Tribute to Hank Moody
0
De ceva ani încoace, în luna ianuarie obişnuiam să aştept cu interes începutul unui nou sezon al serialului Californication. Din păcate, anul 2014 a fost ultimul pentru legendarul personaj Hank Moody. Invit pe toţi cei care i-am savurat fiecare replică, timp de şapte sezoane, să ne luăm adio aşa cum se cuvine. Suntem un grup select!
Tot ceea ce este bun trebuie să dispară, aceasta pare să fie tendinţa generală a epocii pe care o trăim. Televiziunea americană Showtime a considerat că pentru serialul Californication, câştigător al premiului Globul de Aur în anul 2008, au apus vremurile de glorie. Nu şi pentru Hank Moody, care va rămâne mereu în amintirea milioanelor de fani.
Tom Kapinos a creat un personaj după chipul şi asemănarea acestuia, scenariul serialului Californication fiind unul autobiografic. La fel ca şi el, Hank Moody este un scriitor postmodernist ce părăseşte New York-ul pentru a-şi încerca norocul în Los Angeles, capitala industriei de film. Din această perspectivă, Californication poate reprezenta drama scriitorilor în secolul XXI, care se pot remarca doar prin intermediul celei de-a şaptea arte, într-o epocă în care scăzut vertiginos vânzarea de carte. Mesajul autorului ajunge distorsionat la public, valoarea unei cărţi pierzându-se într-o ecranizare.
Acum 20 de ani, oamenii petreceau prea mult. În momentul de faţă sunt doar dependenţi.
Hank Moody nu poate trece peste eşecul ecranizării cărţii sale- filmul „A crazy little thing called love", motiv pentru care refuză să mai scrie ceva semnificativ. Aceasta este şi intriga serialului: Hank Moody pare un scriitor ratat, care nu se poate regăsi. Alege să ducă o viaţă promiscuă, chiar dacă în sinea lui rămâne un monogam, fiind devotat iubitei sale Karen, cu care are o fiică, Becca. Criticii au condamnat în repetate rânduri stilul de viaţă autodistructiv al personajului principal- petreceri, alcool, droguri şi relaţii sexuale ocazionale, ceea ce mi se pare o abordare superficială. Hedonismul nu este un stil de viaţă, ci este doar un refugiu- fapt ce ar trebui să fie remarcat de orice adult care a urmărit această producţie cinematografică interzisă persoanelor sub vârsta de 15 ani.
„Arta nu reflectă viaţa. Arta imită duhoarea şi oboseala vieţii", acesta pare a fi esenţa realizării serialului Californication, parafrazându-l pe Liviu Andrei, scriitor din noua generaţie literară românească (cu care intenţionez să realizez un interviu, ce va apărea în perioada imediat următoare). Pe această cale ţin să îl contrazic pe autorul recenziei din San Francisco Chronicle, Tim Goodman (26 septembrie 2008), care afirma că serialul a pierdut contactul cu realitatea încă din al doilea sezon, tolerând condiţia umană în loc să o elucideze. Este adevărat, doar primele trei sezoane au fost reuşite, dar opinia jurnalistului american este mult prea idealistă.
Eu sunt dobitocul pentru că spun ceea ce alţii doar gândesc?
Personajul Hank Moody va rămâne mereu în memoria noastră, iar pe măsură cu trecerea timpului, vom deveni tot mai conştienţi de ceea ce a reprezentat serialul Californication. Ultimul episod, difuzat în iulie 2014, poate reprezenta sfârşitul unei epoci şi începutul alteia. Într-o epocă a corectitudinii politice, personajul interpretat de actorul David Duchovny este unul atipic. Individul contemporan este obligat să vorbească fără a spune nimic, pentru a nu zdruncina coeziunea unei societăţi artificial construite. Exprimarea eufemistică şi duplicitaritatea sunt două caracteristici ce nu se regăsesc la eroul principal al serialului Californication.
Hank Moody nu este deloc aşa: „Eu sunt dobitocul pentru că spun ceea ce alţii doar gândesc?"- este una dintre replicile care îl caracterizează perfect. Intrăm într-un subiect sensibil ce a dominat spaţiul public în ultima perioadă: conceptul de libertate de exprimare sau ce a mai rămas din el. Individul depersonalizat al societăţii postmoderne a reuşit să ducă în derizoriu libertatea de exprimare, ideal cuprins în orice constituţie democratică.
Hank Moody este genul de persoană care se prezintă lumii aşa cum este, cu bune şi cu rele. Câţi dintre voi reuşiţi să faceţi asta? Din păcate pentru autorul acestui articol, şi acesta are curajul nebun de a se prezenta în societate fără nicio mască, lucru care i-a adus multe deservicii de-a lungul timpului. Nu îl idolatrizez pe Hank Moody, doar m-am regăsit în tipul său de personalitate, care a constituit chiar şi subiectul unei cărţi apărute în anul 2013, un ghid numit „Becoming a Hank Moody". Daca tot mai mulţi oameni ar încerca să fie ca Hank Moody, lumea în care trăim ar deveni un loc mai suportabil. Eu sunt ca Hank Moody (sau în spiritul acestei luni ianuarie a anului 2015- „Je suis Hank") si mă simt un om liber, cu coloana vertebrală întreagă. Oamenii se nasc liberi şi egali, dar odată cu trecerea timpului sunt supuşi uniformizării, iar această condiţie esenţială este îndeplinită doar pe jumătate.
Articole pe aceeaşi temă:
Se încarcă comentariile...
