Un meşter popular i-a lansat o provocare lui Lucifer, iar Netflix a răspuns în stil mare. Cum s-au filmat actorii celebrului serial: Diavolul arată diferit în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Paul Buţa
Paul Buţa

Un meşter popular din Galaţi, care impresionează străinii cu măşti tradiţionale româneşti, l-a provocat pe Lucifer, personajul principal al serialului de success de la Netflix, să-i încerce creaţiile. Evident, platforma de streaming nu s-a dat în lături şi a venit cu o replică pe măsură direct de la protagoniştii seriei.

Auzind de la fiul său de fenomenul „Lucifer“, Paul Buţa, un meşteşugar din Galaţi, a găsit o modalitate inedită de a-şi promova măştile tradiţionale: a realizat un clip în care îi provoacă pe cei de la Netflix să-i prezinte lui Lucifer creaţiile sale, iar în schimbul efortului le va oferi „vişinată făcută la mine în gospodărie, adică homemade“.

Clipul s-a viralizat cu ajutorul postului Virgin Radio şi a ajuns fix la cine trebuie, pentru că Netflix a răspuns în stil mare provocării. Protagoniştii serialului „Lucifer“, inclusiv actorul Tom Ellis, care joacă rolul principal, s-au filmat probând măştile artistului român, căruia i-au mulţumit pentru cadou, şi dansând pe negativul piesei „Balada românului“, de la Subcarpaţi. 

În plus, o promisiune e o promisiune, aşa că Netflix aşteaptă dulcea recompensă: „Aşteptăm vişinata, să fie limpede“.

Aşa cum ne-a obişnuit, Netflix se pricepe de minune la a-şi promova producţiile distrându-şi în acelaşi timp fanii. Iar provocarea venită de la Paul Buţa a fost un pretext tocmai bun pentru a atrage atenţia că pe 8 mai are premiera noul sezon „Lucifer“. 

TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite