Prognoza meteo: Ce ne aşteaptă în luna martie. Unde plouă şi când se încălzeşte vremea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologii anunţă că vremea se îndreaptă sâmbătă , iar în sud şi est va fi puţin mai cald decât în mod obişnuit. Dimineaţa apar câţiva stropi de ploaie prin sud-est şi ceva fulguieli pe la munte, apoi se arată soarele.

Şi sâmbătă dimineaţă în Capitală mai sunt ceva condiţii de ploaie, apoi vântul împrăştie norii şi maximă ajunge din nou pe la 11 grade.

Prima zi de primăvară ne-aduce vreme bună şi temperaturi în creştere. Duminică, 1 martie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii martie, însă înnorările vor fi prezente în vestul, sud-vestul, nordul şi centrul teritoriului, unde mai ales spre seară şi noaptea se vor semnala precipitaţii. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la munte mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte şi în sud-estul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, duminică, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât normal pentru începutul lunii martie. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 13...14 grade, iar cea minimă de 1...3 grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au dat publicităţii estimările meteo pentru luna martie. Se anunţă vreme caldă, cu temperaturi mai mari decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar şi precipitaţii. 

Prognoza meteo pentru perioada 02.03.2020 - 30.03.2020:

Săptămâna 02.03.2020 – 09.03.2020

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice acestei perioade la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile vestice, nord-vestice, centrale şi la munte. În sud-estul teritoriului cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Săptămâna 09.03.2020 – 16.03.2020

Temperatura aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi local excedentare în regiunile extracarpatice şi la munte şi apropiate de cele normale ale perioadei în rest.

Săptămâna 16.03.2020 – 23.03.2020

Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor specifice pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, posibil uşor mai ridicate în regiunile extracarpatice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice şi local în cele centrale, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 23.03.2020 – 30.03.2020

Mediile valorilor termice se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această săptămână, la nivelul întregii ţări.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, cu posibilitatea unui deficit local în regiunile intracarpatice.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite