O nouă groapă comună cu peste 100 de cadavre a fost descoperită la Mariupol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ilustrativă Getty Images (Arhivă)
FOTO ilustrativă Getty Images (Arhivă)

Petro Andriuşcenko, un consilier al primarului ucrainean al oraşului Mariupol, a informat, vineri, că a fost descoperită o altă groapă comună cu peste 100 de cadavre, relatează EFE şi Unian, citate de Agerpres.

„Descoperiri triste în fiecare săptămână. O nouă groapă comună sub ruinele de pe malul stâng. Strada Kievskaia, 53. Din nou peste 100 de cadavre rămase de la sfârşitul lunii februarie”, a informat Andriuşcenko, într-un mesaj publicat pe Telegram, conform Agerpres.

Conform oficialului, „ocupanţii caută să îndepărteze molozul şi nu spun nimic despre vreo reînhumare” a trupurilor, iar oamenii care au rămas în oraş „continuă să trăiască precum în nişte caverne”. 

În plus, Andriuşcenko afirmă că exhumările sunt suspendate.  

„Autorităţile de ocupaţie sunt într-atât de preocupate de crearea unei imagini a restaurării oraşului încât nu le mai arde de reînhumări. Mormintele temporare din faţa blocurilor devin treptat permanente”, a declarat el.  

Oraşul-port de la Marea Azov a fost distrus aproape complet de atacuri. Numeroase cadavre se află în continuare printre ruine. 

Totodată, armata rusă a iniţiat demolarea clădirilor grav afectate de bombardamente, iar dacă sub dărâmături se află cadavre, ele vor fi transportate la groapa de gunoi, scriu sursele menţionate. 

Guvernatorul militar al regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, declara, la jumătatea lunii aprilie, că potrivit unor aprecieri preliminare, aproximativ 22.000 de civili au fost ucişi de trupele ruse la Mariupol.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite