Serialul „Watchmen“, cu Regina King şi Jeremy Irons, are premiera pe HBO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Watchmen“, serialul dramă cu actorii Regina King şi Jeremy Irons în rolurile principale, are premiera pe HBO şi HBO GO.

Scris şi produs de Damon Lindelof, câştigătorul premiului Emmy pentru „Lost“, „Watchmen“ are premiera pe 21 octombrie la HBO şi pe HBO GO. Bazat pe romanul grafic omonim, serialul are nouă episoade, iar Nicole Kassell îl regizează pe primul.

Acţiunea serialului are loc într-o realitate alternativă în care supereroii sunt consideraţi răufăcători. În ciuda acestui fapt, unii dintre ei se adună pentru a începe o revoluţie. Acţiunea are loc în Tulsa, Oklahoma, la trei ani după ce a avut loc un atac rasist asupra poliţiei şi familiilor acestora, atac cunoscut sub numele de Noaptea Albă. În urma atacului, poliţiştii poartă acum bandane galbene pentru a-şi proteja identităţile, în timp ce membrii grupului din spatele atacului, The Seventh Kavalry, poartă măşti alb-negre „Rorschach“. Plin de stil, umor negru, muzică şi acţiune, „Watchmen“ este o dramă care urmăreşte un grup de supereroi, care se confruntă cu probleme personale şi etice, la limita neclară dintre bine şi rău.

Regina King conduce distribuţia în rolul Angelei Abar: detectiv la poliţia din Tulsa şi soţie şi mama a trei copii. Din distribuţie mai fac parte Jeremy Irons, în rolul unui lord autoritar, Don Johnson, în rolul lui Judd Crawford, şeful poliţiei din Tulsa, Jean Smart, agenta FBI Laurie Blake, Tim Blake Nelson, în rolul detectivului Looking Glass, Louis Gossett Jr. - Will Reeves; Yahya Abdul-Mateen II în rolul Cal Abar; Tom Mison - domnul Phillips; Frances Fisher - Jane Crawford, Sara Vickers - domnişoara Crookshanks şi Hong Chau - Lady Trieu, misterioasa milionară.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite