O creşă ultramodernă va fi construită la Călăraşi. Când este gata clădirea
0Autorităţile locale din Călăraşi au predat marţi, 28 iunie, Companiei Naţionale de Investiţii (CNI) amplasamentul pentru construirea unei noi creşe în oraşul de pe malul Borcei.
În prezenţa reprezentanţilor CNI, marţi, 28 iunie, s-a semnat procesul verbal de predare – primire, faza preliminară, a amplasamentului pentru construirea unei creşe cu o capcitate de 70 de locuri la Călăraşi, în cartierul Tineri.
Conform Primăriei Municipiului Călăraşi, urmează elaborarea documentaţiilor tehnice aferente investiţiei, urmată de execuţia propriu-zisă a lucrării.
Unitatea de învăţământ va beneficia de săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprie, cabinet medical, spaţii administrative şi un spaţiu de joacă amplu, în aer liber.
Totodată, clădirea va fi dotată cu panouri solare pentru a asigura un aport de energie din surse regenerabile.
Investiţia va fi realizată pe o suprafaţă de 3.510 mp, suprafaţa construită fiind de 1.765,82 mp. Lucrarea va fi gată până în 2025.
Pe 15 iunie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila a semnat primele contracte de execuţie pentru 15 creşe moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Valoarea totală a celor 15 proiecte este 224.024.319 lei.
Vă recomandăm să citiţi şi:
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski propune o comisie de anchetă în cazul Kremenciuk