În municipiul Buzău sunt funcţionale puncte de acordare a asistenţei medicale în sediul Primăriei municipiului Buzău, la Piaţa Crâng, la Cabinet Euro Optic, de pe strada Dorobanţi şi în Piaţa Centrală.
La nivelul municipiului Râmnicu Sărat, Primăria a dispus asigurarea unui punct de acordare a asistenţei medicale în parcul de la Piaţa Centrală.
În oraşul Pogoanele, Primăria a amenajat în spaţiul public situat în strada Unirii, zona centrală a oraşului, un cort improvizat cu apă potabilă şi dotat cu locuri de odihnă, coordonat de asistentul medical comunitar.
În oraşul Nehoiu s-a dispus înfiinţarea unui punct de prim-ajutor în sediul Primăriei.
La Pătârlagele, în incinta Primăriei, în zilele când situaţia o va impune, va fi înfiinţat un punct de acordare a asistenţei medicale şi distribuire de apă.
De asemenea, cu sprijinul Colegiului Farmaciştilor, farmaciile din judeţul Buzău, în perioadele caniculare, se vor constitui şi în puncte de prim-ajutor pentru persoanele aflate în dificultate.
Potrivit Prefecturii, în zilele caniculare, în toate municipiile şi oraşele judeţului Buzău se va mări frecvenţa de udare a principalelor artere de circulaţie, se vor monitoriza persoanele vârstnice vulnerabile la efectele caniculei şi se vor crea circuite de ridicare rapidă a gunoiului menajer, urmărindu-se şi menţinerea curăţeniei la punctele de depozitare.
Potrivit legii, punctele speciale de prim-ajutor trebuie să fie deschise din momentul în care temperaturile depăşesc 35 grade Celsius.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate