Topul celor mai urmărite emisiuni informative ale lunii iunie: Ştirile Pro TV, dominaţie pe fiecare categorie de public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştirile Pro TV de la ora 19.00, prezentate de Andreea Esca, sunt cele mai urmărite în luna iunie FOTO Pro TV
Ştirile Pro TV de la ora 19.00, prezentate de Andreea Esca, sunt cele mai urmărite în luna iunie FOTO Pro TV

Luna iunie a arătat o dominaţie din partea programelor informative ale Pro TV, românii, indiferent de categorie, alegând în pricipal ştirile acestui post pentru a se informa.

În luna iunie, românii s-au informat cel mai mult privind la Ştirile Pro TV, arată o prezentare a audienţelor celor mai urmărite programe de ştiri pe luna menţionată, realizată de paginademedia.ro. Astfel, topul este condus de programele informative ale Pro TV, indiferent de target, cel mai vizionat dintre ele fiind Ştirile de la ora 19.00, singura emisiune de ştiri care a depăşit un milion de români pe minut în luna iunie, mai menţionează sursa citată.

Pro TV domină cu ştirile 

La nivel naţional, în luna iunie, cel mai urmări program informativ a fost Ştirile Pro TV, cu aproape 1,1 milioane de telespectatori în medie pe minute. Urmează apoi celelalte emisiuni informative de la Pro TV: Ştirile de la ora 07.00 (790.000 de telespectatori), Ştirile de la ora 06.00 (748.000 de telespectatori) şi Ştirile de la ora 17.00 (670.000 de telespectatori), pe locurile doi, trei şi patru. Pe locul cinci apare Observatorul de la ora 19.00, cu o medie de 665.000 de telespectatori în medie pe minut, la jumătate faţă de primul loc. Dintre posturile de ştiri, România TV are în top şase emisiuni de ştiri, cea mai bună pe locul nouă, cu o medie de 394.000 de telespectatori iar Antena 3 e prezentă cu o emisiune, care a avut o medie de 340.00 de telespectatori.

Ce ştiri se urmăresc la oraş 

La nivel urban, Pro TV domină din nou, având primele cinci poziţii. Primul loc, Ştirile Pro TV de la ora 19.00, are o medie de 682.000 de privitori, o medie dublă faţă de Observatorul Antenei 1 de la ora 19.00, care, pe locul şase, are o medie de 342.000 de telespectatori. Pe palierul posturilor de ştiri, Antena 3 stă mai bine, cu patru programe informative, cel mai bun dintre ele pe locul nouă cu o medie de 199.000 de telespectatori, iar România TV e prezentă pe locul zece cu o medie de 190.000 de privitori pentru Ştirile de la ora 21.00.

La ce se uită publicul comercial 

Pe segmentul publicului comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, Pro TV rămâne lider, cu primele patru poziţii în top. Ştirile Pro TV de la ora 19.00 rămân pe primul loc, cu o medie de 286.000 de telespectatori. Observatorul de la ora 19.00 a prins poziţia a cincea, cu 132.000 de telespectatori. Pe acest target, au intrat în top şi un program de ştiri de pe Digi 24 (36.000 de telespectatori) şi Focus 18 de pe Prima TV (35.000 de telespectatori). În topul comercial, România TV şi Antena 3 au doar câte două programe de ştiri. Cel mai bun program informativ de la România TV, pe acest segment de public, a înregistrat o medie de 35.000 de telespectatori, iar cel mai bun de la Antena 3 37.000 de telespectatori. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite