TV / Media

articolul anterior articolul urmator

TVR, învinuit că n-a reflectat căderea Guvernului Dăncilă: „Sub Doina Gradea, postul public a ajuns un organ de propagandă al PSD-ului“

8
13 Oct 2019 13:13:20
Autor: Adelina Mărăcine
Doina Gradea FOTO Mediafax
Doina Gradea FOTO Mediafax

Liberalul Liviu Brătescu, membru în Consiliul de Administraţie al Televiziunii Române (CA), a acuzat TVR că „şi-a ratat misiunea publică“ pentru că nu a difuzat dezbaterea din Parlament din timpul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, de joi, 10 octombrie şi că, sub conducerea Doinei Gradea, televiziunea publică a devenit un „organ de propagandă al PSD-ului“.

Liviu Brătescu, membru în CA al SRTv din partea PNL, a transmis recent un comunicat de presă în care a acuzat că, în timpul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, postul public de televiziune a difuzat filme coreene.
 
„Doar în dictaturi se mai întâmplă ca atunci când au loc schimbări politice importante sau demonstraţii de amploare televiziunea de stat să difuzeze cântece patriotice sau muzică populară. TVR-ul, sub Doina Gradea, a ajuns, din păcate, un organ de propagandă al PSD-ului şi şi-a ratat misiunea publică!“, a menţionat Brătescu. 
 
Liviu Brătescu a acuzat-o pe şefa TVR Doina Gradea că, prin decizia de a nu fi difuzat momentul moţiunii de cenzură, „s-a lovit foarte grav în informarea cetăţenilor, fiind încălcată chiar legea de funcţionare“ a TVR.
 
Cum se apără Doina Gradea
 
Directorul general al SRTv, Doina Gradea, a răspuns acuzaţiilor cu alte acuzaţii, într-un comunicat de presă în care a accentuat faptul că Liviu Brătescu este membru PNL şi se află în CA al SRTv din partea partidului, în care are şi funcţie de conducere.
 
„Este evident că domnul Brătescu face declaraţii politice în sprijinul partidului pe care îl reprezintă şi nu pentru susţinerea SRTv. De nenumărate ori, în şedinţele Consiliului de Administraţie, dl. Brătescu a indicat managementului SRTv ce emisiuni să facă, unde să le programeze în grilă, fapte extrem de grave, care constituie imixtiune în politica editorială a SRTv.
 
„Chiar în ultima şedinţă, dl. Brătescu indica managerului de Resurse Umane şi ce angajări să facă în SRTv. Dovadă sunt stenogramele şedinţelor şi înregistările acestora“, a mai spus Gradea. 

Mai mult, Doina Gradea a afirmat că decizia privind reflectarea moţiunii de cenzură a aparţinut „integral managementului Direcţiei Ştiri, canalelor TVR1, TVR2 şi Direcţiei Programe“.
 
Răspunsul liberalului Liviu Brătescu 
 
Liviu Brătescu a negat toate acuzaţiile pe care i le-a adus Doina Gradea, potrivit Libertatea. El a precizat pentru sursa citată că nu a făcut niciodată recomandări de invitaţi sau de moderatori, însă a reproşat conducerii SRTv felul în care s-a încheiat colaborarea cu Dragoş Pătraru, a cărui emisiune făcea audienţă.
 
„Eu sunt numit politic în Consiliul de Administratie, din partea PNL, dar şi doamna Gradea a ajuns acolo tot politic, numită de PSD, de Liviu Dragnea. De la anagajare şi până astăzi nu a prezentat un plan managerial Consiliului de Administratie“, a mai spus Brătescu.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

Sacha Durand
13.10.2019, 13:48:53

O televiziune stalinista in slujba talharilor care au distrus tara si care prezinta programe demne de anii impuscatului ! Manipularea opiniei publice e facuta fara jena ....pe banii publici ! Trageti-i la raspundere pe acesti mini-goebbels....

+10 (10 voturi)
Lucifer
13.10.2019, 13:49:05

Prin TVR umblă încă fantomele comunismului. TVR trebuie închisă, apoi dărâmată total, apoi reconstruită o ALTĂ clădire pentru TVR. Nu există alte metode pentru "reformarea" TVR, este i-reformabilă ca şi PSD, oricât le-ai "reforma" tot comunism iese din ele.

+11 (11 voturi)
ivanhoe zoom
13.10.2019, 14:21:39

Era ceva de rau pt ciuma rosie. Cum sa transmita lucruri negative despre psd, protectorul tvr.

+5 (5 voturi)
Tomescu Tom
13.10.2019, 14:42:40

:))) ....decizia de cenzura ..a motiunii de cenzura ... Mai bine sa isi faca televiunea lor ... PSDTV si sa ne lase in pace ... Sa transmita stiri despre psd-istii aflati in puscarii .. de ex. Dragnea :)) Ar face praf audienta ...

+4 (4 voturi)
victor catuna
13.10.2019, 14:44:27

Ia uite o idee pt Klaus si guvernul Orban de introdus in programul de guvernare : Desființare TVR

+6 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (8)

Modifică Setările