TVR, lider de audienţă cu „Viaţa satului“, în care a fost invitat ministrul Petre Daea: câţi oameni au urmărit emisiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Televiziunea publică s-a aflat pe primul loc în topul audienţelor, la nivel naţional, cu o ediţie a emisiunii „Viaţa Satului“ ce l-a avut drept invitat pe ministrul agriculturii Petre Daea.

Peste jumătate de milion de telespectatori au urmărit ediţia specială a emisiunii „Viaţa satului“ de duminică, 14 ianuarie, care l-a avut ca invitatul special pe Petre Daea.

Astfel, între orele 10.34 şi 12.00, când a fost difuzat programul, media TVR 1 a fost de aproape 600.000 de români pe post în fiecare minut, scrie Pagina de Media. 

În minutul de aur (12:44), cea mai longevivă emisiune TV din România care va împlini curând 61 de ani, a fost vizionată de 731.000 de telespectatori.

„Viaţa Satului“ a fost pe primul loc la nivel naţional, cu 561.000 de telespectatori, surclasând Pro TV. TVR 1 a ocupat o poziţie bună şi la nivel urban, clasându-se pe locul patru cu 159.000 de urmăritori, dar şi pe publicul comercial, aflându-se tot pe a patra poziţie cu 42.000 de telespectatori în faţa micilor ecrane. 

„La fel ca în ultimii 18 ani, în prima ediţie în direct din noul an, invitatul emisiunii este ministrul Agriculurii“, declară moderatorul Gabriel Gherghescu, care a discutat cu Petre Daea despre starea agriculturii. „Pentru că în 2017 s-au înregistrat producţii istorice, acesta a fost principalul subiect de discuţie cu ministrul Daea, cu ce rămân agricultorii după acest an şi, nu în ultimul rând, care sunt beneficiile pentru noi, consumatorii“, mai spune Gabriel Gherghescu.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite