Trupa Noaptea Târziu şi Micutzu, invitaţii show-ului „În puii mei!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trupa de cover-uri Noaptea Târziu este formată din Emanuel Popescu, Adrian Popescu şi Horaţiu Cuc FOTO Antena 1
Trupa de cover-uri Noaptea Târziu este formată din Emanuel Popescu, Adrian Popescu şi Horaţiu Cuc FOTO Antena 1

Prima ediţie din noul sezon al show-ului de comedie „În puii mei!“, de la Antena 1, îi va avea ca invitaţi pe comediantul Micutzu şi trupa Noaptea Târziu, care a cucerit România cu parodiile sale.

Emisiunea „În puii mei“ va reveni pe micile ecrane miercuri, 16 martie, de la ora 20.30. Din cadrul primei ediţii vor face parte Micutzu, actor de stand-up comedy şi trupa de comedie Noaptea Târziu. 

„M-am simţit foarte bine, ne ştiam de ceva vreme şi mă bucur că am avut ocazia să şi lucrăm împreună. Am avut un rol care are legătură cu ceva din ceea ce mai făcusem eu în spaţiul online, o întâlnire cu torţionarul Alexandru Vişinescu, interpretat de Mihai Bendeac. Cum s-a terminat totul, vedeţi miercurea aceasta!“, a spus Micutzu, potrivit postului Antena 1, citat de News.ro.

„Îl urmăream de mult pe Mihai Bendeac, ne place ce face, iar în momentul în care ne-au propus să venim în emisiune, nu am stat pe gânduri. Peste 90% din ceea ce facem noi sunt coveruri, însă pentru emisiune am pregătit şi piese proprii“, au povestit băieţii de la Noaptea Târziu.

Cele mai vizibile personaje ale momentului se reîntorc pe micile ecrane pentru un nou sezon al show-ului „În puii mei!“, sub sloganul „Te uiţi o seară, râzi o săptămână!“. În fiecare seară de miercuri, telespectatorii sunt aşteptaţi din nou la o porţie sănătoasă de râs alături de îndrăgitele personaje ale emisiunii, dar şi de o serie de personaje noi, cu poveşti cel puţin la fel de savuroase şi amuzante ca cele din sezoanele anterioare.

Emisiunea va fi prezentată, începând cu acest sezon, de actriţa Anca Dinică, care alături de echipa sa de actori, va întâmpina telespectatorii cu un „regal de comedie“, gândit până în cele mai mici detalii de Bendeac. 

Mihai Bendeac este implicat şi într-un nou proiect al aceluiaşi post de televiziune. Actorul va fi jurat, alături de Delia şi Cheloo, în emisiunea ”iUmor”, ce va fi lansată primăvara aceasta de Antena 1.

Cosmin Nedelcu, zis Micutzu, este unul dintre cei mai cunoscuţi artişti de stand-up comedy din România şi face parte din echipa Café DéKO. S-a născut în Foscşani, unde a absolvit Liceul de Artă „Gheorghe Tătărescu“, apoi a urmat cursurile Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematrografică „I.L. Caragiale“ (UNATC). 

Noaptea Târziu este o trupă de comedie formată din Adrian Popescu (Cuza), Horaţiu-Adrian Cuc (Cucu) şi Emanuel Popescu (Emi). Trupa a devenit cunoscută prin intermediul unor coveruri şi videoclipuri care parodiază o serie de piese celebre. „Noi facem treaba asta din 24 mai 2014. Pe lângă emisiunea noastră online, avem concerte şi evenimente prin toată ţara“, s-au prezentat membrii trupei pe canalul propriu de pe platforma YouTube.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite