„X Factor“ a adus pe scenă „o fermecătoare soprană“ de 77 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A urcat pe scenă alături de Tina Turner, Jose Carreras şi Placido Domingo, iar vineri seară a venit să cânte la „X Factor“. Este vorba de doamna Maria Mocioiu, care, la 77 de ani, s-a hotărât să participe la show-ul muzical de la Antena 1, unde l-a convins pe Horia Brenciu să i se alăture pe scenă pentru a interpreta împreună câteva acorduri din „O sole mio“.

Aproape 5000 de concurenţi s-au înscris la audiţiile celui de-al patrulea sezon „X Factor“. Vârsta sau stilul muzical nu a fost un impediment. De la adolescenţi la persoane trecute de prima tinereţe, cu toţii şi-au dorit să demonstreze că au „factorul X“ şi merită să rămână în competiţie.

Gabriela Colaci, prima concurentă din această seară (vineri, 31 octombrie - n.r.) a riscat şi a câştigat. Tânăra din Deva, în vârstă de 16 ani, a venit în publicul „X Factor“ însoţită de părinţii săi, cărora nici prin cap nu le trecea că fiica lor va urca pe scenă. „Le-am zis alor mei că mă duc până la baie, ei nici măcar nu ştiau că eu voi cânta pe această scenă", le-a spus tânăra lui Răzvan şi Dani, în spatele scenei.

Cu alte cuvinte, Gabriela şi-a minţit părinţii că merge până la baie şi s-a furişat din public în culise. Tânăra din Deva şi-a luat chitara şi a urcat, pe blat, pe scenă, unde a reuşit să „fure“ doi de „da“, de la Brenciu şi Delia. „Vreau să le demonstrez părinţiilor mei că pot face ceva cu muzica şi că îmi pot urma visul“, a declarat Gabriela emoţionată.

Gabriela Colaci FOTO Antena 1

image

Competiţia muzicală de la Antena 1 a continuat cu nimeni altcineva decât fiiul lăutarului Nicu Gigantu', Ştefan Alexandru Constantin (26 de ani). Cu o piesa din repertoriul lui Tom Jones, Ştefan a reuşit să aducă bună dispoziţie în sală, dar nu şi zâmbetele pe buzele antrenorilor, care au fost de părere că piesa aleasă de el nu l-a avantajat deloc. Dar nu a fost totul pierdut.

„Eşti prea crud pentru piesa asta, în rest ai voce“, a fost de părere Ştefan Bănică jr, în timp ce Horia Brenciu „a avut impresia că vede un copil“. Totuşi, pentru a-l covinge pe Horia Brenciu de vocea sa, Ştefan Alexandru a încercat o romanţă din repertoriul showman-ului de la „X  Factor“.

„Cine naiba te-a pus, mă, să cânţi Tom Jones? Trebuia să cânţi piesa asta de la început, fraiere“ , a conchis Şefan Bănică, iar Horia Brenciu a promis că „o să fure ceva de la el“. Cu doi de da, Ştefan Alexandru Constantin a mers mai deprate în cursa pentru titul de „X Factor“.  


Alexandru Constantin FOTO Antena 1

alexandru constantin x factor foto antena 1

„X Factor“ este, probabil, show-ul preferat al rapperilor din România, care „promovează muzica cu un mesaj adevărat“. Anonymous este un grup muzical de rap format din trei tineri din Craiova, care „scriu despre ce simt şi despre ce trăiesc“. Pornind de la premisa că toţi ceilalţi sunt falşi, iar numai ei sunt adevăraţi, craiovenii au intrat pe scenă, unde în loc de bună seară au spus: „Yo, yo, care-i treaba?“. Deşi juriul i-a lăsat să-şi termine piesa – compoziţie proprie – trupa de rap Anonymous nu a mers mai departe.

La numai 14 ani, Adina Jasmine Chiş se declară o artistă completă: cântă, dansează şi joacă teatru, iar toate acestea fac parte din pregătirea sa pentru Hollywood. Până atunci, însă, tânăra din Bucureşti trebuie să treacă examenul de capacitate. „Pentru mine X Factor ar fi începutul, abia aştept să arăt ce pot“, a declarat Adina hotărâtă, înainte de a urca pe scenă.

Deşi ambiţiile sale măreţe par, la prima vedere, nerealiste, Adina a adus o parte din filmul „Chicago“ pe scena „X Factor“ şi a demonstrat că este o divă în devenire. Cu trei de da „din toată inima“ şi felicitări, Adina a rămas în concurs.

Adina Chiş FOTO Antena 1

adina chis x factor foto antena 1

Victor Marian Sas (24 de ani) este din Sibiu şi, deşi nu a cântat aşa cum s-ar fi aşteptat cei trei membri ai juriului, Victor a impresionat printr-un număr impecabil de beatbox. Cu promisiunea de a o învăţa pe Delia tehnica sa, Victor a primit trei de da şi a mers mai departe. „Vrei să fii profesorul meu? Am încercat să-nvăţ din tutoriale de pe YouTube, dar n-a mers“, i-a spus Delia tânărului din Sibiu. „Sunt curioasă cum ar suna într-un grup“, a completat diva de la „X Factor“.   

Victor Marian Sas FOTO Antena 1

image

După patru concurenţi care au reuşit mai mult să-i adoarmă pe cei patru membri ai juriului, blestemnul „nu-urilor“ a părut că se aşterne peste show-ul de la Antena 1. Sabrina Stroe (17 ani) din Braşov, însă, a spart ghinionul. Tânără, care în copilărie a obţinut locul întâi la concursul „Tip Top Minitop“, a interpretat  într-un mare stil „Skyfall“, de la Adele. Cu o voce care îţi dă fiori pe şira spinării, Sabrina a obţinut trei de da şi a mers mai departe, având toate şansele de a ajunge în marea finală şi, de ce nu, poate să şi câştige concursul. „În sfârşit vocea se pupă cu mişcarea“, a conchis Ştefan Bănică Jr, care a comparat-o pe Sabrina cu o buburuză.

Sabrina nu a plecat de pe scenă înainte de a încinge o partidă de fotbal cu Delia, Ştefan Bănică şi Horia Brenciu, care„a reuşit să strice decorul prin cădere.“ Portarul Delia nu s-a ţinut nici ea mai bine pe picioare. Spre norocul său, însă, podeaua era netedă, aşa că diva a scăpat teafără şi nevătămată.


Sabrina Stroe FOTO Antena 1

sabrina stroe x factor foto antena 1

Amir Arafat (28 de ani) e jumătate român, jumătate palestinian. De profesie arhitect, tânărul  a venit la „X Factor“ pentru a lua tot: „Vreau să câştig competiţia“. Piesa „Purple Rain“ i-a asigurat lui Amir un loc în competiţie. Pentru că solo-ul aşteptat de Horia Brenciu nu a venit niciodată, iar artistul a simţit că a fost „lăsat neterminat“, Amir a interpretat şi o a doua melodie, de această dată din repertorul lui Tarkan. „Aici am văzut adevărata culoare a vocii tale“, a declarat Horia Brenciu care s-a declarat, totuşi, dezmăgit şi a spus Nu. Amir Arafat însă, care şi-a ales deja antrenorul, pe Ştefan Bănică jr, a mers mai departe în competiţia muzicală de la Antena 1, cu doi de Da. 

Amir Arafat FOTO Antena 1

image

Diana Căldăraru (15 ani) este din Gura Humorului şi cântă de la trei ani. Bunicul său s-a numărat printre cei mai buni acordeonişti din zona Vrancei, iar ca să păstreze tradiţia, Diana speră să devină, într-o zi, una dintre cele mai populare cântăreţe de jazz. După divorţul părinţilor săi, Diana a rămas alături de tatăl său, care a încurajat-o mereu pe plan profesional. La „X Factor“, tânăra din Suceava şi-a dorit să-l facă mândru pe tatăl ei şi a reuşit. Mai mult, tânăra i-a făcut mândri şi pe cei trei membri ai juriului care i-au acordat, fără să stea pe gânduri, trei de da. „Cam asta vreau să văd eu de la X Factor“, a felicitat-o Ştefan Bănică jr, iar Delia i-a spus direct că „este perfectă“. 

Diana Căldăraru FOTO Antena 1

image

Maria Mocioiu s-a hotărât la 77 de ani să participe la „X Factor“ după ce de-a lungul vieţii a cântat alături de unii dintre cei mai mari cântăreţi ai lumii, precum Tina Turner, Jose Carreras şi Placiado Domingo. Mai mult, doamna Mocioiu se laudă că a avut onoarea de a-i cânta „Ave Maria“ Papei Ioan Paul al Doilea. „Am ce arăta, am ce spune, pot da mâna cu aceşti participanţi să nu mă fac de râs“, a spus doamna Mocioiu.

Pentru „X Factor“, Maria Mocioiu a optat tot pentru o arie clasică, iar Horia Brenciu a urcat alături de ea pe scenă pentru a interpreta împreună câteva acorduri din „O sole mio“.

„Doamna Mocioiu, fermecătoarea noastră soprană trece dincolo de tipologia de personaj. Ea este o artistă, e şi nebună, şi colorată, şi talentată. Asta înseamnă X Factor“. Cu siguranţa senzaţia acestei seri, doamna Maria Mocioiu a primit trei de da şi merge mai departe în cursa pentru marele premiul şi titlul de câştigătorul celeui de-al patrulea sezon „X Factor“.

Maria Mocioiu FOTO Antena 1

image

Filip Dongo este din judeţul Timiş şi, deşi are numai 17 ani, a dus deja o luptă lungă cu cancerul. Din fercire, medicii din Austria au reuşit să-l vindece prin chimioterapie, dar greul abia atunci a început. Problemele de sănătate nu l-au ocolit deloc, însă cu sprijinul părinţilor, dar şi cu ajutorul muzicii, Filip a reuşit să fie puternic. Dovadă stă chiar participarea sa de la „X Factor“. Emoţia degajată de Filip, împreună cu interpretarea sa matură şi ireproşabilă au fost îndeajuns pentru ca tânărul din Timiş să treacă mai departe, cu trei de Da, acordaţi cu toată convingerea juriului. 

Filip Dongo FOTO Antena 1

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite