Tudor Muşat, într-o nouă emisiune la Europa FM. Ce presupune proiectul „Piaţa Victoriei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Muşat FOTO Captură video
Tudor Muşat FOTO Captură video

Europa FM lansează cinci emisiuni noi de interviuri şi dezbateri sub denumirea „Piaţa Victoriei“. Tudor Muşat, fost prezentator Digi 24, se află printre jurnaliştii care s-au alăturat proiectului editorial.

Noua grilă începe luni seară, de la 18:15, cu Cristian Tudor Popescu şi Moise Guran, într-o emisiune moderată de Anca Simina. 

Jurnaliştii Tudor Muşat, Sanda Nicola şi Anca Gradinaru vor acoperi câte o zi de interviuri, marţi, miercuri şi joi, cu personalităţi din zona politică, economică şi socială. 

Teodor Tiţă va face sinteza săptămânii, în fiecare vineri, de la aceeaşi oră.

„Intrăm într-o perioadă foarte intensă din punctul de vedere al actualităţii şi credem că era necesar să răspundem nevoii ascultătorilor noştri de a înţelege mai bine lumea în care trăim. Este şi motivul pentru care în acest proiect se regăseşte una dintre cele mai bune selecţii de jurnalişti români ai momentului. 

De ce Piaţa Victoriei? Pentru că este un loc simbolic care reprezintă diversitatea vieţii publice româneşti. E situat la intersecţia dintre autoritatea publică şi societatea civilă, dintre guvernanţi şi guvernaţi, este până la urmă punctul central al României. Iar emisiunea îşi propune să devină un reper de claritate, locul în care ascultătorii vor fi ajutaţi să îşi formeze zilnic propriile concluzii, într-o manieră informată şi coerentă“, a declarat Ciprian Dinu, director de programe Europa FM.

Jurnalistul Tudor Muşat, unul dintre principalii prezentatori ai postului Digi 24, a părăsit staţia la începutul acestei luni, potrivit Paginademedia.ro

„Primul pas spre orice va urma este o mărturisire. Într-o seară, târziu, după emisiune, în drum spre casă, şi-a făcut loc îndoiala. Că e util, că e relevant, că ajungi la cine trebuie, că are rost... În ultimele câteva zile, atât de multe voci încât mi-e imposibil să le număr mi-au demonstrat, fără ca măcar să ştie, că n-ar fi trebuit s-o las să-şi facă loc. Dar poate că ăsta e rostul îndoielii, uneori - să te lumineze. Mulţumesc! 

Ne auzim. Ne vedem. Curând“, a scris jurnalistul pe Facebook. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite