Silicon Valley: Revoluţia Libertariană

Protagonistul acestei comedii trebuie sa îşi motiveze prietenii. Ca orice erou, este interesant în momentul lui de glorie--aristeia lui--revelaţia excelenţei lui. Vorbeşte despre Vikingi şi imperii, despre răzbunarea asupra istoriei. Criza epocii noastre, resimţită cu atâta ruşine de acest om, este reinterpretată ca o nouă ocazie, o posibilitate cu adevărat nouă. Lumea este răsturnată; creierul astăzi conduce muşchiul. Audienţa rămâne mută.

Unul dintre lucrurile care îi amuză pe poeţii comici este faptul că avem nevoie de multe eşecuri pentru a ne bucura de o reuşită. În fiecare an, televiziunile americane caută comedii noi, comedii pline de noutăţi, inevitabil lipsite de inspiraţie. Silicon Valley este excepţia acestui an, o comedie pe care încă nu aţi văzut-o în atâtea feluri, făcută şi refăcută interminabil. Este o comedie despre oameni noi--geniile care lucrează la minunata lume nouă. După cum ne spun creatorii, acestea sunt personaje imposibil de filmat--acţiunile specifice acestui tip de om pur şi simplu nu sunt foarte interesante pentru public, nu au splendoarea şi pericolul marilor ambiţii.

Dar problema este mai mare de atât--aceşti oameni sunt agenţii revoluţiei moderne în zilele noastre. Aceşti oameni arată legătura dintre ştiinţă, tehnologie şi comerţ pe care se bazează succesul fenomenal al democraţiei liberale. Cineva trebuie să producă progresul tehnologic, fără de care progresul comerţului (globalizare) este aproape inutil. Această nouă lume poate părea rezultatul unei imense conspiraţii. Dar uitându-ne la eroii acestei revoluţii, aproape că ne dorim o conspiraţie--aceşti oameni nu sunt capabili să îşi trăiască propriile vieţi, cu atât mai puţin să înţeleagă ce fac lumii.

Din punctul de vedere al poeziei, oamenii aceştia ar putea fi interesanţi, dar nu sunt eroi. Poezia modernă de la început este o reacţie împotriva revoluţiei moderne--Shakespeare şi Marlowe se pronunţă foarte serios împotriva lui Machiavelli; Cervantes este sceptic în faţa noii lumi a comerţului. Apoi, poeţii romantici dau naştere unei reacţii mult mai dure, pentru că trebuie să confrunte liberalismul, un nou sistem politic, artificial şi universal--rebeliunea cere negarea universalităţii sau a artificialului sau a amândorura. De aici redescoperirea naturii sau descoperirea poporului şi folclorului şi naţionalismului. Mai încolo, reacţia împotriva îndrăznelii ştiinţei apare şi ea--Frankenstein sau Dr. Jekyll & Mr. Hyde.

Iar în zilele noastre, poveşti despre cum mândria omenirii va aduce sfârşitul lumii sunt la ordinea zilei: De la 

epuizarea resurselor la încălzirea globală la epidemii sau alte catastrofe--răzbunarea naturii împotriva lumii noastre artificiale este privită aproape cu entuziasm. O merităm! Această lume nouă nu are nevoie de poeţi--are oameni de ştiinţă. Din punctul de vedere al poetului, este înfricoşător: Oamenii cred în Faust fără să îşi amintească--un poet spune această poveste!

Soluţia cel puţin în cazul unor poeţi, este să accepte măcar în parte această nouă lume. Personajele din 

această comedie nu sunt atrăgătoare datorită calităţilor lor, ci pentru că doresc să facă ceva cu vieţile lor. Sunt democraţi, nu oameni de ambiţie supranaturală. Toleranţa democratică ne îndeamnă să le oferim simpatie; slăbiciunile îi fac demni de milă. Dar în acelaşi timp sunt creaturi foarte mândre--sunt experţi în ştiinţa computerelor şi ştiu că această ştiinţă este puternică astăzi. Îi poate transforma în vedete, milionari sau ambele. Într-adevăr, pretenţiile inteligenţei se amestecă cu vanitatea moralismului aici.

Asta face loc poeţilor în această lume. Protagonistul, într-adevăr, nu este capabil să explice oamenilor normali 

ce face şi de ce asta ar trebui să îi intereseze. Cineva trebuie să convingă democraţii şi capitaliştii că ştiinţa le va face bine. Cineva cu un talent pentru imagini şi psihologie, nu cineva cu un talent pentru analiză şi abstracţie. Acest tip complementar omului de ştiinţă, omul care face reclame, să spunem, este similar poetului. Dacă este într-adevăr necesar, el nu este un agent al iluminismului, ci arată o limită a iluminismului: Oameni care spun minciuni atrăgătoare sunt necesari, nu numai oameni care spun adevăruri neplăcute sau incomprehensibile.

Poetul ne arată slăbiciunile acestui tip uman, care găseşte imposibil de înţeles toate lucrurile care ne sunt date imediat--experienţa familiei, a prietenilor. Acest om, inventatorul, este un fel de Robinson Crusoe--ne arată posibilităţile noastre de a ne lupta cu natura. Dar el este naufragiat, comic, în mijlocul oraşului. Asta sugerează problema raţiunii: Este ceva atât de abstract, încât puterea ei este plină de slăbiciuni--nu poţi deduce felul în care merg lucrurile în lumea noastră dintr-o serie de teorii, cu atât mai puţin din tehnologie.

Prosperitatea enormă creată de ştiinţă creează deci o problemă--individualismul ne forţează să ne inventăm vieţile mai degrabă decât să le moştenim. Gustul pentru inovaţii creează clase de privilegiaţi--cei care produc inovaţii--şi pune o presiune enormă pe toată lumea. Viaţa devine o cursă. Ceea ce ai nu este la fel de atrăgător ca ceea ce poţi obţine--ceea ce alţii au, spre exemplu, sau ceea ce îţi poţi imagina. În plus, noul filistinism al progresului face imposibilă înfrângerea onorabilă: Cine rămâne în urmă, reacţionarul, contra-revoluţionarul, nu merită nici măcar milă. De asemenea, cine încearcă şi ratează este în mod obiectiv inutil, întrucât societatea, bântuită de suflul raţiunii, propune meritocraţii şi obiectivităţi care răpesc orice iluzie şi orice consolare.

Vă invit să urmăriţi show-ul. Vă aştept de asemenea comentariile.