Serialul turcesc „Bahar: Viaţă furată“ revine la Kanal D: care este povestea noului sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ImagineTelespectatorii
vor putea urmări continuarea fascinantei poveşti de dragoste a celor doi
protagonişti, Bahar şi Ates FOTO Kanal D
ImagineTelespectatorii vor putea urmări continuarea fascinantei poveşti de dragoste a celor doi protagonişti, Bahar şi Ates FOTO Kanal D

Kanal D anunţă că serialul turcesc „Bahar: Viaţă furată“ revine cu un nou sezon, astăzi, de la ora 20.00, fiind difuzată de luni până vineri.

Începând de azi, 13 iulie, unul dintre cele mai îndrăgite seriale turceşti, „Bahar: Viaţă furată“ (titlul original: „O Hayat Benim“), debutează cu un nou sezon, la Kanal D. Producţia se va difuza de luni până vineri, de la ora 20.00.

Telespectatorii vor putea urmări continuarea fascinantei poveşti de dragoste a celor doi protagonişti, Bahar (Ezgi Asaroglu) şi Ates (Keremcem), condimentată cu noi intrigi şi răsturnări de situaţie, menite să ţină telespectatorii cu sufletul la gură.

Desfăşurarea evenimentelor în noul sezon

Fanii îndrăgitului serial o vor regăsi pe Bahar, protagonista serialului, înăsprită de necazurile prin care a trecut dar, totodată, mai hotărâtă ca oricând  să îşi refacă viaţa şi să recâştige tot ceea ce a pierdut în ultimii ani.

Proaspăt eliberată din închisoare, frumoasa Bahar abia aşteaptă să îşi revadă sora, pe Efsun, devenită, între timp, o prosperă femeie de afaceri, cu o familie fericită. Bahar, care a pierdut totul în ultimii ani, nu poate trece peste durerea pierderii fiicei ei, însă singura care îi menţine speranţa vie pentru a merge înainte este Nuran, cea pe care o cunoaşte că fiind nepoata ei.

Ceea ce nu ştie Bahar este faptul că eliberarea ei din închisoare înseamnă sfârşitul vieţii fericite şi începutul neliniştilor pentru Efsun. Asistăm la un incredibil joc al destinului: două mame, Bahar şi Efsun, şi o fetiţă nevinovată prinsă la mijloc. O singură întrebare îşi caută răspuns: oare va reuşi Bahar să recupereze tot ce a pierdut?

Nu rataţi un nou sezon al serialului fenomen „Bahar: Viaţă furată“, care începe astăzi, 13 iulie, şi va fi difuzat de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite