Vocea României 2015 - a treia rundă de dueluri: cine sunt ultimii semifinalişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florentina Ciună şi Tincuţa Fernea se numără printre dueliştii care au ajuns în semifinalele show-ului FOTO Pro TV
Florentina Ciună şi Tincuţa Fernea se numără printre dueliştii care au ajuns în semifinalele show-ului FOTO Pro TV

Vocea României 2015. Vocea României şi-a desemnat ultimii semifinalişti, concurenţii urmând să apară în galele live. Ultimele dueluri au rezervat şi surprize, mai mulţi concurenţi fiind salvaţi de la eliminare.

După trei ediţii de dueluri intense, urmează show-urile live începând de vinerea viitoare, când publicul se va reîntâlni cu concurenţii din cele patru echipe formate din cele mai bune voci ale acestui sezon.

Tudor Chirilă îi va aduce în semifinale pe Claudia Andas, Armand Murzea, Cristina Lupu, Roxana Morar, Cristina Bălan, Daniel Bălan, Sabrina Stroe şi Tincuţa Fernea.

Loredana intră în luptă cu Bogdan Vlădău, Cristina Vasopol, Florentina Ciună, Gabriela Amzaru, Mihai Rait, Iulian Selea, Antonio Fabrizi şi Alexandra Mitroi.

Smiley merge spre marele trofeu cu Diana Cazan, Ruxandra Anania, Larisa Ciortan, Michel Kotcha, Nora Deneş, Tobi Ibitoye, Sergiu Ferat şi Diana Hetea.

Marius Moga îi va aduce în prim-plan în semifinale pe Alex Florea, Andrei Vitan, Tomi Weissbuch, Elvis Silitră, Delia Pitu, Cristina Stroe, Ştefan Tănase şi Irina Pelin

Cele mai importante momente: 

A treia ediţie a duelurilor de la Vocea României, care decide ultimii semifinalişti, a debutat cu duetul dintre Ion Tudor şi Ibitoye Tobi, din echipa lui Smiley, care au cântat piesa „What a Wonderful World“, a lui Louis Armstrong. Tobi a acaparat scena cu timbrul său vocal unic.

„Cred că vocile voastre meritau o piesă mai ofertantă, dar nu pot spune că nu aţi dus-o în zona în care aţi vrut-o“, le-a spus Tudor Chirilă. „Vocea lui Tobi i-a dat un plus piesei, dar a sunat bine per total“, a zis şi Marius Moga. „Nu sunt mulţumit cum a sunat piesa în seara asta, a sunat mai bine la repetiţii“, le-a spus Smiley celor doi concurenţi, alegând să meargă în semifinale cu Tobi. Tudor, în schimb, nu a fost salvat de un alt antrenor şi a părăsit competiţia. 

Ibitoye Tobi şi Ion Tudor FOTO Pro TV

vocea romaniei
vocea romaniei

Cristina Stroe şi Luciana Ştefan, din echipa lui Marius Moga, au continuat seara ultimelor dueluri. Cele două au cântat piesa „No Diggity“, de la Blackstreet. Concurentele au reinterpretat piesa hip-hop, orchestrată în stil pop, punându-şi amprenta asupra versurilor şi ritmului.

„Nu mi-a plăcut. De ce? Nu am simţit bucurie, emoţie“, a zis Chirilă. „Mi-a plăcut varianta asta a piese, m-am bucurat de piesa asta, m-am lăsat purtat de melodie“, a contracarat Smiley. „E o piesă aşa pe atitudine, nu ştiu câtă emoţie ar trebui să transmită“, le-a transmis Marius Moga, alegând să meargă mai departe cu Cristina Stroe. În schimb, Luciana Ştefan a părăsit competiţia. 

Cristina Stroe şi Luciana Ştefan FOTO Pro TV

vocea romaniei
vocea romaniei

În echipa Loredanei, Iulian Selea şi Daniel Bălan au fost puşi de divă să cânte „Impossible“, din repertoriul lui James Arthur. Un duel dezechilibrat, atât ca vârstă, cât şi ca experienţă, fiecare a încercat să se pună în valoare aşa cum a ştiut mai bine. „Eu pariez pe o interpretare care are ceva în interior, spre deosebire de o linie melodică cântată corect. S-au armonizat perfect, ăsta e fair-play-ul pe care îl aşteptăm la Vocea României“, spune Tudor Chirilă. „Vreau să vă mulţumesc pentru seriozitate. Aţi fost cel mai implicat cuplu din echipa mea. Dacă îmi pare rău de ceva este că v-am pus împreună la duel“, le-a zis Loredana. Cântăreaţa a ales să meargă mai departe cu Iulian Selea. Daniel aproape că a fost pe punctul de a părăsi competiţia, dar ceilalţi trei antrenori au apăsat pe buton, iar concurentul a fost salvat. Acesta a ales să se ducă în echipa Tudor Chirilă. 

Iulian Selea şi Daniel Bălan FOTO Facebook/ Pro TV

vocea romaniei
vocea romaniei

Acelaşi Tudor Chirilă le-a nominalizat pe Sabrina Stroe şi Andreea Manasia pentru a cânta varianta acustică a piesei „Talkin’ Bout A Revolution“, din repertoriul celebrei Tracy Chapman. Îmbrăcate în negru, cele două au cântat despre schimbare şi s-au completat perfect. „Mi-a plăcut interpretarea, mai ales pentru că era doar chitara şi voi. Sabrina a grăbit piesa, dar mi-a plăcut per total“, a zis Moga. „N-a sunat senzaţional, nu prea v-aţi armonizat, ştiu piesa foarte bine. Niciuna nu aţi ieşit în evidenţă cu ce aţi cântat. Piesa stârneşte aplauze în ritm, ăsta a fost primul semn că nu aţi reuşit“, a spus şi Smiley. „N-am umblat la cuplu şi la duel pentru că mi-aţi plăcut. Poate că nu a fost ca la repetiţii, dar a fost peste medie“, a lămurit Tudor Chirilă. Acesta din urmă a ales-o pe Sabrina pentru galele live. Andreea nu a fost aleasă de niciun alt antrenor şi a plecat de la Vocea României. 

Andreea Manasia şi Sabrina Stroe FOTO Facebook/ Pro TV 

vocea romaniei
vocea romaniei

Sergiu Ferat şi Cristina Popa, din echipa lui Smiley, au cântat „One Sweet Day“, făcută cunoscută de Mariah Carey. Stăpân pe sine, cunoscând piesa încă de la lansarea ei din 1995, Sergiu a declarat că simte că va trece de duel. „I-aţi făcut cinste piesei, v-aţi completat bine împreună“, a spus Marius Moga. „M-am făcut piele de găină tot! Aţi redat sentimentul piesei, mă bucur că Tudor a rămas fără cuvinte“, a declarat Smiley, alegându-l pe Sergiu pentru semifinale. Cristina a plecat de la Vocea României fără să fie aleasă de alt antrenor. 

Cristina Popa şi Sergiu Ferat FOTO Facebook/ Pro TV

vocea romaniei
vocea romaniei

În echipa lui Moga, Andreea Oprea şi Irina Pelin au fost puse să cânte „Ironic“, de la Alanis Morissette. „Finalul a fost lupta trigroaicelor“, a zis repede chiar Moga, după ce concurentele şi-au încheiat momentul. „Când sunt două fete, fiecare încearcă să o depăşească pe cealaltă, că aşa fac femeile, sunt ambiţioase“, le-a spus Loredana. Marius Moga a decis să o aleagă pe Irina Pelin. Andreea Oprea nu a trecut mai departe, nefiind aleasă de alt antrenor. 

Irina Pelin şi Andreea Oprea FOTO Facebook/ Pro TV

image

Încă două voci trimise de Loredana în bătălie: Antonio Fabrizi şi Sara Mihali. Melodia interpretată a fost „Don’t Let The Sun Go Down On Me“, cântată de Elton John şi George Michael. „La Antonio e interesant că a cântat în engleză, are o voce puternică. Dar mi se pare că nu au fost ţinuţi în frâu, stilistic vorbind. Parcă erau 50 de voci în fiecare“, a comentat Tudor. „Mie îmi plac exagerările şi îmi pare bine că aţi exagerat în seara asta“, a zis Loredana. În schimb, toţi antrenorii au căzut de acord că Sara a cântat mai mult decât Antonio, dar, chiar şi aşa, italianul a trecut mai departe.  Din păcate, Sara a plecat de la Vocea României. 

Antonio Fabrizi şi Sara Mihali FOTO Facebook/ Pro TV 

image

Alin Pascal şi Alexandra Mitroi, tot din echipa Loredanei, au cântat „We’ve Got Tonight“, evidenţiată de Kenny Rogers şi Sheena Easton. Cei doi au avut ceva probleme cu comunicarea scenică, dar duetul a decurs cum nu se poate mai bine. „Mi-am adus aminte de liceu când dansam eu cu fetele“, a rememorat Smiley. „Căldura din vocea lui Alin a susţinut piesa“, a zis Moga. Alexandra Mitroi a fost aleasa Loredanei pentru semifinale. Alin Pascal nu a fost ales de alt antrenor şi a părăsit competiţia. 

Alin Pascal şi Alexandra Mitroi FOTO Pro TV

vocea romaniei
vocea romaniei

Florina Lorena Stoian şi Ştefan Adrian Tănase, din echipa Moga, au cântat „All My Life“, de la K-CI & JoJo. Ambii concurenţi au avut dificultăţi de adaptare la piesă. Foşti colegi de liceu, aceştia au promis un duel echilibrat. „El are o voce stabilă. Ea are un ton al vocii foarte interesant. Puncte bune pe de-o parte şi de alta“, a spus Smiley. „Nu ştiu de ce printre concurenţii de anul ăsta se cântă floricele, nu mi se bărbăteşte“, a zis Chirilă. Marius Moga a ales să meargă mai departe cu Adrian Tănase. Lorena Stoian nu a mers mai departe. 

Florina Lorena Stoian şi Ştefan Adrian Tănase FOTO Pro TV

vocea romaniei
vocea romaniei

Florentina Ciună şi Tincuţa Fernea din echipa lui Tudor Chirilă au închis ultimele dueluri cu piesa „Proud Mary“, de la Creedence Clearwater Revival. Duetul încis i-a energizat şi pe antrenori, iar publicul a aplaudat prelung. „V-aţi potrivit foarte bine, aveţi amândouă un ţignal puternic“, le-a spus Smiley. „Alegerea mea este subiectivă, aţi cântat foarte bine“, le-a mărturisit şi Tudor care a ales-o pe Tincuţa Fernea pentru semifinale. Loredana a salvat-o pe Florentina Ciună. 

Florentina Ciună şi Tincuţa Fernea FOTO Pro TV

vocea romaniei
vocea romaniei
TV



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite