Un documentar despre cântăreaţa Tina Turner va fi  lansat în luna martie de HBO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tina Turner
Tina Turner

Documentarul „Tina“ va fi lansat exclusiv de HBO pe 27 martie, dată de la care va fi disponibil şi pe platforma HBO Max, potrivit Billboard.

Producţia a fost anunţată în 2018, la Festivalul de Film de la Cannes, şi reprezintă o incursiune în viaţa şi cariera artistei americane, de la începuturile carierei, în anii 1960, până în anii 1980, când a devenit un fenomen pe scena muzicală. După ce a divorţat de Ike Turner, alături de care a fost inclusă ulterior în Rock and Roll Hall of Fame, Tina a înregistrat o spectaculoasă revenire, în 1984, cu single-ul „What's Love Got to Do With It”.

„Nu aş putea fi mai încântat să vă împărtăşesc trailerul teaser pentru «Tina», o observaţie asupra vieţii mele nemaivăzută până acum”, a scris artista pe pagina sa de Instagram.

View this post on Instagram A post shared by Tina Turner (@tinaturner)

Documentarul cuprinde interviuri cu artista, stabilită de mulţi ani în Elveţia, dar şi cu actriţa Angela Bassett, care a jucat rolul Tina Turner în filmul „What's Love Got to Do with It” (1993), cu Oprah Winfrey, jurnalistul Kurt Loder, dramaturgul Katori Hall şi cu soţul cântăreţei, Erwin Bach. Pe lângă acestea, imagini şi înregistrări audio inedite.

În timpul activităţii muzicale alături de Ike Turner, ea a avut 20 de piese în topul Billboard Hot 100, între anii 1960 - 1975. Odată cu primul album solo, „Private Dancer” (1984), a revenit în topuri. Discurile ei au fost vândute în peste 100 de milioane de exemplare. Tina Turner a câştigat opt premii Grammy, între 1962 şi 2008, pe lângă trei trofee Grammy Hall of Fame şi un Grammy pentru întreaga activitate.

Lungmetrajul documentar este regizat de Dan Lindsay şi T.J. Martin („Undefeated”, „LA 92”), premiaţi cu Oscar, şi produs de compania Lightbox, fondată de Simon Chinn („Man on Wire”, „Searching for Sugar Man”, „Whitney”) şi Jonathan Chinn („LA 92”, „Whitney”), împreună cu producătoarea Diane Becker („The Final Year”, „Belushi”).

Filmul va fi prezentat săptămâna viitoare în cadrul celei de-a 71-a ediţii a Festivalului de la Berlin, în afara competiţiei.

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite