Căsuţa care zâmbeşte. Pictată ca în poveşti de tineri care au dat Bucureştiul pe viaţa la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Căsuţa a fost picitată şi decorată de doi soţi care au dat Bucureştiul pe viaţa la ţară FOTO Arh.pers.Ioana Avram
Căsuţa a fost picitată şi decorată de doi soţi care au dat Bucureştiul pe viaţa la ţară FOTO Arh.pers.Ioana Avram

O căsuţă cochetă a devenit punct de atracţie într-un sat din Bărăgan. Încântaţi de picturile cu care este decorată casa, oamenii vin ca la muzeu, îşi fac fotografii şi sunt dornici să afle povestea familiei Avram. Ioana şi Gabriel s-au mutat la ţară în urmă cu şase ani, lăsând în urmă haosul din Bucureşti.

Viaţa la sat a venit însă cu o serie de provocări, de necunoscute, dar şi cu multă satisfacţie. Ioana, 41 de ani, absolventă de Grafic Design şi Design Vestimentar la Universitatea din Cluj, spune că ceea au realizat demonstrează că se poate, că tinerii se pot adapta şi la ţară, chiar dacă s-au născut şi au trăit zeci de ani la oraş, într-un mediu care îţi oferă totul, mai puţin linişte.

 “Acest lucru reprezintă dovada că se poate trăi şi la ţară, sunt tineri care se mută de la oraş aici, îţi poti continua pasiunile şi în afara oraşului. Ne-am mutat în 2016 în judeţul Călăraşi, la o oră de Bucureşti, pe drumul naţional vechi care duce către mare. Asta după 22 de ani de şcoli în Ardeal şi 12 ani de lucrat în Bucureşti şi de locuit la bloc. Aşa ne-am decis să ne luăm o căsuţă suficient de aproape de oraş (la 68 km de Bucureşti ) şi suficient de departe ca să avem aer curat, o viaţă tihnită şi mult timp liber, pentru noi, un băieţel şi un şorecar zăpăcit”, povesteşte Ioana Avram.

„Am luat totul de zero”

Alături de Gabriel, soţul său, şi de Ilya, băieţelul în vârstă de 2 ani, Ioana duce o viaţă împlinită, la aer curat, cu mâncare sănătoasă şi departe de poluarea din metropolă.

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Picturi realizate de Ioana, absolventă de Grafică şi Design Vestimentar FOTO Arh.pers.I.A.

2014 a fost ultimul an în care au mai lucrat ca angajaţi în Bucureşti, şi ea, şi soţul activau în firme de publicitate. 

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Fiecare loc al casei spune o poveste FOTO Arh.pers.I.A.

“Anul următor ne-am dat seama că putem lucra şi de acasă şi că cea mai bună ”acasă” e la casă. După aproape 8 luni de căutat în jurul Bucureştiului, am găsit o căsuţă cu 2.000 mp de grădină şi am aranjat-o şi pictat-o aşa cum ne place nouă, ca artişti plastici. Am luat totul de la zero, ca nişte oameni crescuţi la bloc: am citit zeci de cărţi, am întrebat vecini, ne-am uitat la tutoriale de grădinărit – pe internet şi, un an mai târziu, eram deja cu rigla şi aţa, să trasăm, să delimităm şi să împărţim grădina în lotuleţe”, explică Ioana.

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Căsuţa a fost decorată în timpul pandemiei FOTO Arh.pers.I.A.

Nu  fost simplu, însă cu multă muncă, răbdare şi talent căsuţa lor zâmbeşte acum. Fiecare loc din gospodărie poartă o poveste, iar fiecare obiect care le-a trecut prin mână a renăscut. Cu multă pricepere, bun gust şi simplitate, locul a fost transformat într-un micuţ colţ de Rai. Aici, familia Avram, alături de teckel-ul Topi, un şorecar zăpăcit, premiat şi cu pedigree, îşi încarcă bateriile cu energie, cu multă linişte şi optimism. 

Lipsea o voce zglobie de copil

“Când am cumpărat casa, fraza cu care a deschis vânzătorul uşa a fost: Bine aţi venit în Raiul nostru. Două ore mai târziu, Raiul lor devenise al nostru. Am ştiut din prima că ni se potriveşte totul şi după 2 ani de amenajat, foştii proprietari cu care ţinem legătura şi acum, ne-au spus: noi credem că această casă o făcusem, de fapt, pentru voi. Căsuţa noastră e în Fântâna Doamnei, comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Călăraşi. Căsuţei nu îi lipsea nimic în afară de o voce zglobie de copil. Ilya, în vârstă de trei ani şi jumătate, s-a născut numai bine, la 2 ani după ce am pus totul la punct”, spune Ioana Avram.

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Ioana, alături de fiul şi soţul său FOTO Arh.pers.I.A.

Toţi vin să îşi facă poze în curte

Despre partea artistică, tot Ioana povesteşte entuziasmată cum a făcut totul ca la carte pentru un rezultat minunat. În perioada pandemiei au pus în aplicare toată experienţa şi măiestria lor în ale artei. 

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Viaţa la ţară a venit cu o serie de provocări pentru familia Avram FOTO Arh.pers.I.A.

"Partea artistică de decorare şi pictare a fost făcută în anul de graţie 2020, cel cu lockdown-ul care se pare că ne-a priit. Fiind în izolare, odată ce grădina şi casa au fost finalizate, ne-am apucat de partea frumoasă: să o bilbilim – cum zicem noi în Ardeal. Lumea se miră de desenele făcute şi toţi vecinii şi prietenii vin să îşi facă poze în curte – pentru că fiecare colţişor are o poveste. Am primit obiecte decorative cu iz folcloric de peste tot – aşa că încet-încet am devenit un fel de muzeu al satului, dar fără bilete la intrare.

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Căsuţa altfel se află în satul Fântâna Doameni din judeţul Călăraşi FOTO Arh.pers.I.A.

Picturile sunt făcute cu vopsea acrilică Maimeri, am pictat cu pensula cu roşu şi albastru cobalt în principiu şi cu alb pe mobilier. Tot ce a fost vechi am recondiţionat şi ne-am apucat de tapiţat scaune, de pictat mese şi băncuţe, ghivece şi podele. Tot ce vedeţi e recyled, reused, recreated", explică Ioana Avram.

Obiecte populare de suflet, drept cadou

Unele obiecte erau deja în casă, pe altele le-au primit sau cumpărat. Lumea când vine la ei îi cadoriseşte cu surprize tematice, care să se potrivească stilului casei: au primit pături, cergi, prosoape, ulcioare, covoare, unelte de grădinărit de peste 100 de ani, lădiţe de zestre, scaune. S-au bucurat de toate darurile, le-au curăţat şi le-au redat o nouă viaţă.

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Ioana a pictat cu măestrie şi obiectele care le decorează casa FOTO Arh.pers.I.A.

"Mulţumim mult tuturor celor care ne-au trimis obiecte populare de suflet, cu istorie şi poveste, mulţumim celor care ne-au scris şi apreciat picturile făcute din instrumente improvizate - păr de-al nostru, pensule făcute din ex-periuţe de dinţi, pene - asta pentru ca în acele câteva luni de lockdown am stat în aer liber şi ne-am ornat căsuţa cu ce am avut la îndemână, de vreme ce tot eram obligaţi să nu ieşim prea mult", spune tânăra.

Mănâncă din grădina eco

Deşi a fost decorată frumos, Ioana este părere că amenajatul unei case e un proces continuu şi că tot timpul îi vin idei care trebuie puse în practică. 

"Noi am avut norocul să luăm o casă la gri pe care am văruit-o şi pictat-o şi decorat-o cu elemente care ne aduc aminte de casă: Ardeal. Am împletit elemente româneşti cu unele ungureşti, săseşti, ruseşti şi a ieşit ceva cu care noi ne simţim ca acasă. Ne-am dorit o căsuţă de vacanţă iniţial, într-un loc cu cât mai mult soare – fiind firi solare amândoi - am iubit asta cel mai mult", explică Ioana Avram.

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Decoruri realizate de Ioana şi soţul său FOTO Arh.pers.I.A.

Pentru că Bărăganul este definit de solul mănos şi productiv, familia Avram şi-a amenajat şi o grădină în care cultivă plante aromatice, roşii, castraveti, ardei, vinete. "Am căutat în sat locurile cu bălegar de vacă şi am cărat căruţe întregi că să ne facem grădina cât mai eco. Totul e natural la noi, şi plantele le stropim cu zemuri de coji şi frunze de urzici", spune tânăra.

Sunt fericită că am învăţat atâtea lecţii

În afară de linişte şi aer curat, Ioana spune că cel mai important lucru pe care l-a câştigat şi pentru care este fericită au fost lecţiile primite de la Mama Natură.

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Căsuţa a fost decorată cu motive populare FOTO Arh.pers.I.A.

"Cel mai mare beneficiu în vremurile astea e că, orice s-ar întâmpla, am şti acum să ne descurcăm în natură. Glumesc. Dar da, nu e un lucru uşor să cunoşti cum să tunzi un pom, cum şi când să plantezi o legumă, cum să copileşti, să ari, să împleteşti ceapa, să pliveşti, să sapi, să faci compost. 

calarasi casuta care zambeste FOTO Arh.pers.Ioana Avram

Grădina eco a familiei Avram FOTO Arh.pers.I.A.

Sunt recunoscătoare că am învăţat toate astea, deşi am crescut pe ciment şi n-am avut neamuri la ţară. Sunt fericită că am învăţat atâtea lecţii de la Mama Natură, că fiecare floare şi fiecare fruct te pun pe gândit şi îţi dau o lecţie de viaţă despre a avea puterea să răzbeşti şi să o iei de la capăt, an de an, de fiecare dată", spune Ioana Avram.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Dezvăluiri despre istoria nazistă întunecată a celor mai bogate dinastii din Germania. Povestea contrastantă a două generaţii de moştenitori

Tehnica uimitoare în care au fost create brăţările de aur din Sarmizegetusa. Unele bijuterii aveau 1,7 kilograme

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite