„Suleyman“ a fost magnific. Serialul turcesc a surclasat show-ul „Masterchef“ cu vedete şi meciul Steaua - FC Basel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Suleyman Magnificul“ a fost, marţi seară, lider de audienţă la nivel naţional şi urban, reuşind să surclaseze atât show-ul cu vedete „Masterchef – proba celebrităţii“ (transmis la Pro TV), cât şi meciul de fotbal Steaua - FC Basel (TVR 1), pe intervalele orare pe care s-a suprapus cu aceste programe.

Serialul turcesc trransmis de Kanal D a fost numărul 1 în topul audienţelor în intervalul 20.00 – 22.15 şi a învins concurenţa pe intervalele pe care s-a suprapus cu cele două programe importante: „Masterchef – proba celebrităţii“ (Pro TV), cât şi meciul de fotbal Steaua - FC Basel (TVR 1).

La nivelul întregii ţări, aventurile sultanului Suleyman şi ale haremului său au fost urmărite, în medie, pe minut de 2,05 milioane de telespectatori ( 10,8 rating şi 19,4 share). În minutul de aur, postul era urmărit de 2,75 milioane de români.

Pe targetul naţional, postul Kanal D a fost urmat de Pro TV (8,4 rating şi 15,2 share – 1,59 milioane de telespectatori, în medie, pe minut) şi de Antena 1 ( rating 5,1, share 9,1 – 968 de mii de telespectatori, în medie, pe minut).

Şi la niveul publicului din oraşe, „Suleyman Magnificul“ a fost lider de audienţă (12, rating şi 21,9 share), urmat de Pro TV (8,9 rating şi 16 share) şi de Antena 1 (4,6 rating şi 8,2 share).

Pe targetul comercial, însă, pe acest interval orar, lider a fost Pro TV, cu „Masterchef – proba celebrităţii“, urmat de Kanal D şi Antena 1.

 Partida de fotbal Steaua – FC Basel (care s-a suprapus cu „Suleyman Magnificul“ doar 30 de minute, în intervalul 21.45-22.15) a avut o audienţă naşională medie, 1.46 milioane de telespectatori (în intervalul orar 21.45-23.34, rating 7,7 şi share de 16,8). La nivel urban, meciul a fost urmărit, în medie, pe minut de 724.000 de telespectatori (rating 6,9 şi share de 13,8%). 

  • Rating reprezintă numărul mediu de telespectatori pe minut ai unei emisiuni difuzate de un post TV.
  • Share (Cotă de piaţă) reprezintă raportul între telespectatorii care se uită la un anumit post de televiziune şi numărul total de telespectatori care se uită la televizor în acel moment.
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite