Tovarăşul Sassu a desăvârşit impasul!

Publicat:
Ultima actualizare:

La data de 11 iunie 2018 publicam pe “adevărul.ro”  editorialul intitulat “Tovarăşul Sassu rezolvă impasul” în care comentam surprinzătoarea şi nu prea revenire în TVR a d-lui Alexandru Sassu.

Odinioară, adică între 2007 şi martie 2010, preşedinte-director general al instituţiei, devenit între timp, în lipsă de altceva mai bun, un vorbete oarecare, cvasi-anonim, la televiziunea proprietate personală a fugarului Sebastian Ghiţă.

Cum dl. Sassu pare-se că a făcut servicii PSD-ului şi preşedintelui acestuia, dl. Liviu Nicolae Dragnea, noul director general al instituţiei, d-na Doina Gradea, a primit ordin să îl recupereze pe fostul pdg. Să îl scoată din gradenele unde stătea uitat de lume, să îi dea o slujbă, un salariu baban, o condiţie socială, un rost mai acătării. Şi astfel PSD să se poată lăuda că a fost redus numărul şomerilor. Dl. Sassu a devenit un fel de angajat cu însărcinări speciale care, conform celor spuse de Biroul de Comunicare, a se citi de Dezinformare, din TVR urma să se ocupe de evaluarea personalului.

Între timp, respectivul domn, cu diplomă de inginer la bază, a mai crescut o treaptă-două poate chiar trei în ierarhie - nu era singurul, aşa s-a întâmplat şi cu Eduard Dârvariu sau cu inenarabila Smaranda Vornicu, medic dentist de profesie-şi de ceva vreme este producător general al SRTV. Şi principalul autor al noii grile de programe, îndeosebi a ceea ce s-a petrecut cu TVR 1.

De câteva săptămâni încoace, principalul canal al Televiziunii publice şi-a redobândit statutul de canal generalist. Nu voi nega niciodată că am militat pentru asta şi că, în diferite forme, am încercat să o conving pe d-na Irina Radu, şi ea fost pdg, că săvârşeşte o greşeală monumentală transformând TVR 1 în Televizune de informaţii.

Numai că revenirea la vechiul statut trebuia mult mai bine pregătită. Şi nu renunţând la emisiuni de informaţii şi sinteze politice cu statut consolidat,  care erau lideri de audienţă, aşa cum stăteau lucrurile, de pildă, cu Ultima ediţie realizată de Claudiu Lucaci. Dacă aveau măcar un pic habar de meserie, d-na Gradea, dl. Dârvariu, dl. Sassu &co operau modificările fără a şoca prea mult obişnuinţele telespectatorilor şi păstrând ceea ce este bun. Ştiau, de pildă, că încă de la începutul anului 1990 TVR 1 avea o emisiune de sinteză politică săptămânală, aşa cum era cea a lui Claudiu Lucaci, emisiune care s-a chemat în timp în diferite feluri. De la 7X7, după modelul francez Sept sur sept, la Şapte zile în România. Şi că de o astfel de emisiune este nevoie. Se făcea o campanie agresivă de promovare, se cumpărau filme noi, se produceau spectacole de teatru, nu doar se înlocuiau titluri şi oameni doar fiindcă nu sunt pe placul doamnei Gradea ori al d-lui Sassu şi nu doar se recurgea iarăşi masiv la arhivă.

Şi uite aşa se face că acum murdara emisiune a lui Ionuţ Cristache de abia dacă are 0,3 puncte de rating (aşa s-a întâmplat joi, 25 aprilie 2019), iar realizatorul ei îşi încasează în continuare imensa leafă, deşi în altă parte, la o Televiziune adevărată, era demult trimis să îşi caute de lucru. Că Telejurnalul care, vorba lui Caragiale, s-a lungit ca caşcavalul prăjit de abia dacă atinge, în momentele lui bune 0, 7% rtg (tot în seara zilei de 25 aprilie) putând să cadă la ora 21 şi la 0,2, ceea ce înseamnă, practic, că, de la un moment dat încolo, nu se mai uită la el nimeni.

Semn clar că incompetenţa actualei echipe de conducere a SRTV face ravagii. Că nici vorbă ca TVR să intre în Top 5, aşa cum a decis falnic Consiliul de Administraţie care musteşte de competenţe de vreme ce trei dintre membrii lui- Cătălin Blebea, Camelia Ivaşcu şi, desigur, omniprezenta Smaranda Vornicu- au câştigat zilele trecute concursuri prin care ocupă şi posturi de execuţie în TVR. Toate de top şi bine plătite. Televiziunea naţională se afundă şi mai tare. Iar tovarăşul Saşa Sassu, numit producător general, deşi nu a realizat în viaţa lui o emisiune, fie măcar şi un buletin meteo, a amplificat, a desăvârşit impasul.

Pe când o demisie în bloc, nepricepuţilor? Pe când o conducere competentă şi responsabilă la TVR? Nu doar politruci,nu numai fii şi fiice numai buni să li se cânte în cor Te văzui printre morminte!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite