VIDEO Moise Guran, un om de presă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Moise Guran e jurnalist şi nu acuzator public. E gazetar şi nu procuror. E om de presă şi nu călău.E Moise Guran şi nu Andreea Pora şi nici Robert Turcescu.”
„Moise Guran e jurnalist şi nu acuzator public. E gazetar şi nu procuror. E om de presă şi nu călău.E Moise Guran şi nu Andreea Pora şi nici Robert Turcescu.”

Marţi seara era să comit o mare greşeală. Nu neapărat din vina mea, ci mai curând din aceea a unor pretinşi „factori responsabili” din TVR, tocmai validaţi în funcţii de concursurile trucate, cu răspuns plătit şi cu câştigători dinainte cunoscuţi, organizate sub directa supraveghere a lui Elwis Claudiu Săftoiu.

Căci numai nişte oameni plantaţi de un ambuscat precum caragialescul preşedinte-director general al SRTV în fruntea Direcţiei Programe (e vorba despre Irina Radu) şi în cea a primului canal al Televiziunii publice (Gabriel Gherghescu), ar fi putut gândi o mai nepotrivită şi monotonă succesiune de emisiuni precum cea ilustrată de succesiunea Telejurnal- talk show- talk show- talk show. Trei talk-show- uri unul după altul. Doar Irina Radu, Gabriel Gherghescu, Cristian Zgabercea şi Elwis Săftoiu, făcuţi oameni de televiziune la apelul de seară, din întâmplare şi din ordin politic, ar fi putut gândi astfel oferta de programe a unei televiziuni generaliste, a unui canal generalist care - ştie orice neofit- sunt obligate, dacă vor să aibă o audienţă cât de cât onorabilă, să propună diversitate.

Eram gata-gata, aşadar, să nu mă uit nici măcar un minut la ediţia specială ce îl avea drept invitat pe premierul-televizor Victor Ponta. Un demnitar de rang înalt, narcisiac, care, deşi poposeşte rar prin studiourile Televiziunii publice, a făcut-o marţi seara după ce trecuse mai întâi pe la b1tv. Repertoriul prim-ministrului e limitat, glumiţele îi sunt cunoscute, obsesiile deopotrivă, distanţa dintre vorbe şi fapte, conţinut şi ambalaj demult clarificate, înregistrate, clasificate, expirate. Se mai putea aştepta cineva la vreo surpriză?

Totuşi m-am uitat. Şi am văzut un interviu de zile mari. Unul demn de o mare televiziune occidentală. O lecţie de gazetărie ce ar trebui predată la toate facultăţile de profil din ţară. Am văzut o emisiune de televiziune în care un jurnalist aparent necharismatic, deloc telegenic, nicidecum frumos, însă, întotdeauna informat şi care chiar ştie despre ce vorbeşte a dovedit că se poate face publicistică adevărată şi la TVR.

Impecabil pregătit, având mereu argumente şi documente la îndemână, Moise Guran, căci despre el este vorba, a purtat politicos, neagresiv dar ferm un dialog cu premierul, dialog la capătul căruia nu se putea să vezi altceva decât că împăratul e gol, că nu i-a mai reuşit încă o dată să ne ducă cu vorba, că i-au fost spulberate, cel puţin pentru o seară, iluziile că poate juca la două capete. Că ar putea fi patru ore pe zi în favoarea începerii exploatării zăcămintelor aurifere de la Roşia Montană şi alte patru împotrivă. Că s-ar putea dedubla în premier şi parlamentar cu acţiuni şi convingeri aflate la antipozi şi că nimeni nu ar băga de seamă şi nu i-ar sancţiona imensa ipocrizie.

La capătul celor 50 de minute de interviu, premierul-plagiator Victor Ponta era mai descumpănit decât Tartuffe după ce îi fuseseră demascate minciuna intrinsecă şi duplicitatea definitorie a fiinţei sale. Nici cel mai mare specialist în chirurgie plastică şi reparatorie nu ar mai fi putut face nimic spre a reconstrui chipul descumpănit, desfigurat de-a dreptul al prim-ministrului.

Înşelător-blândul Moise Guran a punctat asemenea unui pugilist de mare clasă. Dar a făcut-o îndeosebi ca un redutabil jurnalist. Nu s-a putut zări în ochii săi nicio luminiţă răutăcioasă. Nici măcar un singur moment vocea lui Moise Guran nu a fost stridentă, aşa cum e aceea a unor precupeţe care, prin cine ştie ce minune, au ajuns moderatoare de televiziune. Nicio singură secundă nu am identificat în prestaţia gazetarului însemnele acelui “ţi-am zis-o!”, atât de prezent, din păcate, în cazul atâtor şi atâtor confraţi ai săi.

Cu câteva minute înainte de încheierea emisiunii, Moise Guran a devenit brusc generos. A adoptat non-combatul. A renunţat să îl mai pună în dificultate pe omul sărman, speriat, deznădăjduit, incapabil să priceapă cum a fost posibil ca tocmai la Televiziunea zisă publică dar pe care îşi imaginează că îi stă în putere să o închidă oricând, căci o controlează printr-o covârşitoare majoritate parlamentară, să i se întâmple aşa ceva.

Să i se fi transmis oare în cască lui Moise Guran că a sărit calul şi că trebuie să se oprească?  Nu cred. Şi chiar dacă vreunul dintre politrucii pe puncte, înghesuiţi, îngrămădiţi şi travestiţi în manageri de televiziune în instituţia din Calea Dorobanţi ar fi încercat aşa ceva, sunt convins că ar fi făcut-o în van.

Moise Guran s-a oprit ştiind că îşi făcuse deja datoria. Că a fost îndeajuns. Că nu mai e nimic de adăugat. Că e jurnalist şi nu acuzator public. Că e gazetar şi nu procuror. Că e om de presă şi nu călău.

Că e Moise Guran şi nu Andreea Pora şi nici Robert Turcescu.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite