Simfonicele Filarmonicii bucureştene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trebuie observat, momentele simfonice ale lunii ianuarie, cele concertante, au fost în parte interesante, în parte captivante. Spiritul relaxat, exuberant al sărbătorilor de iarna a trecut. Evenimentele au intrat în făgaşul firesc al stagiunii de concert.

La Filarmonică, Horia Andreescu a condus un opus mult preferat de domnia sa; preferat în egală măsură de marele public. Simfonia Fantastică de Berlioz, acest tulburător opus romantic, a fost definit parcurgând întregul complex al problematicei muzical-poetice intens dramatizate; cu sens aproape imagistic; aidoma unei veritabile fresce a devenirii observată într-o viziune, aş spune, cinematografică, de puternică sugestie. Părţile finale ale lucrării, Drumul spre eşafod şi Visul unei nopţi de Sabat au dispus de o încărcătură dramatică impresionantă; inclusiv interacţiunea solo-urilor orchestrale ale suflătorilor cu ansamblul.

Pe de altă parte, trebuie observat, Andreescu (foto dreapta) îşi ia în continuare răspunderea, asumată pe întreaga sa carieră, privind susţinerea valorilor componistice româneşti. A prezentat acum, în primă audiţie, o originală lucrare concertantă datorată regretatului nostru coleg, compozitorul Adrian Enescu, un neliniştit căutător de drumuri în muzică, un sensibil melodist ce integrează tematismul unei structuri vibrante de mare transparenţă timbrală. Concertul pentru duduc,violă şi orchestră este o asemenea creaţie a unei comunicări atent puse în valoare de Cosmin Rafael Bălean, de Cyntia Păuna. Este cu totul captivant felul în care acest instrument tradiţional, antic, de origină armeană, revine în actualitate prin strădania unui muzician pasionat.

Horia Andreescu

Pitorească apariţie, cu totul originală, gustată cu reală simpatie de publicul bucureştean a fost aceea a cornistului italian Carlo Torlontano (foto stânga), un promotor asiduu al acestui instrument tradiţional, de această dată vest-european, care este cornul alpin. Literatura muzicală pe care o propagă este restrânsă, dar ambiţia şi efectul sunt salutare. In compania dirijorului Yoav Talmi ne-a prezentat, printre altele, în primă audiţie bucureşteană, o simfonie barocă datorată compozitorului Anton Zimmermann. Dar piesa de rezistanţă a întregului program a fost marea creaţie a compozitorului englez, Variaţiunile Enigma de Edward Elgar. Lucrare densă, de nobilă elaborare, admirabil realizată de dirijor în compania muzicienilor Filarmonicii.

Carlo Torlontano

Un pasionat artist al instrumentului său este şi fagotistul româno-american Adrian Jojatu (foto dreapta), muzician al maturităţii active, deloc jenat de faptul că instrumentul său apare foarte rar în poziţie concertantă pe scenele bucureştene de concert. Dezinvoltura în cânt îi oferă solistului libertatea de acţiune în susţinerea, în primă audiţie la noi, a unei partituri de mare farmec, de autentică strălucire, cum este Suita Concertino; lucrare datorată compozitorului italian Ermanno Wolf-Ferrari, şi audiată la noi în primă audiţie, graţie iniţiativei acestui minunat muzician care este Adrian Jojatu. Frumuseţea tonului, arcuirea dezinvoltă a frazei muzicale au adus un farmec aparte acestei lucrări de bun acces la marele public.

Adrian Jojatu

I-a fost alături dirijorul britanic Jonathan Berman, un artist al cărui profesionalism înglobează în mod eficient cultura, comunicarea angajată, discernământul stilistic manifest în abordarea unor creaţii cum sunt paginile wagneriene, Preludiu şi Moartea Isoldei sau Murmurul pădurii din opera Siegfried; sau cele trei Nocturne de Debussy, realizate cu participarea grupului vocal feminin al Corului Academic al Filarmonicii, ansamblu condus de maestrul de cor Iosif Ion Prunner.

În alt sens, la sfârşit de ianuarie Leo Hussain a revenit la pupitrul dirijoral din Filarmonicii bucureştene; ...într-un concert de muzică vieneză. Programul a cuprins simfonii de Mozart, de Mahler; un program arcuit peste epoci de muzică ce definesc o tradiţie. Ştie a antrena pasiunea, profesionalismul, implicarea tuturor membrilor formaţiei, entuziasmul de ambele părţi ale rampei sălii de concert.

Aspectul inedit l-a constituit evoluţia în concert, pentru prima oară pe scena Atheneului, a tinerei soprane Laura Nicorescu, o voce de bună cultură vocală germană.

Mai rar – din păcate! – prezentă pe scenele noastre de concert, Simfonia a 4-a de Mahler a revenit de această dată pe scena Filarmonicii la iniţiativa dirijorului. Lucrarea este apropiată unei viziuni clasice prin forma structurată în patru părţi, prin viziunea luminoasă a unei sensibilităţi de autentică cordialitate. Hussain (foto stânga) îi conferă întregul complex al valorilor acestei lucrari ce aparţine romantismului târziu al începutului de secol XX. Revenind la personalitatea şefului de orchestră; cu câţiva ani în urmă, la una dintre ediţiile festivalului enescian, a salvat unul dintre concertele Filarmonicii bucureştene, moment ce rămăsese descoperit în mod cu totul accidental. În plus, eficienţa în lucru este o calitate cu totul importantă pe care artistul o probează cu supra de măsură. Nu se pot uita aceste amănunte; deloc lipsite de semnificaţie!

Leo Hussain

Un concert dedicat integral creaţiei beethoveniene constituie întotdeauna un punct de atracţie pentru marele public. Inclusiv pentru publicul Orchestrei de Cameră Radio. La sfârşit de ianuarie, concertul a fost condus de dirijorul Gianluigi Zampieri, un maestru cunoscut publicului nostru, o personalitate apropiată muzicienilor noştri. A fost şi este apreciat pentru cordialitatea comunicării, pentru experienţa sa profesională, pentru felul în care ştie a se adapta momentului, trecând cu dezinvoltură peste situaţiile neprevazute. Căci neprevăzute au fost intervenţiile corniştilor în debutul Uverturii Coriolan; întreaga partitură a fost parcursă cu sens de fortuită adaptare vis-a-vis de momentul de debut al serii de muzică. In schimb realizarea Simfoniei a 2-a, în re major, a dispus de buna aşezare privind relaţia şefului de orchestră cu ansamblul, de un echilibru stabil întreţinut de o expresie caldă, luminoasă, care a condiţionat claritatea, supleţea liniilor tematice. Inclusiv caracterul de marş al temei secunde din prima parte a lucrării a beneficiat de o expunere cursivă, firesc integrată ansamblului. Zampieri a relizat o simfonie beethoveniană apropiată spiritului vienez haydnian, expusă în sensul unei cordialităţi italiene a expresiei. În acelaşi sens a fost definită şi relaţia ansamblului cu partea solistică a celebrului Concert în sol major pentru pian şi orchestră. Pianista Sînziana Mircea (foto dreapta) este tânărul muzician care-şi construieşte inteligent evoluţia în baza unei gândiri muzicale eficiente; căci voinţa de acţiune o propulsează spre teritoriile de semnificaţie ale muzicii.

Sânziana Mircea
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite