Televiziunea b1tv s-a făcut de râs pe mâna lui Sabin Orcan

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rămas orfan de înalta protecţie a d-lui Traian Băsescu, la rându-i abandonat de toţi susţinătorii săi, fie ei voluntari sau contra-cost, uitat şi de generoasa Elena Udrea care vrea să se pună bine cu bunul Dumnezeu urmând un masterat în Teologie, postul b1tv o duce din în ce mai rău.

Tocmai din acest motiv asocierii pernicioase cu falimentarul Evenimentul zilei i s-a adăugat recent cea cu România liberă a puşcăriaşului Dan Adamescu. Un ins care la strâmtoare fiind nu-şi plăteşte cu lunile salariaţii.

Noul director al ziarului lui Adamescu, un cvasi-jurnalist cu numele Sabin Orcan, remarcabil doar prin crizele lui de nervi şi de personalitate, al cărui model în materie de strigat este fostul colonel de presă Robert Turcescu, a primit şi el o emisiune. Duminică seară m-am uitat la ea preţ de câteva zeci de minute. Cele în care Sabin Orcan a făcut jalnica dovadă a neprofesionalismului său absolut.

Orcan s-a dat mare patriot, a făcut pe justiţiarul şi pe revoltatul comentând alături de invitaţii săi, economistul Lucian Isar, pentru moment doar soţul soţiei sale, şi fostul ministru tehnocrat Marius Bostan, insul ce merită un doctorat în domeniul Vorbit aiurea, câteva secvenţe filmate cu ocazia primirii la Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis a noului ambasador al Federaţiei Ruse, Valery Kuzmin.

Cei trei crai de la Răsărit s-au dat în stambă construind un scenariu de marele râs al lumii pornind de la falsa observaţie că trimisul lui Putin la Bucureşti şi-ar fi prezentat scrisorile de acreditare purtând uniforma de ofiţer de rang superior al Armatei Ruse. Analfabetul de presă pe nume Orcan Sabin îşi îndemna aiurea invitaţii să găsească semnificaţii ameninţătoare la adresa independenţei Statului român în vestimentaţia diplomatului rus. Pregătind prosteşte un inutil scandal diplomatic.

E adevărat, dl. Kuzmin nu s-a prezentat la Cotroceni în costum civil. Purta uniformă de membru al Corpului diplomatic. Mai exact. Sunt câteva ţări pe lumea asta care au şi aşa ceva. Federaţia Rusă se află printre ele. Iar purtarea respectivei uniforme e strict reglementată de protocolul diplomatic.

Că Sabin Orcan e ignorant în astfel de detalii mai treacă-meargă. Deşi directorul României libere ar fi normal să ştie că un ziarist este un om bine informat, aşa cum bine spunea pe vremuri marele Camil Petrescu.

Dar că la fel de ignoranţi şi de experţi în datul aiurea cu părerea şi datul în gropi s-au dovedit şi un fost ministru, şi un ins specializat în datul în coate spre a-şi găsi un loc în înalta ierarhie a BNR este de neiertat. Este de râsul lumii.

Încă o confirmare că dl. Dacian Cioloş a fost inspirat când i-a arătat domnului Bostan uşa. Încă un semn că trebuie să ne ferim de visurile de mărire ale lui Lucian Isar. Dar şi de cele ale soţiei sale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite