“, a fost retras de la difuzare de pe toate platformele, inclusiv de pe Antena Play, după ce două scenariste din Turcia au avut câştig de cauză în faţa Antenei Group într-un proces privind drepturi intelectuale ale serialului.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite