Ultimul episod „Las Fierbinţi“, din sezonul patru, difuzat joi, de la 20:30, pe Pro TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În
timpul filmărilor, Bobiţă (Mihai Bobonete) a folosit peste 450
kilograme de bijuterii şi accesorii FOTO Pro TV
În timpul filmărilor, Bobiţă (Mihai Bobonete) a folosit peste 450 kilograme de bijuterii şi accesorii FOTO Pro TV

Serialul „Las Fierbinţi“, difuzat de Pro TV, va avea ultimul episod din sezonul cu numărul patru joia aceasta de la ora 20:30. La finalul a patru sezoane, cifrele care caracterizează „Las Fierbinţi“ sunt cu adevărat impresionante.

De data aceasta, finalul sezonului este unul plin de umor. Astfel, Bobiţă (Mihai Bobonete), Dorel (Mihai Rait Dragomir) şi Giani (Costi Diţă) se află într-o situaţie delicată odată cu apariţia unei prezenţe feminine în sat. Pe de altă parte, Celentano (Adrian Vancica), Firicel (Cuzin Toma) şi Ardiles (Mihai Mărgineanu) vor fi nemulţumiţi de numele unor străzi din Fierbinţi.

După patru sezoane de umor pur românesc, „Las Fierbinţi“ este caracterizat de cifre cu adevărat impresionante care arată efortul şi dăruirea actorilor şi a oamenilor din spatele camerelor de luat vederi. 2000 de costume, 450 de kilograme de bijuterii purtate de Giana şi de Boniţă sau peste 2.500 de litri de cafea consumaţi, acestea sunt doar o parte din detaliile show-ului.

image

Celentano (Adrian Vancica) şi Firicel (Cuzin Toma), nedumeriţi de numele unor străzi din localitatea FIerbinţi FOTO Pro TV

Primele patru sezoane de „Las Fierbinţi“, în cifre, înseamnă:

  • Primele patru sezoane cumulează 52 de episoade (cele patru sezoane, episodul pilot şi cel special de 1 decembrie 2012
  • 2.500 de ore de filmare
  • 1.850 de pagini de scenariu
  • 2.000 de costume
  • 1.500 de ore petrecute de actori pe scaunul de make-up şi hair
  • 450 de kilograme de bijuterii/accesorii purtate de Giani şi Bobiţă în parte
  • 16.000 de kilometri parcurşi de fiecare membru al echipei, inclusiv actori, către Fierbinţi
  • 53.000 de litri de combustibil utilizat pentru transport
  • Adrian Vancica (Celentano) a băut peste 200 de litri de apă şi peste 200 de litri de suc de vişine (în loc de alcool)
  • Cuzin Toma (Firicel) a economisit peste 100 de lame de ras, el fiind nevoit să nu se bărbierească pentru rol, în timp ce Leonid Doni (poliţistul Robi) a folostit peste 100
  • Mihai Rait Dragomir (Dorel) a schimbat peste 100 de perechi de şosete albe
  • Pe platourile de filmare s-au mâncat, în timpul filmărilor pentru cele patru sezoane, peste 11.000 de porţii de mâncare şi peste 25.000 de sandwich-uri
  • Tot pe platoul de filmare s-au băut peste 2.500 de litri de cafea
  • Pentru hainele aspirinei s-au folosit peste zece kilograme de paiete
  • Pentru spălarea hainelor folosite la filmări s-au folosit peste 200 de kilograme de detergent
  • Ecaterina Ţugulea (Dalida) a petrecut peste 70 de ore la coafat, cu bigudiurile în păr
  • Echipa de producţie a cumpărat, în timpul filmărilor, peste 300 de brichete. Toate s-au pierdut.
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite