Vinerea „patimilor“: a doua semifinală a show-ului „Românii au talent“ îşi va desemna câştigătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vinerea această, încă trei concurenţi vor ajunge în finala competiţiei „Românii au talent“. Artiştii de circ Ivan şi Svetlana Rotari, trupa de dans Space, Cătălin Mihalache, Eduard Dorobanţu, cântăreţul Ştefan Popescu, alias Fane Mississippi, contorsionistele de la Duo Criss, sportivii de la Hungry Tigers, Fanfara, surorile Timofte, Jean Pierre Obiang, trupa SuperChill şi comicul Raul Gheba sunt concurenţii din cea de-a doua semifinală.

Telespectatorii vor decide din nou prin vot care sunt cele două reprezentaţii ce vor ajunge direct în ultima etapă a show-ului de la pro TV, iar al treilea finalist va fi ales de către juriu, dintre ocupanţii locurilor trei şi patru în clasament. Totodată, juriul va selecta încă un candidat la titlul de Cel mai original număr (un premiu de 10.000 de euro)

Săptămâna această, Andra le-a pregătit o surpriză telespectatorilor: ea va părăsi masa juriului pentru a urca pe scena talentelor. O altă apariţie specială în această semifinală este Ana Munteanu, profesoara de artă din Chişinău care a impresionat la ediţia trecută cu poveştile sale pictate în nisip. 

Primii trei finalişti, desemnaţi săptămâna trecută, sunt Andrei Cerbu, Los Hermanos Dinamită şi trupa Workout, în timp ce Ricardo Massidda concurează pentru premiul de originalitate.

SuperChill: „Nu există nici o temere în ceea ce priveşte concursul. Ne simţim pregătiţi din toate punctele de vedere să arătăm oamenilor că munca noastră nu este în zadar şi că ceea ce facem este cu adevărat unic în România. Avem o listă foarte lungă cu lucruri în care putem investi marele premiu, dacă îl câştigăm. Vrem să dezvoltăm trupa şi spectacolul astfel încât să putem pune în practică toate ideile pe care le avem. Vrem să ajungem să putem oferi publicului un show cum nu s-a mai văzut în România. Pentru noi, cel mai important este să câştigăm inimile celor de acasă. Dacă ei ne plac şi ne votează, înseamnă că putem să mergem înainte cu siguranţa că oamenii apreciază un lucru de calitate, făcut cu suflet şi cu multă trudă“.

image

Raul Gheba: „Cel mai mult mă tem să nu mă bâlbâi foarte tare în concurs. Aş vrea ca oamenii să mă ţină minte după «Românii au talent» şi să vină la spectacolele mele să vadă şi mai mult decât mostra de două minute pe care le-o prezint la televizor. În plus, mă bucur să prezint conceptul de stand-up comedy şi unor oameni care nu s-au întâlnit cu el până acum“.

image

Ştefan Popescu: „Sper să nu am emoţii şi să nu greşesc din cauza lor. Cele mai importante lucruri pentru mine sunt aprecierea publicului şi cea a juriului, după aceea vine şi restul. Dacă aş câştiga marele premiu, probabil că aş rămâne repede fără bani, pentru că sunt un om căruia îi place să dăruiască şi să ajute pe toată lumea“.

image

Cătălin Mihalache:  „Nu îmi este teamă de nimic în acest concurs. Dacă aş câştiga competiţia, aş produce artă la nivel profesional. Aş încuraja oamenii din jurul meu să devină roditori şi aş fi recunoscător“.  

image

3D SKY – Eduard Dorobanţu: „Temerile mele sunt legate de unele detalii tehnice, cum ar fi interferenţele radio, dar şi de modul în care este filmat numărul pentru ca telespectatorii să-l poată vedea aşa cum l-am gândit eu. Am anumite probleme financiare pe care le-aş putea rezolva cu banii, dacă aş fi eu marele câştigător“.


 
Jean Pierre Obiang: „Voi face tot posibilul să realizez un moment frumos. Nu cred că trebuie să mă tem de cineva sau de ceva, trebuie doar să mă concentrez pe ceea ce am de făcut. Cred  că mulţumirea personală şi sufletească este cea mai importantă în asemenea împrejurări. Eu voi face tot posibilul să încânt juriul şi publicul, însă cert este că atunci când tu însuţi eşti mulţumit de propria persoană este cel mai bun lucru. Doresc să deschid o şcoală de break-dance pentru copii, unde îi voi primi pe cei doritori, fie că au bani sau nu, pentru că aşa m-au ajutat şi alţii pe mine atunci când nu mi-am permis lucrul acesta“.

image
image

Surorile Cristina şi Elena Timofte: „Nu putem spune ca avem temeri, dar am vrea să nu dezamăgim publicul, juriul, persoanele care aşteaptă să ne vadă. Vrem să evoluăm bine, să fim mulţumite de felul în care am dansat. Visul nostru este o şcoală de dans, un vis pe care-l avem de foarte mult timp. Cea mai mare problemă o reprezintă sala şi echipamentul necesar. Aşa că dacă vom câştiga premiul mare, vom investi în visul nostru“.

image

Trupa Space: „Pentru noi este foarte importantă aprecierea publicului, datorită acestuia existăm şi suntem motivaţi. Dar contează şi părerea membrilor juriului, pentru că opinia lor este una profesionistă şi contribuie la cizelarea performanţelor noastre ulterioare. Am vrea să păstrăm sală de dans în care ne antrenăm acum. Chiria este foarte costisitoare, iar dacă am câştiga premiul, nu ar mai exista problema banilor şi ne-am putea pregăti în continuare“.

image

Hungry Tigers: „Emoţiile sunt singura noastră temere în această semifinală. Aprecierea juriului este cea mai importantă, pentru că soartă noastră în concurs depinde în mare măsură de ea“.

image

Duo Criss (Cristache Ioana şi Elena): „Cel mai tare ne sperie faptul că e posibil ca pentru noi concursul să se oprească în această fază. E foarte important ca juriul şi publicul să fie mulţumiţi de prestaţia noastră şi să ajungem în finală. Dar vom continua orice ar fi. Dacă am câştiga competiţia, am investi în talentul nostru:  ne-am cumpără costume, recuzită pentru contorsionism. Vrem să avem sala noastră de repetiţii şi să predăm şi altora cursuri de contorsionism. Apoi ne-am ajută părinţii, pe bunica şi pe mătuşă noastră, dar şi pe doamna profesoară Carmen Belicov de la Palatul Copiilor din Botoşani, cea care ne-a dat iniţiat în acest sport“.

image

Fanfara Chetriş a fraţilor Lucan din Iaşi s-a înfiinţat în anul 1988. Patru dintre membrii fanfarei nu au studii muzicale, însă se ghidează după ureche, dar fondatorul spune că sunt chiar mai buni decât ceilalţi. Fanfara a avut spectacole în 22 de ţări, inclusiv în Japonia şi China.  

image

Svetlana Rotari, care a impresionat audienţa la audiţii cu un număr de dresaj, revine alături de Ivan şi de căţeluşii săi pe scena show-ului de la Pro TV, pentru un nou moment de dresură canină şi umor.

image
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite