TV / Media

articolul anterior articolul urmator

„Vedeta populară“ revine la TVR: când încep preselecţiile pentru noul sezon

0
29 May 2019 15:15:24
Autor: Andreea Neblea

Sezonul patru al emisiunii de talente „Vedeta populară“, difuzată de TVR 1, a cărei prezentatoare este Iuliana Tudor, va începe în curând, aşa că reprezentanţii postului au anunţat când încep preselecţiile pentru a găsi noi talente din folclorul românesc.

Din 4 iunie, Iuliana Tudor şi echipa emisiunii îi caută pe cei mai buni interpreţi de muzică populară şi merg să îi întâlnească în principalele zonele folclorice ale ţării. 
 
„Iată, vă pot oferi vestea bună: pregătim sezonul 4 «Vedeta populară» şi pornim la drum pentru preselecţii. Voi veni în şapte oraşe din România, pentru a cunoaşte cât mai mulţi români iubitori de folclor. Încearcă! Şansa e de partea ta! Poţi fi chiar tu vedeta populară! Te aştept cu drag la preselecţii!“, îi anunţă Iuliana Tudor pe fanii emisiunii de la TVR 1, precum şi pe toţi cei care au talent şi curaj să încerce o carieră în muzica populară. 
 
Craiova, Caransebeş, Cluj-Napoca, Bistriţa, Iaşi, Constanţa şi Bucureşti sunt oraşele în care Iuliana Tudor şi echipa emisiunii organizează în luna iunie preselecţii pentru sezonul al patrulea al talent-show-ului de folclor.
 
Concurenţii trebuie să demonstreze că ştiu folclor, că au voce şi dorinţa de a face publicul să vibreze la muzica lor. Pe lângă titlul de Vedeta populară, câştigătorul concursului va intra şi în posesia marelui premiu de 100.000 lei al emisiunii.
 
Chiar dacă sunt începători sau au deja experienţa scenei, concurenţii pot veni la preselecţii după următorul program:
 
  • 4 iunie – Craiova - între orele 10.00 şi 15.00, la sediul TVR Craiova – Calea Unirii nr. 62
  • 6 iunie – Caransebeş - între orele 10.00 şi 18.00, la Casa de Cultură George Suru - str. Nicolae Corneanu nr. 6
  • 8 iunie – Cluj-Napoca - între orele 10.00 şi 18.00, la sediul TVR Cluj – str. Donath nr.160
  • 10 iunie – Bistriţa - între orele 10.00 şi 18.00, la Centrul Cultural Dacia – Bulevardul Decebal nr. 3-5
  • 12 iunie – Iaşi - între orele 10.00 şi 18.00, la Palatul Copiilor Iaşi – Bulevardul Carol I, nr. 2
  • 14 iunie – Constanţa - între orele 10.00 şi 18.00 – la Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“ - Bulevardul Ferdinand, nr.56
  • 18 iunie – Bucureşti - între orele 10.00 şi 18.00, la sediul Televiziunii Române – Calea Dorobanţilor nr. 191  
 
Regulamentul concursului poate fi accesat pe tvr.ro, la pagina emisiunii „Vedeta populară“.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările