„Uite cine dansează!“: Anca Serea nu a putut să danseze. Ce pereche a fost eliminată din show FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perechile rămase în competiţie au prezentat luni coregrafii de dans grecesc, dans hawaian, dans indian, dans rusesc, dans arăbesc, dans evreiesc, dans tirolez, dans african şi country, însă la final o pereche a fost eliminată, fiind ultima în clasamentul format din notele primite de la cei patru juraţi şi voturile telespectatorilor.

În urma unei accidentări la menisc, Anca Sînă Serea nu a putut să-şi prezinte luni seară dansul pregătit împreună cu coregraful ei, Nicolai Curnic, însă zilele acestea va face recuperare pentru a putea reintra în luptă în ediţia a patra „Uite cine dansează!“

Joseph Hadad şi Georgiana Căiţă, a treia pereche care părăseşte competiţia

Joseph Hadad şi Georgiana Căiţă au adus la „Uite cine dansează!“ dansul evreiesc tradiţional. Concurenţii, împreună cu baletul emisiunii, au prezentat un moment plin de forţă şi vitalitate însă nu a fost un dans perfect, iar acest lucru a fost depunctat atât de juraţi, cât şi de telespectatori. Joseph şi Georgiana au fost eliminaţi din competiţie, însă şi-au păstrat spiritul vesel şi pozitiv.

„Mulţumesc, Pro TV, pentru oportunitatea pe care mi-a dat-o. Într-adevăr, pentru mine ăsta e încă un capitol în viaţă. Pentru mine a fost una dintre marile provocări în viaţă, ceva care nu e legat nicidecum de profesia mea. Am văzut pe scenă artişti adevăraţi, talentaţi şi care mi-au fost sursă de inspiraţie la repetiţii. Perioada aceasta scurtă în show mi-a dat o perspectivă diferită. Am cunoscut oameni frumoşi şi am relaţionat cu ei. Vreau cu ocazia asta să le mulţumesc din nou tuturor, juriului, prezentatorilor, concurenţilor, echipei de producţie, echipei de dansatori pentru gândirea lor pozitivă şi pentru încredere, dar mai ales echipei mele, care a format cea mai tare galerie de susţinere. De asemenea, nu în ultimul rând, să nu uităm că frumuseţea acestui proiect stă în show, dar mai ales în cauza colectivă, de a sprijini fundaţia Hope and homes for children. Asta e ceea ce contează la final, destinaţia eforturilor tuturor“, a spus Joseph Hadad.

image

FOTO Pro TV

Anca Sînă Serea - accidentare, probleme la menisc şi dorinţa de a dansa

Luni seară, perechea Anca Sînă Serea şi Nicolai Curnic nu şi-a putut prezenta dansul pregătit din cauza unei accidentări la menisc pe care a suferit-o Anca. Însă regulamentul formatului permite o singură dată ca atunci când un concurent se află într-o astfel de situaţie, să nu fie eliminat. Chiar dacă şi-a dorit foarte mult să danseze, pentru Anca a fost mult mai bine să-şi menajeze piciorul şi, cu lacrimi în ochi a declarat: „Îi cer scuze lui Nicolai, îmi pare rău... Eu ştiu că e cel mai bun. Contează foarte mult că şi-a dat silinţa să mă înveţe, chiar dacă eu nu sunt super talentată, el în continuare îşi dă toată silinţa. Îmi pare rău că nu am ştiut ce să fac şi am fost pusă în încurcătură. Mi-aş fi dorit să arăt dansul pe care l-am învăţat... O să-mi fie greu să stau una sau două zile acasă şi nu o să fiu liniştită ştiind că am un nou dans de învăţat.O să merg zilnic la recuperare şi sper să mă fac bine repede şi să pot dansa.“

image

FOTO Pro TV

Dansurile concurenţilor din cea de-a treia ediţie „Uite cine dansează!“

*Momentele de dans de luni seară le puteţi vedea AICI.

Liviu Teodorescu şi Marica Derdene au deschis seara cu un dans arăbesc plin de energie, culoare şi mişcări vibrante, inspirat din 1001 de nopţi. Cei doi au adus atmosfera filmului pe scena de la „Uite cine dansează!“.

„Seara aceasta va fi o seară a strălucirii! Vom călători în jurul lumii şi nu vom avea timp să ne plictisim. Ce văd la ei e o seriozitate: de fiecare dată repetă cu seriozitate, fac un efort pe care îl vedem. Tu ai o mimică minunată, Liviu! În dans, au luat-o de la zero şi evoluează“, a spus Andreea Marin. Marica şi Liviu au primit nota 8 de la toţi juraţii.

image

FOTO Pro TV

Spectacolul a continuat cu momentul pregătit de Octavian Strunilă şi Oana Botez, care au prezentat o coregrafie de dans tirolez. Cei doi s-au sincronizat, au zâmbit, au jucat întregul moment şi au transmis foarte multă bucurie şi optimism. „Eu i-am văzut dezmorţindu-se cu nişte pălmuţe interesante. Atunci când o iei în glumă, îţi iese mai bine dansul. Vă cunoaşteţi de mult, că v-a ieşit şi chestia cu palmele. Cu cât îi dădeai mai tare, cu atât aplauda mai tare. Foarte interesantă relaţia voastră!“, a spus Mihai la final. Octavian şi Oana au primit nota 6 de la Mihai şi Gigi şi nota 7 de la Andreea şi Florin.

image

FOTO Pro TV

Lili Sandu şi Iulian Ţurcanu, au prezentat luni un dans hawaian energic, cu piruete spectaculoase, mişcări senzuale şi schimbări de ritm care au completat perfect întregul show creat de ei. „Ca să spun drept, nu-mi pasă de Hawaii. Mi-a plăcut foarte mult cum a dansat Lili. Baieţii au venit ca s-o prindă la sfârşit. Bine c-au venit, dar ea a contat foarte mult. Mişcări frumoase, ritm aritmic pe alocuri, dar aritmic voit. Mie mi-a plăcut!“, a spus încântat Gigi. Lili şi Iulian au primit nota 6 de la Mihai şi nota 8 de la Gigi, Andreea şi Florin.

image

FOTO Pro TV

Bollywood-ul a fost adus pe scena de la „Uite cine dansează!“ de Antonia şi Paolo Campigotto, care au transmis foarte multă pasiune. Cei doi au prezentat un moment plin de dinamism, frumuseţe, culoare şi vibraţie şi i-au cucerit pe cei patru juraţi. „Sunt specialist în multe producţii boliwoodiene. Am văzut dansurile astea de la Timişoara până la Constanţa şi de la Dorohoi şi până la Zimnicea şi pe toate malurile Dunării. E ceva universal în asta“, a spus Florin. Antonia şi Paolo au primit la final nota 7 de la Florin şi Mihai şi nota 8 de la Andreea şi Gigi.

image

FOTO Pro TV

Marius Manole şi Olesea Nespeac Miculea au prezentat luni un dans rusesc fabulos. Chiar dacă Marius a avut probleme cu spatele, el şi partenera sa au umplut scena cu energia lor, s-au sincronizat perfect, au trăit intens fiecare moment şi au transmis foarte multă forţă şi pasiune pentru dans. „Marius, m-am uitat la primul dans din prima seară. Introspecţia din tango, briliantul din disco-ul din a doua seară... acum am descoperit un alt dansator – roşu a fost dansul tău. Un sfat doar – gândeşte-te la partea de sus a corpului“, a spus Gigi. În momentul jurizării, Mihai a dat nota 7, Florin nota 8, Andreea nota 9 şi Gigi nota 10.

image

FOTO Pro TV

Explozie de energie, forţă, vibraţie, salturi spectaculoase, ritm, toate acestea au fost aduse aseară de Alex Velea şi Ecaterina Dosan. Cei doi au prezentat un dans african perfect, au transmis foarte multă bucurie şi au fost apreciaţi pentru momentul creat, iar juraţii au avut numai cuvinte de laudă la adresa lor. „Mă uit în cei 10.000 de ochi care-s pe ea. Mi-e frică de Alex, mă uit numai la ea. Nu ştiu ce să jurizez. Aştept în cască un sfat de la Cabral, că el e specialist în dansurile astea“, a spus Florin. Alex şi Ecaterina au primit cele mai mari note din cea de-a treia ediţie a show-ului: 9 de la Florin şi Mihai şi 10 de la Andreea şi Gigi.

image

FOTO Pro TV

Din Vestul Sălbatic direct pe scena „Uite cine dansează!“, Rona Hartner şi Andrei Mangra s-au dezlănţuit pe scenă în timpul momentului de country prezentat. Au intrat perfect în poveste şi, chiar dacă nu a fost dansul perfect, au transmis voie bună şi energie. „Seara aceasta avea nevoie de o asemenea energie. Ce pot să spun este că ne-am obişnuit cu o Rona pasională şi acum am vazut o altă faţă a ta. Şi e nevoie de asta, să vedem că ştii să intri şi-n alte roluri. Ai fost veselă, cu poftă de viaţă, ai fost de vârsta fiicei tale. Are de ce să fie mândră de tine. Felicitări! Am un singur punct în minus – faptul că dansul n-a avut o dificultate comparabilă cu alte dansuri din această seară. Si aici va trebui să depunctez puţin. Dar felicitări!“, a spus Andreea. Rona şi Andrei au primit nota 7 de la Mihai, Florin şi Andreea şi nota 8 de la Gigi.

image

FOTO Pro TV

Sandu Lungu şi Raluca Netca au adus căldura de pe plajele însorite din Grecia pe ringul „Uite cine dansează!“. Cei doi s-au bucurat de moment, au dansat cu pasiune şi au respectat mişcările specifice dansului grecesc, pe care le-au combinat cu paşi de tango. „Trebuie să vă spun că am fost de-a dreptul impresionat de uşurinţa cu care aţi făcut paşii de tango. Reuşesti să ai o continuitate atât de uşoară în dans, care mă uimeşte de fiecare dată. Pe de o parte, alura ta nu e un ajutor pentru dans, dar ăsta e şi motivul pentru care te iubesc cei de acasă. Partea de tango a ieşit foarte bine. Tango grecesc, uite ce chestie! Iubesc Grecia, m-ai dus acolo!“, a spus Mihai. Sandu şi Raluca au primit la final nota 6 de la Mihai, Andreea şi Gigi şi nota 8 de la Florin.

image

FOTO Pro TV

Lunea viitoare, de la 20.30, aventura dansului continuă la Pro TV, cu cea de-a patra ediţie „Uite cine dansează!“.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite